Linkuri accesibilitate

Statele Unite încep distribuirea primelor vaccinuri anti-COVID


Statele Unite au început distribuirea primelor vaccinuri anti-COVID, au anunțat autoritățile, în cadrul a ceea ce se așteaptă a fi o operațiune-mamut de logistică, în următoarele luni, pentru inocularea serului împotriva coronavirusului la zeci de milioane de oameni.

Gustave Perna, un înalt oficial american din cadrul Operațiunii Warp Speed (un parteneriat public-privat, lansat de guvernul SUA, în luna mai, pentru producerea și distribuirea vaccinurilor anti-COVID), a declarat, pe 12 decembrie, că împachetarea dozelor produse de Pfizer-BioNTech a început deja, iar de pe 13 decembrie companiile de livrare le vor transporta la centrele de distribuție, de unde vor ajunge mai departe la spitale și centrele sănătate, începând cu 14 decembrie.

Graba de a livra vaccinul urmează deciziei Administrației pentru Alimente și Medicamente (FDA), din 11 decembrie, de a acorda o autorizație de urgență vaccinului cu două doze pentru inoculare populației cu vârsta între 16 și 85 de ani.

Începutul campaniei de vaccinare în masă în SUA se apropie pe fondul creșterii numărului de noi infectări – în ultima săptămână înregistrându-se, în medie, 210 mii de cazuri -, iar numărul deceselor asociate cu noul coronavirus se apropie de 300 de mii.

Europa se luptă să tempereze un al doilea val al epidemiei, înainte de sărbătoarea Crăciunului. Italia a depășit, sâmbătă, Marea Britanie ca țară cu cel mai mare număr de decese pe continent. În Germania, cancelarul federal Angela Merkel și șefii celor 16 landuri urmează să decidă, pe 13 decembrie, asupra înăspririi restricțiilor antiepidemice înainte și după sărbătoarea Crăciunului.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG