Linkuri accesibilitate

Sprijin american pentru investigarea „furtului miliardului”


Ministrul de interne Andrei Năstase (foto arhivă)

Ministerul de Interne de la Chișinău spune că Statele Unite vor acorda sprijin instituțiilor moldovene în investigarea furtului miliardului și altor cazuri de rezonanță, ca spălarea de bani rusești sau contrabanda cu anabolizante. Potrivit unui comunicat de presă, ministrul de Interne Andrei Năstase a discutat aceste subiecte cu ambasadorul american Dereck J. Hogan miercuri, în timpul unei întrevederi prilejuită de prezentarea atașatului pe afaceri juridice din cadrul Biroului Federal de Investigații, David Varner. „Partea americană a subliniat că va intensifica eforturile de combatere a spălării banilor, informând totodată că în Statele Unite laundromatul rusesc se află deja în curs de investigare”, se afirmă în comunicat. Se mai precizează că oficialii americani au subliniat și alte domenii prioritare în cooperarea cu Chișinăul, inclusiv combaterea traficului cu ființe umane și infracțiunilor cibernetice.

XS
SM
MD
LG