Linkuri accesibilitate

Moscova va expulza trei diplomați slovaci, ca răspuns la o măsură similară a Bratislavei


Rusia va expulza trei angajați ai ambasadei Slovaciei de la Moscova, ca răspuns la o măsură similară luată de Bratislava împotriva a trei diplomați ruși. Ministerul rus de externe a declarat, luni, că decizia autorităților slovace de pe 10 august de a expulza trei diplomați de la ambasada rusă de la Bratislava este „lipsită de temei”. Motivul expulzării diplomaților ruși a fost folosirea improprie a unei vize eliberate de consulatul slovac din Sankt-Petersburg, care a dus la „o crimă serioasă pe teritoriul altui stat membru al NATO și UE”. Este vorba despre asasinarea în Germania, anul trecut, a unui fost combatant cecen, cetățeanul georgian Zelimhan Hangoșvili. Poliția germană a arestat un suspect, imediat după crimă, iar ulterior s-a afirmat că un al doilea suspect, cetățean rus, cu numele fictiv Roman Davîdov, ar fi intrat în Uniunea Europeană cu viză slovacă. Germania a acuzat Rusia de implicarea în comiterea crimei, acuzații respinse categoric de Moscova.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG