Linkuri accesibilitate

În Kenya, morți și răniți americani într-un atac terorist


Paradă a militanților din organizația teroristă Al-Shabaab

Un militar american și doi angajați ai armatei americane în Kenya au fost uciși duminică într-un atac al organizației teroriste Al-Shabaab asupra unei baze aeriene folosite în comun de forțele americane și kenyene, în apropiere de granița cu Somalia. În atacul asupra bazei de la Manda Bay au mai fost răniți doi americani din ministerul apărării, a mai spus comandamentul militar american pentru Africa. Armata kenyană a spus mai devreme că au fost uciși și cinci militanți, iar atacul asupra bazei a fost respins. Gruparea Al-Shabaab a difuzat fotografii ale unui presupus avion atacat. Afiliată rețelei Al-Qaeda și avându-și sediul în Somalia, organizația teroristă este autoarea mai multor atacuri în regiune de la înființarea sa cu peste un deceniu în urmă.

XS
SM
MD
LG