Linkuri accesibilitate

Premierul Natalia Gavrilița începe o vizită de două zile la Bruxelles


Premierul Natalia Gavrilița, întâmpinată de șeful Consiliului European, Charles Michel, la Bruxelles, 27 septembrie 2021.
Premierul Natalia Gavrilița, întâmpinată de șeful Consiliului European, Charles Michel, la Bruxelles, 27 septembrie 2021.

Premierul Natalia Gavriliță întreprinde o vizită de lucru la Bruxelles, în perioada 27-28 septembrie. Este prima sa vizită în străinătate în calitate de prim-ministru și are loc la invitația șefului diplomației europene, Josep Borrell, precizează un comunicat de presă al guvernului. Șefa executivului este însoțită de vicepremierul și ministrul Afacerilor Externe, Nicu Popescu.

Luni, Natalia Gavrilița va avea întrevederi cu șeful Consiliului European, Charles Michel, cu Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Josep Borrell. Sunt programmate discuții și comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, și comisarul european pentru justiție, Didier Reynders.

Pe 28 septembrie, șefa guvernului va avea întrevederi cu Oliver Varhelyi, comisar european pentru vecinătate și extindere, cu Adina Vălean, comisar european pentru transport și cu Kadri Simson, comisar european pentru energie.

Natalia Gavriliță urmează să participe și la un eveniment public, alături de Katarína Mathernová, director general adjunct al Directoratului Vecinătate și Negocieri privind extinderea din cadrul Comisiei Europene și Nicu Popescu.

XS
SM
MD
LG