Linkuri accesibilitate

Poliția rusă a arestat mai mulți medici care ceruseră să-l consulte pe Alexei Navalnîi


Șefa sindicatului medicilor din Rusia, Alianța Doctorilor, Anastasia Vasilieva, e arestată la Colonia penitenciară nr 2, unde e închis liderul opoziției ruse Alexei Navalnîi, regiunea Vladimir, 6 aprilie 2021

Poliția rusă a arestat mai mulți medici care ceruseră permisiunea de a-l consulta pe liderul de opoziție rus Alexei Navalnîi, după ce acesta a fost transferat la dispensarul penitenciarului unde este închis. Între cei arestați se află și Anastasia Vasilieva, șefa sindicatului medicilor din Rusia, Alianța Doctorilor

Într-un mesaj postat pe Instagram, Navalnîi a anunțat că a fost diagnosticat cu tuse severă și temperatură, după ce un al treilea coleg de celulă a fost spitalizat fiind suspect de tuberculoză.

Principalul opozant al președintelui rus Vladimir Putin este încarcerat la Colonia penitenciară nr 2, aflată la 100 de km depărtare de Moscova, și vestită pentru regimul său extrem de strict. Alexei Navalnîi a intrat în greva foamei cerînd condții mai bune de detenție și tratament medical adecvat.

Statele Unite și aliații lor au cerut eliberarea necondiționată a liderului de opoziție rus și au promis să continue încercările de a-i aduce în fața justiției pe cei răspunzători de otrăvirea lui în august anul trecut.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG