Călăii din Sloviansk

Au fost dezvăluite identitățile celor care au ordonat execuţii în Sloviansk în 2014

SLOVIANSK, UCRAINA. La 17 iunie 2014, separatiști sprijiniți de Rusia au venit să-l ia pe Alexei Piciko (30 de ani). Bărbatul nu avea legătură cu armata ucraineană: era suspectat că ar fi pătruns cu trei zile mai devreme în casa unui vecin, de la marginea oraşului, și ar fi furat două cămăși și o pereche de pantaloni.

Piciko a fost dus într-o clădire sumbră cu două etaje, înconjurată de paznici înarmați și baricade. Acolo a fost interogat, obligat să scrie o mărturisire și condamnat la moarte. Mai târziu, cadavrul a fost aruncat pe câmpul de luptă, spun rudele și prietenii bărbatului, care au încercat să afle unde a fost dus şi i-au căutat corpul neînsufleţit.

Nu este singurul om din Sloviansk care a avut o astfel de soartă.

Cu trei săptămâni mai devreme, pe 25 mai, doi ucraineni care au luptat de partea separatiștilor, Dmitri Slavov (32 de ani) și Nikolai Lukianov (25 de ani), au fost arestați de tovarășii lor de armă sub acuzația de tâlhărie, jaf armat, răpire de persoane, abandonarea pozițiilor militare și tentativă de obstrucționare a anchetei. Aceștia au fost interogați și apoi împușcați, după cum afirmă rudele și cunoscuții lor, precum și doi locuitori din Sloviansk, care știau despre desfăşurarea acestor „procese” și execuții.

Alexei Piciko în casa sa din Sloviansk
Alexei Piciko în casa sa din Sloviansk
Fotografie oferită de Maria Piciko

Conform documentelor, soarta celor trei persoane a fost decisă la așa-numitele „tribunale militare” create de Igor Ghirkin, fost ofițer FSB, cunoscut la acea vreme mai mult ca Igor Strelkov. Drept bază legală a servit o lege draconică inventată de Iosif Stalin și adoptată la scurt timp după invazia Germaniei în Uniunea Sovietică în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Decretul Prezidiumului Sovietului Suprem al URSS din 22 iunie 1941, la care făcea referire Ghirkin, prevedea pedeapsa cu moartea - Ucraina a desființat-o în 2000, iar în Rusia este în vigoare moratoriul instituit în 1996. Pedeapsa capitală era aplicată pentru crime numite de Ghirkin „grave”, ceea ce putea însemna şi un furt mărunt, şi un omor.

Ancheta realizată de RFE/RL a stabilit identitățile și detalii din biografiile a șapte dintre cele nouă persoane care au participat la „tribunele militare de campanie” din Sloviansk.

Alături de Ghirkin, cel puțin încă nouă persoane au luat parte la aceste „tribunale militare”, care i-au condamnat la moarte pe Piciko, Slavov și Lukianov. Totodată, au fost mult mai puţin în atenţia presei în comparaţie cu Ghirkin, unul dintre cei patru inculpaţi acuzaţi de procurorii olandezi de implicare în uciderea a 298 de oameni, care şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii avionului MH17 al Malaysian Airlines, după un atac cu rachete deasupra regiunii Donetsk din Ucraina, la 17 iulie 2014. Unii dintre participanții la „tribunale” rămâneau neidentificați, iar rolul lor era neclar.

Aşa a fost până acum.

În baza documentelor găsite în biroul lui Ghirkin din clădirea SBU din Sloviansk, a investigaţiilor din surse deschise și a discuţiilor cu zeci de presupuse victime ale torturii, precum și cu martori și rude ale victimelor, jurnaliștii Radio Svoboda au identificat șapte dintre cei nouă participanți la „tribunalele militare”.

În interiorul clădirii SBU din Sloviansk pe 7 iulie 2014, la două zile după ce Igor Ghirkin și oamenii săi s-au retras din oraș, lăsând protocoalele „tribunalelor militare”
În interiorul clădirii SBU din Sloviansk pe 7 iulie 2014, la două zile după ce Igor Ghirkin și oamenii săi s-au retras din oraș, lăsând protocoalele „tribunalelor militare”
Evgeny Feldman

Totodată, jurnaliștii RFE/RL au descoperit că unul dintre acoliţii lui Ghirkin are legături cu Vladislav Surkov, care în timpul execuțiilor era unul dintre cei mai apropiați consilieri ai președintelui rus Vladimir Putin și arhitectul politicii Kremlinului în Ucraina. Un alt membru al „tribunalelor” era unul dintre comandanții forțelor separatiste pro-ruse din Donețk. Cei mai mulți dintre ei, potrivit informaţiilor existente, au primit pașapoarte rusești și azil în Rusia sau locuiesc în zone ale Ucrainei controlate de forțele susținute de ruși, ceea ce face aproape imposibilă atragerea lor la răspundere de către organele de justiţie ucrainene şi internaţionale.

Mulți dintre ei sunt căsătoriți și s-au întors la o viață mai mult sau mai puțin normală: conduc afaceri, postează fotografii cu familia pe rețelele de socializare, vorbesc despre vacanțe în Rusia, în Crimeea anexată sau în regiunile Donbass care încă nu sunt controlate de armata ucraineană. În unele fotografii își îmbrățișează copiii și nepoții, născuţi deja după execuții.

S-a vorbit şi anterior despre faptul că Ghirkin conducea Slovianskul cu „un pumn de fier” – chiar el a recunoscut că a ordonat să fie împuşcaţi Piciko, Lukianov și Slavov, precum și a altor trei persoane. Ultima dată a vorbit despre execuții în estul Ucrainei în luna mai, când a afirmat, în scandalosul interviu acordat jurnalistului ucrainean Dmitri Gordon, că a pus în aplicare personal una dintre cele şase execuţii.

"Pedeapsa cu moartea pentru o infracţiune minoră nu poate fi conformă cu regulile unui proces echitabil. Sunt evidente semnele unei crime de război."

Informațiile obţinute de RFE/RL despre cei implicați în execuții se adaugă la lista listă de dovezi a ceea ce experții califică drept crime de război comise de Rusia şi separatiştii pe care îi sprijină cu personal, arme, bani, precum şi prin cursul politic promovat. Între timp, Ucraina încearcă să obțină dreptate în propriile instanțe, precum și prin plângerile depuse împotriva Rusiei la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) și la Curtea Penală Internațională (CPI).

Varvara Pahomenko, șefa misiunii din Ucraina a organizației pentru drepturile omului „Apelul Geneva”, care se ocupă de protecţia civililor în timpul conflictelor armate, a examinat documentele de la Sloviansk. Vorbind în general despre execuţiile extrajudiciare în zona acţiunilor militare, ea a spus într-un interviu pentru Radio Svoboda că „pedeapsa cu moartea este permisă doar în cazuri excepționale și numai pentru infracțiuni foarte grave, cu condiția să se desfășoare un proces corect și independent”.

„În caz contrar, putem vorbi despre crime de război”, a spus Pahomenko.

Wayne Jordash, un cunoscut expert în drept internațional în domeniul apărării drepturilor omului, notează că procesul-verbal al „procesului” împotriva lui Piciko nu conține „fapte-cheie” care ar permite o înțelegere mai clară a esenței cazului, dar sentința pare „disproporționată în raport cu infracțiunea comisă”.

„Pedeapsa cu moartea pentru o infracțiune minoră nu are cum fi conformă cu cerinţele unui proces echitabil", spune Jordash, partener executiv la firma de avocatură Global Rights Compliance. „Acest caz conține semne ale unei crime de război”.

Ce spun documentele

Zecile de documente, de la care a pornit această anchetă, au fost găsite de jurnaliști la sediul lui Ghirkin din Sloviansk la 7 iulie 2014, la două zile după ce s-a retras în Donețk împreună cu separatiștii sprijiniți de Rusia, în urma unei operațiuni de artilerie de două săptămâni a armatei ucrainene.

Documentele au fost găsite pe mesele la care Ghirkin și subordonații săi plănuiau acțiuni militare, pe podeaua pe care au târât numeroși prizonieri – inclusiv civili şi jurnalişti - arestați sub acuzații false de „spionaj în favoarea Kievului. Hârtiile erau împrăștiate prin birouri, acolo unde oamenii lui Ghirkin, fără mari investigaţii, emiteau sentinţe împotriva celor incomozi.

Relatarea autorului despre cum a găsit, împreună cu doi colegi, la 7 iulie 2014, protocoalele tribunalelor lui Ghirkin.

Pe lângă anchetă, Radio Europa Liberă / Radio Libertatea publică în premieră toate documentele descoperite pentru a putea fi examinate de jurnaliști, cercetători și organele de drept, care caută răspunsuri la întrebări despre războiul care a răpit peste 13.000 de vieți și care continuă de șapte ani, fără o perspectivă clară de pace. Unele documente-cheie au fost traduse în engleză și ucraineană.

Printre aceste documente se află procesele-verbale complete ale „tribunalelor militare”, care i-au condamnat la moarte prin împuşcare pe Piciko, Lukianov şi Slavov.

Stânga - ordinul de executare a lui Alexei Piciko, semnat de Igor Ghirkin, comandantul separatiștilor susținuți de Moscova, care au capturat oraşul Sloviansk. Dreapta - ordinul semnat de Ghirkin privind executarea lui Dmitri Slavov și Nikolai Lukianov.

1
2
3
4
1
2
3
4
1
2
3
4
1
2
3
4
  • 1 Ca bază legală pentru execuții, Ghirkin face referire la decretul Prezidiumului Sovietului Suprem al URSS din 22 iunie 1941, care introducea legea marțială.
  • 2 Ordinele spun că sentința a fost executată.
  • 3 Ghirkin avertizează că „crimele grave comise în zona de război vor fi pedepsite tranşant şi fără milă”.
  • 4 Ghirkin semnează ordinul de execuție cu pseudonimul „Strelkov”.

Printre documentele găsite se numără cazul unui ucrainean care a avut norocul să evite împușcarea, fiind scos de sub „acuzaţia de trădare”. Acestuia i se incrimina că, folosind o lanternă, ar fi corectat focurile trase de forţelor armate ucrainene asupra pozițiilor separatiştilor.

Aceasta este decizia de achitare în cazul unui ucrainean care, cu ajutorul unei lanterne, ar fi corectat focurile trase de forțele armate ucrainene asupra pozițiile separatiștilor.

1
4
5
6
2
7
8
3
9
1
2
3
4
5
6
7
8
9
  • 1 Componența „tribunalului” – sunt indicate doar pseudonimele.
  • 2 S-a decis trimiterea cauzei pentru investigații suplimentare.
  • 3 Acuzatul este achitat.
  • 4 În timpul anchetei, a fost interogată soția acuzatului.
  • 5/6 Vecinii au fost, de asemenea, interogați.
  • 7 „Tribunalul” a considerat că dovezile de vinovăție sunt insuficiente.
  • 8 Deși separatiștii susținuți de ruși şi-au declarat independența față de Kiev, „tribunalul” face trimitere la Codul Penal al Ucrainei în dispozitivul hotărârii.
  • 9 „Tribunalul” a dispus eliberarea imediată a acuzatului.

Documentele conțin procese-verbale de interogare a victimelor - acestea au fost, probabil, ultimele lor cuvinte.

Ciudat, dar Ghirkin și oamenii săi au folosit uneori pentru întocmirea protocoalelor „tribunalelor” formulare oficiale ale SBU, găsite de ei în clădirea capturată.

Printre documente se numără mai multe „mărturii scrise” depuse de locuitori din Sloviansk sub presiunea oamenilor lui Ghirkin, după cum au declarat pentru Europa Liberă. Localnicii au vorbit despre asta sub protecţia anonimatului, de teama unor persecuţii din partea autorităţilor separatiste autoproclamate sau a autorităților ucrainene, care i-ar putea acuza că i-au ajutat pe separatiști.

RFE/RL a blurat unele date din documente pentru a-i proteja pe civilii care e posibil să le fi furnizat lui Girkin și oamenilor săi informaţii, împotriva voinței lor.

Printre documente se numără planurile unor încăperi în care Piciko, Lukianov și Slavov ar fi comis infracțiuni, ceea ce demonstrează cât mult încercau să legitimeze „procesul” participanţii la „tribunal”.

În general, acest set de documente aruncă lumină asupra evenimentelor teribile care au dat tonul războiului din estul Ucrainei.

Descarcă arhiva completă a documentelor (.ZIP sau .PDF, aproximativ 40MB)

Organizațiile internaționale și locale pentru drepturile omului au documentat sute de cazuri de detenție ilegală, tortură și execuţii extrajudiciare a militarilor şi civililor, de către ambele părţi ale conflictului.

Acest set de documente ilustrează încercările separatiștilor sprijiniţi de Rusia de a crea impresia - în ciuda disciplinei lor, în general, scăzute – de aparentă ordine în nebunia instaurată, de a legitima acapararea teritoriului ucrainean și declararea independenței „Republicii populare Donetsk” faţă de Kiev.

"Înainte de execuție, victimele erau legate la ochi şi le era înfăşurat capul cu folie de aluminiu. (...) Apoi erau omorâte cu o împuşcătură în ceafă dintr-o armă automată."

Autenticitatea acestor documente și acuratețea conținutului lor au fost verificate de reporterii care le-au descoperit, de către jurnaliști Europei Libere, de foști angajați ai administrației din Sloviansk și de unele persoane menționate în aceste documente.

În documente nu apar numele celor care au executat ordinele privind împuşcarea lui Pichko, Lukianov și Slavov – aceştia sunt menţionaţi ca „plutonul”. Acesta era alcătuit din „soldați obișnuiți”, a povestit – sub protecţia anonimatului, de teama persecuţiilor - o sursă a Europei Libere care îi cunoaşte pe unii membri ai „plutonului”.

Câteva informații despre plutonul de execuţie se conţin în mărturiile incluse în raportul din 2015 privind crimele de război din estul Ucrainei, întocmit la solicitarea vicepreşedintelui camerei inferioare a parlamentului polonez, Malgorzata Gosievska. Este citat un deţinut familiarizat cu practica „tribunalelor” şi execuţiile din Sloviansk care spune că acestea aveau loc noaptea târziu și că „înainte de execuție, victimele erau legate la ochi şi le era înfăşurat capul cu folie de aluminiu. (...) Apoi erau omorâte prin împuşcare în ceafă dintr-o armă automată.”

Căderea și ocuparea Slovianskului

Transformarea Slovianskului dintr-un oraș liniștit, situat printre nişte lacuri mici din stepele regiunii Donețk, într-un iad mistuit de război a început în aprilie 2014, când Ucraina încă îşi revenea după Euromaidan, care l-a înlăturat de la putere pe președintele Viktor Ianukovici, apropiat Moscovei.

Răspunsul Rusiei după răsturnarea şi alungarea lui Ianukovici a fost rapid și dur. Timp de o noapte, la ordinul lui Putin, trupele ruse şi forțele speciale fără semne de identificare au invadat Peninsula Crimeea ce aparținea Ucrainei, ocupând clădiri guvernamentale și obiecte militare. În câteva săptămâni, Crimeea a fost luată sub control complet, iar Moscova a organizat un referendum pentru anexarea sa la Rusia. Comunitatea internațională a condamnat votul „sub ameninţarea armelor” soldaților ruși.

Vestul Ucrainei în vara anului 2014
  • Teritoriul controlat de separatiştii sprijiniţi de Rusia până la 5 iulie 2014.
  • Teritoriul controlat de separatişti după 5 iulie 2014.

RUSIA

REGIUNEA LUHANSK

Sloviansk

UCRAINA

Artemivsk

Luhansk

Luhanskoe

Horlivka

Debalțeve

Donețk

REGIUNEA DONEȚK

Mariupol

Novoazovsk

Marea Azov

RUSIA

UCRAINA

REGIUNEA LUHANSK

Sloviansk

Artemivsk

Luhansk

Luhanskoe

Horlivka

Debalțeve

Donetsk

REGIUNEA DONEȚK

Mariupol

Novoazovsk

Azov Sea

Wojtek Grójec/Google/Natural Earth/SNBO Ucraina

Dar Rusia nu s-a oprit aici. În aprilie, potrivit documentelor publicate de hackeri ucraineni și altor surse, Kremlinul a început să trimită forțe speciale în regiunile din sud-estul Ucrainei unde predomină vorbitorii de rusă.

Au plecat acolo şi mulţi dintre cei care au luat parte la ocuparea Crimeii. Printre aceștia se aflau atât Ghirkin, cât și membri ai așa-numitelor „forțe de autoapărare” ale Crimeii – grupuri de localnici pro-ruși controlați și folosiți de Kremlin pentru a declara ocuparea Crimeei drept acțiuni ale ucrainenilor nemulțumiți de Kiev.

Următoarea ţintă pentru Ghirkin și grupul său a devenit Sloviansk.

Într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, directorul Muzeului de istorie din Sloviansk, Alexander Plahov, îşi aminteşte ziua când Ghirkin a ajuns în oraș și povesteşte cum s-a schimbat viața în Sloviansk de când e controlat de detaşamentul acestuia.

Arătând drapele ale separatiștilor pro-ruși, fotografii și diverse artefacte militare din acea perioadă, în cadrul unei expoziții dedicate acestui război, Plahov a povestit că Ghirkin cu 52 de luptători au ajuns în Sloviansk în jurul orei 9.00 dimineaţa, pe 12 aprilie 2014. Au preluat rapid controlul asupra clădirii administrației din centrul orașului și secția de poliție, după care au intrat liniştit în sediul local al SBU, aflat în apropiere.

Potrivit lui Plahov, nu au întâmpinat nicio rezistență.

Angajaţii locali ai serviciilor de securitate „le-au deschis ușile pentru ca aceștia să ocupe, pur și simplu, clădirea”, povesteşte bărbatul, adăugând că majoritatea populației din Sloviansk îi susținea pe separatiștii pro-ruși și era nemulţumită erau mulțumiți de Euromaidanul pro-occidental, care l-a înlăturat de la putere pe Ianukovici, în februarie.

Plahov îl descrie pe Ghirkin drept o persoană imprevizibilă, care apărea rar în public și „nu discuta niciodată cu lumea”, dar prezența sa în oraș se simţea destul de mult. Potrivit lui Plahov, majoritatea localnicilor au aflat despre Ghirkin din articole de pe site-uri de știri și din discuţiile cu prietenii și cunoscuții pe rețelele de socializare.

Cu toate acestea, își amintește cât de surprinși erau cei care l-au văzut pe Ghirkin în timpul rarelor sale apariții publice să constate că acest bărbat mic de statură, cu o mustață subțire și un toc de lemn la brâu este acel comandant nemilos despre care se vorbea în știri și pe rețelele de socializare.

În mai, spune Plahov, cruzimea lui Ghirkin și a oamenilor săi a devenit mult mai evidentă.

Locuitorii au început să fie trimiși la munci forțate doar pentru faptul că se aflau în locul nepotrivit la momentul nepotrivit și au văzut deplasarea tehnicii militare, sau au îndrăznit să se certe cu separatiștii la punctele de control, sau au părăsit casa în timpul stării de asediu instituite de Ghirkin.

Cei care încălcau ceva erau adesea obligaţi să lucreze pe timp de caniculă: săpau tranşee pe linia frontului, ridicau baricade pe drumuri și în intersecțiile-cheie la intrarea în oraș.

Unii au avut ghinion și au ajuns în subsolul clădirii SBU, unde au fost interogați, ţinuţi fără apă şi mâncare, torturaţi și închişi cu zilele în încăperi strâmte, întunecate, neaerisite.

# #
Lucruri lăsate de oameni deţinuţi în subsolul clădirii SBU. 7 iulie 2014
Christopher Miller

Aceste relatări corespund datelor Human Rights Watch и și din alte surse care au raportat utilizarea muncii forțate în zonele controlate de separatiști sprijiniţi de Rusia din regiunile Donetsk și Luhansk.

La 7 iulie 2014, la două zile după ce Ghirkin și detașamentul său s-au retras în Donetsk, autorul acestor rânduri a coborât în subsolul clădirii SBU și a văzut o imagine dezolantă: pahare de plastic tăiate din sticle de către deţinuţi pentru a bea și a se spăla cu apă din ţevile sparte; saltele pline de purici pe care dormeau cei care nu avea mâinile şi picioarele prinse în laţurile şi cătuşele care încă mai atârnau de pereţi; castroane cu terci stricat și bucăți de alimente mucegăite, pe care le mâncau pentru a supraviețui; găleți pline cu urină și fecale.

Maiorul în retragere Iuri Plastun a declarat pentru Radio Europa Liberă că a văzut cum intră Ghirkin în oraş în timp ce-şi scotea pensia din bancomat. Potrivit lui, viața în orașul controlat de separatiști „a fost un coșmar complet”. Oamenii erau „îngroziți” de Ghirkin și de oamenii veniţi cu el.

Când au apărut zvonuri despre execuții, locuitorii orașului au început să se teamă mai ales de întâlnirea cu cei care emiteau cele mai dure sentinţe – cu membrii „tribunalelor militare”.

Călăii

Bazându-se pe datele din documente - nume scrise de mână, patronimice, pseudonime şi nume de cod, semnături, jurnaliștii RFE/RL au descoperit și identificat șapte dintre cele nouă persoane care l-au ajutat pe Ghirkin să convoace „tribunale de război” și care sunt direct responsabile de executarea lui Piciko, Lukianov și Slavov.

Iată o listă a acestora, care îl include şi pe Ghirkin:

  • Igor Vsevolodovici Ghirkin
  • Pseudonim „Igor Ivanovici Strelkov”
  • Vârsta: 49 de ani
  • Cetățenie: Rusia
  • Locul de aflare: Moscova

Ghirkin, după cum recunoaște el însuși, este un fost ofițer al Serviciului Federal de Securitate (FSB) şi un monarhist pasionat de reconstituiri ale acţiunilor de luptă şi de paginile de internet de istorie militară încă de pe vremea când învăţa la Institutul de stat de istorie şi arhivă din Moscova. În anii 90, Ghirkin a participat în conflicte armate din Transnistria, Cecenia, Bosnia și Herțegovina.

Dar anume rolul său în acapararea Crimeii de către Rusia și în operațiunile militare din estul Ucrainei i-au adus o faimă răsunătoare în rândul naționalistilor ruși și a forțelor pro-ruse venite să participe în lupte. Datorită acestui rol, precum și datorită cruzimii fără milă, el a câștigat o reputație proastă la Kiev și în Occident.

În mai 2014, Ghirkin a înființat „tribunale militare”, deoarece luptele în Sloviansk și în împrejurimi s-au înteţit. Într-un interviu acordat presei ruse, el a justificat acest lucru prin dorința de a „restabili ordinea” în oraș.

El a prezidat şedinţa în care au fost examinat cazul ui Lukianov și Slavov, tot el a semnat sentințele de condamnare la moarte a lui Lukianov, Slavov și Piciko, care au fost executate. În cazul ultimilor doi oameni executaţi, documentul „tribunalului” conține atât pseudonimul semnatarului - Igor Ivanovici Strelkov, cât și numele real - Igor Vsevolodovici Ghirkin.

În ordinul care confirmă moartea lui Lukianov, Slavov și Piciko, Girkin i-a avertizat pe toți soldații și comandanții din trupele susţinute de Rusia, precum și pe locuitorii din Sloviansk și din împrejurimi, că toate „crimele grave comise în zona de luptă vor fi pedepsite fără ezitare şi foarte dur”.

Ghirkin afirma, de asemenea, că „va curma răspândirea criminalităţii” în Sloviansk, întrucât a observat că orașul se transformă „într-un câmp al haosului criminal”. „Pedeapsa pentru infracțiuni va fi inevitabilă, indiferent de rangul și meritele infractorului”, a adăugat el atunci.

După ce forțele separatiste pro-ruse s-au retras în Donetsk, Ghirkin a devenit ministrul autoproclamatei „Republici populare Donetsk”. Dar nu s-a reţinut mult în acest rol. În august 2014, când agresivitatea sa crescuse semnificativ, Strelkov a anunțat că se întoarce la Moscova, la ordinul Kremlinului.

De atunci, Ghirkin locuieşte în capitala Rusiei, se ocupă de politică și comunică cu membrii asociațiilor „veteranilor” ruși care au luptat în estul Ucrainei și sunt acum nemulțumiți de ceea ce se întâmplă acolo.

Statele Unite și Canada au impus sancțiuni împotriva sa pentru participarea la conflictul armat din estul Ucrainei. În prezent, este judecat în absență în Olanda pentru presupusul său rol în evenimentele care au dus la prăbușirea zborului MH17 al companiei Malaysia Airlines în Donbas.

Jurnaliștii RFE/RL l-au sunat pe Igor Ghirkin, dar acesta a refuzat să vorbească, spunând doar: „N-am nicio dorință de a comunica cu voi”.

  • Victor Iurievici Anosov
  • Nume de cod „Nos” („Nasul” – tr.rusă)
  • Vârsta: 54 de ani
  • Cetățenie: Ucraina, Rusia
  • Locul de aflare: Simferopol, Ucraina

Anosov - un bărbat robust şi chel, a cărui poreclă (nasul – în traducere) e legată de numele său, cât și de partea proeminentă a feței sale - a fost șeful „poliției militare” a lui Ghirkin. El a prezidat „tribunalul” care l-a condamnat pe Piciko la moarte, a participat la ședința în care un inculpat a fost achitat și a fost vicepreședinte la audierile în cazul Lukianov și Slavov.

În cazul Pichko, Anosov pronunță sentința cu moartea, după cum rezultă din protocolul „tribunalului”.

Conform protocolului, după constatarea vinovăţiei lui Piciko, Anosov cere părerile a doi „judecători” cu privire la pedeapsă. Unul răspunde: „Având în vedere că nu a fost cauzat niciun prejudiciu ca urmare a infracţiunii, să fie trimis în prima linie pentru a săpa tranşee”. Altul sugerează „trimiterea [lui Piciko] în prima linie până la sfârșitul ostilităților militare”.

Dar Anosov, președintele „tribunalului”, nu îi ascultă și emite următorul verdict: „Ținând cont de prezența în zona acţiunilor de război, în baza decretului PVS al URSS „Cu privire la legea marțială” din 22.06.1941, să-i fie aplicată pedeapsa capitală prin împuşcare”.

Anosov a fost comandantul unei unități militare de separatiști pro-ruși din Donețk și liderul așa-numitelor „forțe de autoapărare” din Crimeea, care, împreună cu forțele speciale ruse, au preluat controlul peninsulei.

A fost îndrăgit de mass-media ruse de stat și pro-Kremlin și a comunicat des cu jurnaliști ruși care scriu despre război, uneori apărând chiar cu ei în fotografii îmbrăţişându-se.

Anosov este activ pe rețelele de socializare și a postat deseori fotografii cu participarea sa la evenimentele din estul Ucrainei. Printre sutele de poze pe care le-a postat pe rețele, sunt câteva în care se află la Moscova, alături de Vladislav Surkov. Amândoi, de exemplu, s-au aflat la o întâlnire a „Uniunii voluntarilor din Donbas”, condusă de Alexandr Borodai, un cetățean rus care a fost primul așa-numit „prim-ministru” al separatiștilor din Donețk.

Anosov cu Surkov la Moscova, la o întâlnire a "Uniunii voluntarilor din Donbas"
Anosov cu Surkov la Moscova, la o întâlnire a "Uniunii voluntarilor din Donbas"

Anosov probabil că îl cunoaşte bine pe Borodai: există o fotografie în care acesta din urmă îl decorează cu o medalie pentru serviciu în Sloviansk și Donețk.

Anosov s-a întors din estul Ucrainei în Crimeea. Din informaţiile de pe conturile sale de socializare și a rapoartelor de afaceri, iese că a devenit fondatorul și coproprietarul unei companii de construcții și a unei berării din capitala regiunii, Simferopol.

Canada a impus împotriva sa sancțiuni pentru participarea la conflictul armat din estul Ucrainei.

Încercările de a-l contacta pe Anosov la telefon, prin e-mail, social media și SMS au fost fără succes.

  • Veaceslav Anatolievici Apraksimov
  • Nume de cod „Balu”
  • Vârsta: 55 de ani
  • Cetățenie: Ucraina, Rusia
  • Locul de aflare: Simferopol, Ucraina

Apraksimov este un bărbat zdravăn şi impozant, după cum arată şi porecla sa. S-a alăturat separatiștilor sprijiniți de Rusia și a devenit administratorul militar al oraşului Sloviansk, iar mai târziu - soldat în infamul batalion Vostok.

El a fost judecător la „tribunalele” în cazul Piciko și a inclupatului care a fost achitat. De asemenea, a jucat rolul de avocat în „procesul” împotriva lui Lukianov și Slavov.

Conform protocolului „tribunalului” pe cazul lui Piciko, Apraksimov l-a întrebat despre presupusul furt din casa unui vecin. Piciko a încercat să-i încline pe acuzatori de partea sa, spunând că „a luat parte la mișcarea de eliberare”, având în vedere preluarea puterii în estul Ucrainei de către separatiștii susținuți de Rusia. „Am fost pe baricade”, precizează Piciko.

„Îmi recunosc vinovăția”, spune Piciko și cere să fie folosit în prima linie a frontului. „Satana m-a pus”, explică el motivul presupusului furt.

În timpul „tribunalului” asupra lui Lukianov și Slavov, Apraksimov a susținut că Lukianov e vinovat, iar Slavov „este un luptător excelent”, care „a căzut sub influența” tovarășului său.

Apraksimov a fost adesea văzut deplasându-se prin Sloviansk într-o maşină de teren furată de la un localnic, a declarat pentru Europa Liberă o sursă din oraș. Există fotografii în care apare alături de alţi luptători într-un vehicul blindat.

Canada a impus sancțiuni împotriva sa pentru participarea la conflictul armat din estul Ucrainei.

Am reușit să luăm legătura cu un bărbat care a spus că e fratele lui Veaceslav Apraksimov. Acesta ne-a spus că în 2018 Apraksimov a suferit un accident vascular cerebral și acum nu este în stare să răspundă la întrebări legate de evenimentele din 2014.

  • Mihail Alexandrovici Nikolaev
  • Nume de cod „Sedoi” („Grizonatul” – tr.rusă)
  • Vârsta: 42 de ani
  • Cetățenie: Ucraina
  • Locul de aflare: Doneţk, Ucraina

Cu un aspect de om sever, Nikolaev, unul dintre oficialii militari de rang înalt al separatiştilor din Doneţk, a participat în calitate de judecător la toate cele trei „tribunale” a căror procese-verbale au ajuns în mâinile jurnaliştilor.

El a fost liderul miliției din Sloviansk și comandantul Brigăzii a 7-a Motorizate, care făcea parte din formaţiunile paramilitare susținute de Rusia. Brigada a luat parte la unele dintre cele mai înverșunate și semnificative confruntări, inclusiv pe aeroportul din Donețk și în Debalţevo în ianuarie și februarie 2015. În cadrul formațiunilor paramilitare ale separatiștilor, Nikolaev a avansat rapid la rangul de „colonel”, conform informațiilor dintr-un articol despre el apărut în revista academică a Universității Naționale din Donețk..

În februarie 2020, era membru de rang înalt al conducerii militare a forțelor sprijinite de Rusia din Donețk și director al departamentului pentru educație patriotică și susţinerea veteranilor. Într-o discuţie telefonică, asistentul lui Nikolaev i-a confirmat jurnalistului RFE/RL faptul că ocupă în continuare această funcţie, dar nu a dat alte detalii, motivând că Nikolaev se afla la o întâlnire. În timpul celei de-a doua convorbiri telefonice, asistentul a refuzat să-l contacteze pe Nikolaev și a sugerat să fie trimisă o solicitare de interviu prin poșta obișnuită. O solicitare trimisă anterior prin e-mail a rămas fără răspuns.

Nikolaev apare din când în când la evenimente publice în Donețk. De exemplu, în decembrie 2019, a fost unul dintre cei care au evaluat proiectele copiilor pe tema „dragostei pentru patrie”, patria însemnând Rusia.

  • Iuri Vladimirovici (nume necunoscut)
  • Nume de cod „Avocatul”
  • Vârsta: necunoscută
  • Cetățenie: necunoscută
  • Locul de aflare: necunoscut

Semnătura persoanei supranumite „Avocatul” se află pe multe pagini ale documentelor găsite de jurnalistul RFE/RL în Sloviansk. El a fost „procuror” la ședința „tribunalului” când a fost condamnat Piciko, l-a apărat pe inculpatul acuzat de trădare care a fost achitat, a interogat martorii și inculpații în cazurile lui Piciko, Slavov și Lukianov, dar şi în cazul persoanei achitate, în plus, făcea cercetări la locul infracţiunii.

El a cerut ca Piciko să fie declarat vinovat, după cum rezultă din protocolul „tribunalului”, și să răspundă „în conformitate cu legile dure ale stării de război”.

Jurnaliștii Europei Libere au încercat în diverse moduri să afle cine e și unde se află „Avocatul”, dar nu au reuşit. Foştii deținuți care l-au cunoscut în timpul interogatoriilor îl descriu ca un bărbat de statură mică sau medie, în jur de 50 de ani, cu o greutate de aproximativ 70 kg.

Aceştia au povestit că nu semăna a militar sau reprezentant al organelor de forţă și, așa cum li se părea, a lucrat în domeniul juridic în Doneţk.

Conform rezultatelor unui control oficial al Ministerului Afacerilor Interne al Ucrainei cu privire la „acțiunile ilegale ale anumitor ofițeri de miliţie din Sloviansk”, „Avocatul” a fost responsabil pentru monitorizarea informațiilor operative și desfășura acțiuni de investigare la indicaţia „administratorului militar” al oraşului Sloviansk Gleb Sidici. „Avocatul” îi raporta rezultatele lui Sidici, precum și lui Serghei Zdrîliuk, supranumit „Abwehr”. Un interlocutor al Europei Libere a confirmat că „Avocatul” i se subordona, formal, lui Gleb Sidici (care avea la acel moment 27 de ani), dar în realitate - lui „Abwehr”.

În prezent, Sidici este dat în urmărire de Ministerul Afacerilor Interne al Ucrainei, noi am stabilit că locuiește cu familia sa în oraşul rusesc Nijni Novgorod, lucrează sau a lucrat până de curând la o companie furnizoare pentru întreprinderi din domeniul de apărare și este implicat activ în viața comunității bisericeşti din localitate. Într-o conversație telefonică, Sidici a declarat pentru Europa Liberă că în timpul evenimentelor din Sloviansk „și-a apărat patria și credința”, dar a refuzat să facă alte comentarii, inclusiv să dezvăluie identitatea „Avocatului”.

  • Alexandr Viktorovici Ziubanov
  • Nume de cod "Zubr" ("Bizonul" – tr.rusă)
  • Vârsta: 45 de ani
  • Cetățenie: Rusia și, eventual, Ucraina
  • Locul de aflare: necunoscut

Ziubanov a jucat rolul de apărător al lui Piciko și a fost secretar la şedinţa „tribunalului” când o persoană acuzată de trădare a fost achitată.

Apărându-l pe Piciko, el a spus că presupusul furt e „o crimă absolut nesemnificativă”. Ziubanov considera că „astfel de acțiuni nu pot fi calificate ca jafuri pe câmpul de luptă, întrucât asta înseamnă furtul bunurilor soldaților uciși sau răniți, iar victima infracţiunii ar trebui să fie un militar sau un voluntar înrolat”.

El cere ca Piciko să fie trimis la muncă în prima linie.

Согласно свидетельствам очевидцев, Potrivit depoziţiilor unor martori oculari, Ziubanov a participat în acţiuni de luptă din primele zile când a fost preluat oraşul Sloviansk.

Într-o fotografie postată pe unul dintre conturile sale de socializare, Ziubanov este îmbrăcat în uniformă de polițist ucrainean, calitate pe care a avut-o, probabil, înainte de război. Acest lucru este în concordanță cu datele din CV-ul său postat pe un forum de căutare de locuri de muncă în 2009, unde afirmă că în acel an a absolvit Academia de Drept din Dnepropetrovsk a Ministerului Afacerilor Interne al Ucrainei și a obţinut statutul de avocat.

În fotografiile postate pe rețelele de socializare în martie 2013, adică cu un an înainte de evenimentele din Sloviansk, Ziubanov participă la o conferință a producătorilor de ferestre din plastic din orașul Dnipro (pe atunci Dnepropetrovsk), la 200 km vest de Sloviansk și Donețk. Numele și prenumele lui pot fi citite pe ecuson. În ianuarie 2020, Ziubanov a acordat un interviu video în care a solicitat colectarea de fonduri pentru înmormântarea unuia dintre tovarășii săi. În interviu, este apelat exclusiv cu numele său conspirativ „Zubr”.

Nu l-am putut contacta pe Ziubanov pentru o reacţie.

Contactată telefonic, o cunoscută de-a lui Ziubanov a spus că nu-l poate pune în legătură cu el pe jurnalistul RFE/RL. Apoi, a fost întrebată pe messenger despre rolul lui Ziubanov în execuția lui Piciko, dar nu a răspuns, deși a citit mesajul.

  • Serghei Ivanovici Trifonov
  • Nume de cod "Trifon"
  • Vârsta: necunoscută
  • Cetățenie: Ucraina, Rusia
  • Locul de aflare: Crimeea sau regiunea Donețk, Ucraina

Trifonov, un bărbat scund şi vorbăreţ, se lăuda în februarie 2020 într-un interviu cu ministrul adjunct al informațiilor al „republicii populare Doneţk”, Daniil Bezsonov, că a făcut parte din așa-numitele „forțe de autoapărare” care au ajutat Kremlinul să acapareze Crimeea. Între altele, Trifonov a declarat că a contribuit la preluarea aeroportului din Simferopol pentru a nu permite aterizarea aeronavelor cu militari şi poliţişti ucraineni.

Trifonov a povestit, de asemenea, cum l-a urmat pe Strelkov în Sloviansk, precum și despre participarea sa „la capturarea structurilor de forţă din Sloviansk și a armamentului", fiind parte a grupului condus de „colonelul de contrainformații militare în retragere, o persoană foarte deşteaptă” pe nume „Abwehr” (o astfel de semnătură figurează pe sentinţa de condamnare la moarte a lui Alexei Piciko).

Documentele găsite în clădirea SBU din Sloviansk după retragerea lui Strelkov, arată că Trifonov a fost secretar al şedinţei „tribunalului” pe cazul Piciko, iar la „procesul” unde au fost „judecaţi” Lukianov şi Slavov apare în rol de procuror. A fost procuror şi cazul când un bărbat acuzat de înaltă trădare a fost achitat.

Într-o discuţie plină de înjurături cu un agent FSB rus din august 2014, care a fost interceptată și publicată de Serviciul de Securitate al Ucrainei, Trifonov îşi exprimă temerea că nu va putea fugi în Rusia, deoarece trupele ucrainene avansează în zonele din Donbas ocupate de separatişti. Cuprins de panică, el spune că separatiștii vor pierde „în decurs de o lună” teritoriul pe care îl controlează și că există puțin sprijin din partea populației locale.

Interviul lui Trifonov este ilustrat cu fotografii în care apare împreună cu Arseni Pavlov, cunoscutul pentru cruzimea sa comandant al separatiștilor pro-ruși supranumit „Motorola”. „Motorola” a luptat în Sloviansk și Donețk, iar mai târziu a fost ucis de o explozie cu bombă în liftul casei din Donețk unde locuia. O sursă RFE/RL, care se afla în Sloviansk în 2014, a confirmat că alături de „Motorola” în fotografii este anume Trifonov.

Încercările Europei Libere de a discuta sau de a purta o corespondență cu Trifonov au eşuat.

  • Pavel Alexandrovici Volovoi
  • Nume de cod "Beşennîi" ("Nebunul" – tr.rusă)
  • Vârsta: 41 de ani
  • Cetățenie: Ucraina
  • Locul de aflare: posibil, regiunea Rostov din Rusia sau regiunea Donețk din Ucraina

Volovoi este originar din orașul Jdanovka din estul Ucrainei; era comandant de unitate în cadrul forțelor separatiste din Sloviansk și a fost secretar al „tribunalului” pe cazul Lukianov-Slavov. Pe 12 aprilie 2014, el a declarat presei ruse că a fost implicat în ocuparea orașului Kramatorsk de lângă Sloviansk.

Pe unul dintre cele patru conturi de socializare ale sale, există informații că a fost un adversar activ al Euromaidanului și a susținut protestele anti-Kiev la Donețk.

Mai multe postări de pe rețelele de socializare vorbesc despre ce fel de simţ al umorului are. La 16 ianuarie 2014, a repostat câteva meme-uri: „Aveam un certificat de la un psihiatru că sunt sănătos, dar l-am mâncat”; „Oamenii au fost creați astfel încât pisicile să aibă cu cine să trăiască” și „Nu înțeleg de ce majoritatea crimelor sunt comise noaptea, pentru că, de obicei, vrei să omori dimineața”.

Într-o compunere intitulată „Vecinul meu este un erou de război”, scrisă de un elev al școlii din orașul natal al lui Volovoi, acesta e numit „un miner de profesie” care a lăsat instrumentele pentru a deveni „un soldat care ține în mâini mitraliera și munițiile”.

Încercările de a-l contacta pe Volovoi prin telefon, e-mail sau SMS au eşuat.

  • Serghei Anatolievici Zdrîliuk
  • Nume de cod „Abwehr”
  • Vârsta: 48 de ani
  • Cetățenie: Ucraina, Rusia
  • Locul de aflare: Simferopol, Ucraina

Zdrîliuk, care folosește drept nume conspirativ denumirea serviciului de informații și contrainformații al armatei germane din perioada nazistă, până la război a fost angajat al serviciilor speciale ale Ucrainei. Trifonov spune despre el într-un interviu: „un locotenent-colonel pensionat al serviciului de contrainformații militare, o persoană foarte competentă”.

Conform unui raport de verificare efectuat de Ministerul Afacerilor Interne al Ucrainei cu privire la „acțiunile ilegale ale unor polițiști din Sloviansk”, anume Zdrîliuk și Sidici („administratorul militar” al oraşului Sloviansk) semnau ordinele privind desfășurarea unor acţiuni de investigare de către „Avocat”, îi ordonau lui „Zubr”/Ziubanov efectuarea de interogatorii suplimentare cu utilizarea torturii și lui „Beria” (vedeţi informaţii despre el mai jos) – executarea sentinţelor. Semnătura lui Zdrîliuk o găsim pe sentința de condamnare la moarte a lui Piciko.

Faptul că „Abwehr”, de facto, gestiona activitatea „miliției” lui Ghirin/Strelkov a fost confirmat pentru RFE/RL de către o sursă care fusese supusă interogatoriului.

Anchetatorii ucraineni susțin că Zdrîliuk a servit și în FSB-ul rus. Comunitatea internațională de voluntari InfromNapalm, citând date ale hackerilor ucraineni și ale investigatorilor din organizaţia obştească „Evroprostir”, anunţase că Serghei Zdrîliuk a lucrat în serviciul de contrainformații al SBU și a fost recrutat de serviciile speciale ruse în Crimeea.

Fiind parte a așa-numitelor „forțe de autoapărare” din Crimeea, Zdrîliuk a ajutat la anexarea peninsulei ucrainene de către Rusia, apoi i s-a alăturat lui Ghirkin, care se îndrepta spre Sloviansk.

Acolo, iar mai târziu în Donețk, Zdrîliuk a fost adjunctul lui Ghirkin și a comandat trei unități militare în Konstantinovka, Drujkovka și Horlivka.

Zdrîliuk apare în fotografiile de la adunarea „Uniunii voluntarilor din Donbas”, organizată pe 4 noiembrie 2016 la Moscova, în compania lui Vladislav Surkov și a generalului-maior al GRU al Federaţiei Ruse, Serghei Petrovski (aka Dubinski), cunoscut şi ca „Hmurîi” („Încruntatul” – tr.rusă) şi care este unul dintre acuzaţi în cazul zborului MH17. Potrivit InformNapalm, în timpul evenimentelor din Sloviansk din primăvara și vara anului 2014, Zdrîliuk a comunicat în mod regulat cu curatorul său din FSB.

În 2015, Zdrîliuk a primit un pașaport rus, iar în prezent locuiește în Simferopol. În 2019, a candidat pentru un mandat în parlamentul Crimeii anexate din partea Partidului Comunist.

Încercările de a-l contacta pe Zdrîliuk prin telefon, e-mail, SMS și rețele sociale nu au avut succes, deși Zdrîliuk a citit mesajul care i-a fost trimis în rețeaua Odnoklassniki.

  • Nume: necunoscut
  • Nume de cod "Beria"
  • Vârsta: necunoscută
  • Cetățenie: necunoscută
  • Locul de aflare: necunoscut

Jurnaliștii RFE/RL nu au reușit să stabilească identitatea celui care apare cu numele conspirativ „Beria” şi despre care se cunoaşte, în general, foarte puţin. Cu toate acestea, din blogurile separatiştilor, din relatările presei, din interviurile cu foști deținuți din Sloviansk, din rapoartele grupurilor pentru drepturile omului și din documente se vede că el a fost un membru de rang înalt al formațiunilor separatiste și se ocupa de arestări extrajudiciare, îşi bătea joc de deţinuţi şi a semnat sentinţa de condamnare la moarte a lui Piciko.

Semnătura „Beria” stă lângă semnătura lui Zdrîliuk și este vizibilă pe reversul ultimei pagini din protocolul „tribunalului” pe cazul Piciko din 18 iunie 2014: conform inscripției, „Beria” a „primit” acest document. Concluziile inspecției Ministerului Afacerilor Interne al Ucrainei arată că „Beria” a primit ordine de la „Abwehr” privind punerea în aplicare a sentinţelor.

Jurnaliștii RFE/RL au luat legătura cu un bărbat din Sloviansk care s-a întâlnit odată cu „Beria” și care a povestit despre el în condiții de anonimat, de teama unor persecuții. Potrivit acestuia, „Beria” era unul dintre cei responsabili de deținerea ilegală a persoanelor într-o închisoare înființată la Sloviansk de către separatiștii sprijiniţi de Rusia.

Această informație este confirmată și de o cetățeancă belarusă, care, într-un interviu din 2019, a declarat că atunci când a ajuns pentru prima dată la Sloviansk în 2014 și a încercat să se alăture separatiștilor sprijiniți de Rusia, a fost bătută și încarcerată, inclusiv de „Beria”, al cărui nume de cod te duce cu gândul la celebrul pentru cruzimea sa șef al NKVD din perioada stalinistă.

Raportul reprezentanţei din Ucraina a Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului citează un fost deţinut din Sloviansk: „Beria era șeful acolo, toată lumea îi zicea Roma... Se vorbea că este un polițist din Volnovaha” (Volnovaha este un oraș la sud de Donețk).

Într-un alt raport, apărătorii drepturilor omului îl acuză pe „Beria” de „tratament inuman și/sau încălcarea demnităţii persoanei, precum și de detenție arbitrară”.

Nu a fost posibil să-l contactăm.

Încă trei execuții, doi supraviețuitori

Cel puțin alte trei persoane, care nu figurează în documentele găsite, par să fi fost executate la comanda lui Ghirkin, și nu în baza deciziei „tribunalului”.

În mai 2020, Strelkov a declarat într-un interviu cu jurnalistul ucrainean Dmitri Gordon că, în aprilie 2014, a dispus executarea lui Vladimir Rîbak (42 de ani), deputat în consiliul orășenesc din Horlivka, pentru că a încercat să scoată steagul separatist de pe clădirea consiliului orașănesc și să arboreze drapelul ucrainean, precum şi a doi studenți: Iuri Popravka (19 ani) și Iuri Diakovski (25 de ani). Ghirkin a spus că „erau dușmani şi aveau scopuri de sabotaj”. Corpurile mutilate ale acestora au fost găsite în râu la câteva zile după dispariția lor.

Este cunoscut numai un singur caz când acuzatul a fost achitat de „curtea marţială” a lui Ghirkin.

În documentele publicate de RFE/RL, numele său este blurat pentru că nu am reuşit să-l contactăm. El a fost acuzat de trădare și supus unor interogatorii dure. Până la urmă, a fost declarat nevinovat și eliberat.

