Linkuri accesibilitate

Două deputate ale Blocului ACUM solicită lichidarea Partidului Șor și retragerea Ordinului Republicii acordat la Vlad Plahotniuc


Deputata Maria Ciobanu în 2013 la Orheiul Vechi
Deputata Maria Ciobanu în 2013 la Orheiul Vechi

Două deputate ale Blocului ACUM au cerut radierea Partidului Șor din registrul formațiunilor politice și lipsirea lui Vlad Plahotniuc de Ordinul Republicii. Într-o cerere adresată ministrei Justiției, Olesea Stamati, deputatele Maria Ciobanu și Stela Macari spun că Partidul Șor ar trebui lichidat pentru că majoritatea deputaților săi ar figura în raportul Kroll despre furtul bancar din 2014, iar liderul său fugar, Ilan Șor, ar fi printre principalii beneficiari ai furtului. În cealaltă cerere, deputatele coaliției majoritare îi cer președintelui Igor Dodon să examineze posibilitatea de a-i retrage medalia lui Plahotniuc, fostul lider fugar al PD, despre care spun că este „părintele-fondator al statului capturat” și că a uzurpat puterea în stat când partidul său se afla la guvernare. Nici cei vizați în cereri, dar nici cei cărora le-au fost adresate nu le-au comentat deocamdată.

XS
SM
MD
LG