Linkuri accesibilitate

UE: „descreștere semnificativă” a numărului de imigranți care intră în Lituania din Belarus


Uniunea Europeană a spus la 10 august că s-a atestat o „descreștere semnificativă” a numărului de imigranți care intră în Lituania din Belarus, după ce Irakul a suspendat zborurile de pasageri de la Bagdad către Minsk. Zborurile au fost suspendate pe 6 august. „Suntem încântați să vedem o atitudine constructivă a partenerilor irakieni”, a declarat reporterilor un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Uniunea Europeană a acuzat regimul lui Alexandr Lukașenka de dirijarea premeditată a fluxului de imigranți ilegali către Lituania, dar și către alte membre ale sale, Polonia și Letonia, ca răspuns la sancțiunile europene impuse Minskului din cauza reprimării protestelor pro-democrație.

Cele trei membre ale Uniunii Europene au fost forțate să ia măsuri de fortificare a graniței cu Belarusul în ultimele săptămâni și să înceapă respingerea unor imigranți ilegali. Bruxellesul a trimis grăniceri în ajutorul Lituaniei.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG