Linkuri accesibilitate

În Rusia, legea privind agenții străini ar putea fi extinsă și asupra persoanelor fizice


La Moscova, Duma de Stat a aprobat în a doua lectură proiectul legii care extinde noțiunea de „agent străin” și asupra persoanelor fizice. Inițiativa, votată cvasiunanim de parlamentarii ruși, va fi examinată în ultima lectură joi, 21 noiembrie. Potrivit proiectului, persoanele fizice pot fi declarate „agenți străini” dacă participă la crearea și răspândirea materialelor de presă pentru instituții media cărora deja li s-a atribuit calificativul de „agent străin”. Sub incidența legii poate intra, de exemplu, și un blogger, dacă acesta va scrie un text sau va realiza un interviu pentru presa din străinătate. Autorul inițiativei, șeful comitetului pentru politica informațională, Leonid Levin, a precizat că este puțin probabil ca o persoană fizică să fie declarată „agent străin” dacă scrie și răspândește materiale despre cultură, sport sau muzică, ceea ce nu va fi cazul dacă abordează teme privind situația socială și politică din țară. În fiecare caz în parte, decizia va fi luată de ministerul justiției împreună cu ministerul de externe. Legea privind așa-zișii agenți străini în Rusia a fost adoptată în 2012 și vizează orice organizație neguvernamentală care primește finanțare din exterior. În 2017, legea a fost extinsă și asupra instituțiilor de presă.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG