Linkuri accesibilitate

Fostul rector al Academiei de Poliție din România și fostul prorector au fost trimiși în judecată în cazul jurnalistei Emilia Șercan


Academia de Poliție
Academia de Poliție

Fostul rector al Academiei de Poliție din România, Adrian Iacob, și fostul prorector al instituției, Mihail Marcoci, au fost trimiși în judecată de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție sub control judiciar pentru instigare la șantaj, în cazul jurnalistei Emilia Șercan. Potrivit procurorilor, cei doi i-au cerut lui Bărbulescu Gheorghe Adrian, profitând de ascendentul pe care li-l dădeau relația de subordonare funcțională, să achiziționeze mai multe aparate de telefon second hand și cartele preplătite pentru a transmite mesaje de amenințare jurnalistei care a publicat mai multe materiale în presa românească despre diplomele de doctorat obținute prin fals de cei doi ca și despre activitatea Academiei de Poliție. După publicarea articolelor, jurnalista a primit mai multe amenințări cu moartea.

Potrivit Hotnews.ro, jurnalista Emilia Șercan a scris, astăzi pe Facebook, că după ce dosarul va ajunge în instanță va putea vorbi public despre această poveste, „despre implicațiile și ramificațiile ei”.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG