Linkuri accesibilitate

Disensiuni majore între intelectualii membri ai GDS la București soldate cu demisia lui Gabriel Liiceanu, unul din membrii săi fondatori


„Grupul pentru Dialog Social”, prima organizație neguvernamentală independentă, înființată în România imediat după revoluția din decembrie 1989, trece printr-o nouă criză de proporții după ce filozoful Gabriel Liiceanu, directorul editurii Humanitas, și fostul ministru al justiției Monica Macovei și-au anunțat demisia (cu data de 1, respectiv 2 octombrie).

În scrisoarea sa de demisie publicată de G4Media, Gabriel Liiceanu afirmă, între altele, că „derapajele administrative și abaterile de la valorile morale pe care s-a întemeiat Grupul cu aproape 30 de ani în urmă nu mai pot fi contracarate”.

Într-o a doua scrisoare, de 11 pagini, trimisă membrilor Grupului pentru Dialog Social marți noaptea și despre care a scris primul astăzi scriitorul Liviu Antonesei, Gabriel Liiceanu își justifică pe larg decizia, criticând, între altele, alegerea lui Andrei Cornea în funcția de nou președinte GDS, pe fostul disident Ion Vianu și pe nepotul acestuia deputatul USR, Vlad Alexandrescu, și modul cum funcționează între timp organizația, în cadrul căreia nu ar mai fi respectate criteriile stricte de aderare, așa cum au fost formulate în 2012 în scrisoarea prin care filozoful Andrei Pleșu își anunța retragerea din GDS.

„Prostia și ticăloșia te pot scoate din minți” - un interviu cu Gabriel Liiceanu, realizat de Sabina Fati.

În aprilie, GDS a mai trecut printr-un moment tensionat, când Radu Filipescu, fost disident politic, deținut în Penitenciarul Aiud de regimulul comunist și membru fondator al Grupului pentru Dialog Social (GDS), a anunțat că-și suspendă temporar participarea, după ce premiu anual al Grupului îi fusese decernat fostului procuror general, Augustin Lazăr.

Potrivit declarației de constituire, GDS este „un grup independent, strict informal, care nu se subordonează nici unei grupări politice și care refuză orice colaborare cu cei care au susținut vechiul regim. Declarăm explicit: nu vrem să fim un centru de putere, ci un centru de influență. Pe cont propriu, fiecare membru al Grupului are dreptul la propriile sale opțiuni și orientări politice, care nu afectează însă în nici un fel statutul și orientarea Grupului”.

XS
SM
MD
LG