Linkuri accesibilitate

Președintele Trump aprobă primele sancțiuni împotriva Turciei


Președintele american Donald Turmp, iunie 2019

Președintele american Donald Trump a semnat luni decretul prin care Statele Unite impun sancţiuni ţintite împotriva a trei miniştri turci, în scopul de a convinge Turcia să pună capăt „imediat” ofensivei din nord-estul Siriei împotriva milițiilor kurde, aliate ale trupelor americane în lupte cu organizația teroristă a Statului Islamic. Ofensiva a fost lansată cu șase zile în urmă, după ce președintele Trump anunțase retragerea trupelor americane din regiune, provocând critici violente la Washington și în lume că-și abandonează aliații kurzi.

Sancțiunile americane îi vizează pe miniştrii energiei, apărării şi de interne precum și ministerele apărării și energiei. Bunurile lor potenţiale în Statele Unite sunt îngheţate şi tranzacţiile internaţionale în dolari sunt blocate.

Decretul semnat de Trump ar permite ca sancțiunile să fie aplicate unui număr mult mai mare de oficiali turci.

Ofensiva turcă în nord-estul Siriei s-a soldat până acum cu peste 150 de morţi, dintre care 50 de civili, precum şi cu strămutarea a peste 130.000 de persoane.

La rândul său, ministrul american al apărării, Mark Esper, a criticat luni drept „inacceptabilă'' ofensiva militară turcă în Siria, apreciind că aceasta a dus la „eliberarea a numeroşi deţinuţi periculoşi'' ai grupării teroriste a Statului Islamic. Esper a mai declarat că administrația americană va cere aliaților NATO să ia „măsuri'' împotriva Turciei, vinovată de „subminarea'' misiunii internaţionale împotriva Statului Islamic în Siria.

Pe de altă parte, el a confirmat oficial că Pentagonul a început o retragere totală a trupelor din nord-estul Siriei, la cererea preşedintelui Donald Trump.

XS
SM
MD
LG