Linkuri accesibilitate

Președintele Dodon speră că muzeul A.S. Pușkin va fi renovat până pe 21 septembrie


Președintele Igor Dodon este încrezător că lucrările de renovare a Casei-muzeu A. S. Pușkin din capitală se vor încheia înaintea datei de 21 septembrie, când se va marca împlinirea a 200 de ani de la exilarea marelui poet rus la Chișinău. Potrivit Moldpres, Dodon a făcut declarația luni, într-o vizită la Casa-muzeu, monument de arhitectură care n-a mai fost reparat din 1987, aflat în prezent într-un stadiu avansat de deteriorare. Dodon a insistat să fie găsite 500.000 de lei pentru reconstrucția prioritară a acoperișului, iar lucrările mai ample de renovare să fie lansate la primăvară. Dodon a calificat, luni, Casa-muzeu Pușkin ca atât un „monument... de însemnătate națională”, cât și „un simbol al relației de prietenie” cu Federația Rusă.

XS
SM
MD
LG