Linkuri accesibilitate

Președintele azer nu e dispus să facă concesii Armeniei în disputa legată de enclava Nagorno-Karabah


Președintele azer Ilham Aliev.
Președintele azer Ilham Aliev.

Într-un discurs adresat națiunii, președintele azer Ilham Aliev a spus că nu e dispus să facă concesii Armeniei în disputa legată de enclava Nagorno-Karabah, și că nu vor exista tratative de pace dacă autoritățile de la Erevan insistă să susțină că enclava e teritoriua armean. Afirmațiile lui Aliev vin după ce forțele azere și armene au continuat luptele vineri, în timp ce miniștrii de externe din Azerbaigian și din Armenia aveau programate convorbiri la Moscova menite să pună capăt celor mai sângeroase ciocniri armate care au avut loc în Caucazul de sud în ulrimii 25 de ani. Întîlnirea de la Moscova are loc după ce joi oficiul președintelui francez Emmanuel Macron a anunțat că e posibilă încheierea unui armistițiu, în urma canvorbirilor dintre Macron și liderii azer și armean. Franța, Rusia și Statele Unite încearcă să medieze conflictul azero-armean asupra enclavei Nagorno-Karabach, care a reizbucnit sângeros în 27 septembrie. Guvernul de la Erevan a afirmat vineri că discuțiile de la Moscova se vor concentra exclusiv pe încheierea ostilităților și pe chestiuni umanitare, identificate drept schimburi de prizonieri și de corpuri ale militarilor uciși în lupte.

XS
SM
MD
LG