Linkuri accesibilitate

Opoziția cere micșorarea amenzilor pentru încălcarea regulilor de carantină


Opoziția cere autorităților să facă mai mult pentru combaterea pandemiei de coronavirus, propunând micșorarea amenzilor pentru cei care încalcă regulile de carantină, dar aplicarea lor la scară largă. Lidera PAS, Maia Sandu, a spus într-o declarație de presă, miercuri, că numărul de îmbolnăviri crește, medicii sunt epuizați, iar guvernul “nu a reușit să vină cu un plan de combatere a crizei”.

PAS a propus schimbarea politicii amenzilor, dar cere ca aceasta să fie însoțită de sporirea numărului de teste zilnice până la cel puțin cinci mii pentru a depista rapid cazurile asimtomatice și a încetini răspândirea infecției. O altă formațiune de opoziție, grupul Pro-Moldova, a propus un proiect de lege pentru combaterea consecințelor sociale ale pandemiei. Proiectul anunțat, tot miercuri, prevede pensionarea anticipată a celor care mai aveau cel mult trei ani până la pensie, dar au rămas fără un loc de muncă din cauza crizei de coronavirus.

XS
SM
MD
LG