Linkuri accesibilitate

Premierul britanic spune că a făcut noi propuneri „rezonabile și constructive” pentru un acord de Brexit cu UE


Proteste anti-Brexit la Londra
Proteste anti-Brexit la Londra

Premierul britanic Boris Johnson a declarat la o conferință a Partidului Conservator pe care îl conduce că a făcut noi propuneri „rezonabile și constructive” pentru un acord de Brexit cu Uniunea Europeană, dar dacă încheierea acordului nu va fi posibilă, Marea Britanie va ieși fără acord din UE pe 31 ianuarie „orice ar fi”.

La conferința de miercuri din Manchester, Johnson nu a dezvăluit conținutul propunerilor, dar a spus că reprezintă un compromis pe care ar fi bine să-l accepte și Uniunea Europeană. Premierul britanic urmează să discute telefonic în seara zilei cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, dar este de așteptat că Bruxellesul va fi sceptic, anticipează agenția AP.

Încheierea unui acord de Brexit a eșuat de trei ori până acum din cauza neînțelegerilor despre cum să fie reglementată granița cu Irlanda, după ieșirea Marii Britanii din UE. Pe această graniță ar trebuie instalate controale vamale după Brexit, dar Londra s-a angajat să mențină granița deschisă în cadrul procesului de pace în Irlanda de Nord și nici nu vrea să instaleze controalele între Irlanda de Nord și restul Marii Britanii.

Potrivit presei britanice, noile propuneri ale lui Johnson prevăd menținerea Irlandei de Nord în zona reglementată de UE pentru produsele alimentare, agricole și industriale până în 2025. În trecut, UE a respins propuneri care conțin limite de timp.

XS
SM
MD
LG