Linkuri accesibilitate

La Chișinău, premierul Maia Sandu comemorează victimele totalitarismului, la Comrat, președintele Dodon, eliberarea de fascism


Moldova - 23 august, Ziua victimelor totalitarismelor, drapelul coborât în bernă la guvern.

În Republica Moldova s-a marcat Ziua europeană a victimelor tuturor regimurilor totalitare cu coborârea în bernă a steagului. Premierul Maia Sandu a declarat cu această ocazie că „trebuie să clădim viitorul nostru pe toleranță, reconciliere, pe adevăr și dreptate, pentru a preveni repetarea unor tragedii similare”. Guvernul a proclamat cu două zile în urmă data de 23 august, zi de doliu.

Președintele Igor Dodon, pe de altă parte, s-a aflat astăzi la Comrat unde, potrivit postării sale pe Facebook, împreună cu bașcanul Autonomiei Găgăuze, Irina Vlah, și deputați în Parlamentul RM, a depus flori „la Complexul memorial cu ocazia aniversării a 75-a de la eliberarea orașului de sub ocupația fascistă, marcată în ziua de 23 august”.

Răscăieți, raionul Ștefan Vodă, ceremonie marcând 75 de la eliberarea de fascism, organizată sub egida președinției
Răscăieți, raionul Ștefan Vodă, ceremonie marcând 75 de la eliberarea de fascism, organizată sub egida președinției

În postarea respectivă, Președintele nu face nici o referire la Ziua victimelor sistemelor totalitare. În schimb, precizează că la Comrat a declarat că „evenimentele din august 1944 sînt percepute de marea majoritate a populației Moldovei anume ca o sărbătoare a eliberării și a victoriei, în pofida diferitelor interpretări politice”.

Sâmbătă, pe 24 august, Președinția organizează o serie de ceremonii pentru a marca eliberarea R.Moldova de fascism la Complexul memorial „Capul de pod Șerpeni” și Chișinău. Ceremonii la care președinția i-a invitat, fără a consulta guvernul în prealabil, pe ministrului rus al apărării, Serghei Șoigu, și pe vicepreședinta Consiliului Federației, Galina Karelova. Vizita lui Șoigu a creat deja tensiuni în guvern.

XS
SM
MD
LG