Linkuri accesibilitate

Armenia va organiza un referendum privind amendarea Constituției


Sediul Curții Constituționale de la Erevan
Sediul Curții Constituționale de la Erevan

Armenia va organiza un referendum privind amendarea Constituției, într-o încercare a premierului Nikol Pașinian de a-i îndepărta pe majoritatea judecătorilor Curții Constituționale. Referendumul va avea loc în 4 aprilie, potrivit decretului semnat de președintele Armen Sarkisian în 9 februarie, la trei zile după ce parlamentul a aprobat prin vot referendumul în care armenii vor decide dacă vor sau nu îndepărtarea din funcție a șapte dintre cei nouă membri ai Curții Constituționale de la Erevan numiți înainte de de protestele naționale care l-au adus la putere pe Pașinian în 2018. Dacă armenii vor dori îndepărtarea celor șapte judecători, ei ar urma să fie înlocuiți cu judecători ce vor trebui confirmați de blocul Pasul Meu al lui Pașinian. Acesta i-a acuzat pe cei șapte că au menținut legături cu fosta conducere a Armeniei și au blocat reformel necesare pentru independența justiției armene.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG