Linkuri accesibilitate

Blue Air din România se retrage de la Air Moldova după deschiderea anchetei CNA


Firma românească Blue Air Aviation SA care a participat la privatizarea companiei moldovene Air Moldova cu un an în urmă s-a retras din această afacere, pe fundalul unei anchete a Centrului Național Anticorupție de la Chișinău, relatează portalul mold-street.com. Investitorul român și-a vândut pachetul de 49% din acțiunile pe care le deținea în societatea Civil Aviation Group formată împreună cu câțiva oameni de afaceri moldoveni pentru privatizarea Air Moldova. Acțiunile au fost cumpărate de letonul Dzintars Pomers, care este și administratorul Civil Aviation Group. Tranzacția a avut loc în perioada 18 septembrie – 7 octombrie 2019. Anchetatorii anticorupție au aplicat în aceeași perioadă sechestru de aproape 1 miliard de lei pe capitalul Air Moldova și Civil Aviation Group. Ancheta a început când noua guvernare PSRM-ACUM instalată în luna iunie a spus că suspectează nereguli la privatizarea din octombrie 2018, realizată sub fosta guvernare PD.

XS
SM
MD
LG