În iulie 2014, acest om a confirmat telefonic într-o discuţie cu autorul acestor rânduri că a fost reținut și „judecat” la Sloviansk, dar a refuzat să dezvăluie detalii. Încercările de a lua legătura cu el sau cu rudele sale la numere de telefon cunoscute de noi pentru a obține un comentariu pentru această investigaţie au eşuat.

De asemenea, am reușit să-l găsim pe rețelele de socializare pe locuitorul oraşului Sloviansk Denis Trefilov, care este menționat într-un document semnat de Ghirkin. Acolo se spune că Trefilov a fost împușcat în baza unei decizii de condamnare emise de „tribunalul militar”, pentru jaf armat în Donețk. Documentul din 17 iulie 2014 arată că sentința a fost executată.

Cu toate acestea, jurnaliștii RFE/RL au reușit să găsească confirmarea faptului că Trefilov este în viață și se află în Sloviansk. Este activ pe rețelele de socializare, are un număr mobil. L-am contactat telefonic, iar Trefilov a confirmat că sentinţa a fost emisă, dar nu l-au împușcat. El a refuzat să vorbească despre „tribunal”, cerând bani pentru a-şi spune povestea. Trefilov a menționat doar că, potrivit propriilor sale informații, este „singurul supraviețuitor” dintre cei „condamnați” de către acele „curţi marţiale”.

În căutarea dreptăţii

În fiecare an, pe 5 iulie, oraşele Sloviansk și Kramatorsk sărbătoresc eliberarea de sub conducerea lui Ghirkin și a forțelor susținute de Rusia. Anul acesta, din cauza riscurilor legate de coronavirus, ceremoniile au fost mai puțin numeroase decât înainte. Prim-ministrul Ucrainei, Denis Şmîhal, a vizitat ambele orașe și a discutat, purtând mască, cu localnicii şi reprezentanţii organelor de drept. Președintele Volodimir Zelenski a participat la întâlnire online de la Odesa.

„Acum şase ani împreună cu toată ţara ajutam armata noastră, cu neliniște în inimă şi rugăciune în suflet așteptam vești bune din est", a spus Zelenski. „Astăzi ne închinăm celor care au întors oraşele Sloviansk și Kramatorsk în Ucraina.”

La aniversarea acestor evenimente, site-ul local de știri din Sloviansk a lansat un documentar despre evenimentele de acum șase ani. Se numește „84 de zile” – anume atât as-a aflat orașul sub stăpânirea lui Ghirkin și a separatiștilor pro-ruși.

Cu câteva săptămâni mai devreme, autoritățile ucrainene le-au promis locuitorilor din Sloviansk că vor continua demersurile pentru a obţine dreptate pentru ei şi pentru ţară, în general.

Pe 16 iunie, oficiul procurorului general al Ucrainei l-a acuzat oficial pe Ghirkin de crime de război pentru torturarea şi uciderea lui Rîbak, Popravka şi Diakovski în aprilie 2014.

„Acești cetățeni au fost plasați împotriva voinței lor într-o clădire special amenajată din Sloviansk, unde au fost torturați, bătuți, înjunghiați, fiind folosite şi alte acțiuni violente pentru a le provoca suferințe fizice și psihice severe, din răzbunare pentru poziția lor pro-ucraineană”, a declarat oficiul procurorului general într-un comunicat. „În conformitate cu ordinele suspectului, militanții din subordinea acestuia au luat în mod deliberat viața a cel puțin trei persoane, care au fost reținute și torturate ilegal.”

Ghirkin se află la libertate în Moscova și este puțin probabil să fie reținut și dus la Kiev pentru proces. Este puțin probabil ca Ucraina să se bazeze pe colaborarea Rusiei, care nu-şi extrădează cetățenii, în plus, agresiunea militară a avut un impact extrem de negativ asupra relațiilor dintre cele două țări. În afară de asta, Ghirkin deţine informații despre acest război, a căror dezvăluire ar dăuna Kremlinului, care până în prezent insistă pe neimplicarea sa în acele evenimente, în ciuda numeroaselor dovezi ce arată contrariul.

Parchetul olandez din Haga l-a acuzat pe Ghirkin de implicare în doborârea zborului MH17, care a avut loc în perioada în care el s-a autointitulat „ministru al apărării” al autoproclamatei „republici populare Donețk”. Girkin a respins acuzațiile, iar procesul continuă fără el. Pe lângă el, au fost înaintate acuzații împotriva a doi cetățeni ai Rusiei și a unui cetățean al Ucrainei.

Raportul despre posibilele crime de război comise de separatiștii din Donbas, întocmit în 2015 la inițiativa deputatei din Seimul Poloniei, Malgorzata Gosiewska, a fost trimis un an mai târziu la Curtea Penală Internațională (CPI) de la Haga.

La începutul lunii iulie, Gosiewska a declarat într-un interviu acordat RFE/RL că instanța „efectuează deocamdată o examinare preliminară a situației din Ucraina”.

„Procurorul... se pregătește pentru următoarea etapă a procesului, adică depune o solicitare pentru a fi autorizat să înceapă o anchetă”, a spus ea.

CPI nu a răspuns la solicitarea de a comenta situaţia, trimisă prin e-mail.

Familiile celor uciși în accidentul MH17 și rudele lui Piciko speră că justiţia va fi înfăptuită măcar într-o oarecare măsură, dar nu așteaptă că se va întâmpla în curând. Femeia care zice că e mama lui Slavov a refuzat să acorde un interviu pentru RFE/RL şi a spus doar că avea o relație încordată cu fiul ei și că l-a văzut ultima dată cu câteva săptămâni înainte de moartea sa. Jurnaliștii Europei Libere au mers în vizită la rudele lui Lukianov, lângă Sloviansk, dar acestea nu erau acasă. Vecinii le-au arătat unde a fost înmormântat: de piatra de mormânt cu portretul lui Lukianov era rezemată o coroană de flori.

Mormântul lui Nicolai Lukianov din cimitirul de la periferia oraşului Sloviansk
Mormântul lui Nicolai Lukianov din cimitirul de la periferia oraşului Sloviansk
Serhiy Horbatenko

Mama lui Alexei Piciko, Maria, spune că nu înțelege de ce a fost împușcat fiul ei, chiar dacă a furat mai multe haine. Când jurnaliștii RFE/RL s-au întâlnit cu ea în 2016, ea a recunoscut că încă nu-i vine să creadă că fiul ei nu mai este, deși un test ADN a făcut posibilă identificarea rămășițelor sale. Pe mormântul său din Sloviansk se află o cruce mică şi o plăcută albă cu numele său. Maria spune că în fiecare seară dând aşează masa pentru cină, se uită spre ușă și speră că acuş va intra.

În iunie, a oferit Europei Libere fotografii de familie cu Alexei, spunând că încă nu și-a revenit după moartea fiului și că viața ei este „tristă”, iar calea către dreptate poate fi lungă și fără rod.

Chiar dacă Ghirkin și ceilalți nouă participanți la „tribunalele” organizate de el vor fi judecaţi vreodată şi condamnaţi la închisoare, fiul ei nu se va mai întoarce, a spus femeia.