Linkuri accesibilitate

Alegeri parlamentare anticipate în Austria


Panouri electorale la Viena

În Austria, au loc astăzi alegeri parlamentare anticipate cauzate de demiterea din luna mai guvernului de coaliție al Partidului Poporului, formațiune conservatoare, și Partidului Libertății, formațiune de extremă dreapta, în urma scandalului „Ibiza-gate”. Acesta s-a declanșat după apariția unei înregistrări video compromițătoare pentru Partidul Libertății, în care liderul de extremă dreapta Heinz-Christian Strache promitea unei pretinse nepoate de oligarh rus, într-o vilă de pe Ibiza, contracte publice în schimbul sprijinului electoral dinaintea alegerilor din 2017. Cancelarul conservator Sebastian Kurz care a convocat anticipatele este și favorit, Partidul Poporului fiind creditat de sondaje cu 33% din intențiile de vot, devansând cu mult partidul social-democrat, creditat cu 22%, dar și foștii colegi de coaliție din Partidul Libertății. În ciuda scandalului, formațiunea de extremă dreapta rămâne totuși cotată cu 20%. Mai au șanse de a intra în parlament formațiunea liberală NEOS și Verzii.

XS
SM
MD
LG