Linkuri accesibilitate

Amnesty International refuză să îl declare pe Navalnîi „prizonier de conștiință”


Amnesty International și-a anulat decizia anterioară prin care îl declara drept „prizonier de conștiință” pe liderul opoziției ruse Aleksei Navalnîi. Alexandr Artemiev, managerul organizației pentru Europa de Est și Asia Centrală a Amnesty International a declarat pentru „Mediazona” că respectiva decizie a fost luată după ce departamentul juridic și cel politic al organizației au depistat urme ale „retoricii de ură” în unele declarații făcute de Navalnîi la mijlocul anilor 2000.

Despre ce declarații anume este vorba Artemiev nu a precizat. El a menționat, în schimb, că declarațiile liderului opoziției ruse au fost supuse analizelor în urma numeroaselor solicitări venite la adresa Amnesty. Artemiev susține că astfel i s-a creat impresia, la fel ca și altor experți în domeniu, că respectivele cereri ar face parte dintr-o campanie coordonată, ce a fost organizată în străinătate cu scopul de a-l de discredita pe Navalnîi.

Reprezentantul Amnesty International a subliniat însă că organizația sa își reiterează cererea de eliberare imediată a lui Navalnîi, deoarece este evident faptul că opozantul rus „este persecutat exclusiv din motive de ordin politic”.

Amnesty International l-a declarat pe Alexei Navalnîi „prizonier de conștiință” în urmă cu o lună, când opozantul a fost arestat pe aeroportul din Moscova. Amnesty a declarat atunci că „arestul lui Navalnîi este încă o dovadă a faptului că autoritățile ruse încearcă să-l reducă la tăcere” pe opozant.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG