Satisfacție intensă și apel la luciditate – acesta este tonul în care se comentează rezultatele alegerilor locale de duminică. S-a văzut că schimbarea în bine a României nu e totuși o utopie, dar „nu este momentul optimismului debordant, ci al unuia rezonabil”, scrie Rodica Culcer în revista 22, care vede cel puțin două motive certe de optimism: 1) s-a dovedit că românii nu sunt xenofobi, ci europeni, de vreme ce au votat-o pe franțuzoaica Clotilde Armand la sectorul 1 și pe germanul fără cetățenie română Dominic Fritz la primăria Timișoarei; 2) s-a dovedit că televiziunile mogulilor (aproape toate, de fapt), „îndopate cu milioane de euro de la bugetul de stat de guvernul PNL, nu mai au tracțiune”. Nu e exclus să se schimbe câte ceva și în peisajul media, mai spune Rodica Culcer.
„Valul de orori scuipat seară de seară la comandă, mereu în direcția greșită, vi s-a întors în față”. „Toată viața voastră ați lăudat sau înjurat ca lăutarii, cu bancnota lipită de frunte, la vedere. Cu toții am văzut cine a comandat muzica și acum. Numai că ați reușit, cu manelele voastre din Voluntari, să-i treziți din nou pe bucureșteni, să-i motivați”, scrie și Dan Tăpălagă pe G4Media. Pentru că, într-adevăr, cel mai comentat rezultat este cel de la primăria generală a capitalei.
Cristian Pantazi, tot de la G4Media, abordează mai tehnic succesul USRPLUS la București și al dreptei în general: mai întâi, a contat că, la nivelul orașelor, au votat mai mulți cu 1,8 milioane de tineri față de alegerile din 2016. Apoi, grosul votanților reprezintă acum segmentul 18-45 de ani. „Sunt tinerii sătui de politica vechilor partide, care nu se simt reprezentați de PSD și PNL. Tineri care trag din greu prin multinaționale sau în micile lor afaceri, ca să plătească impozitele irosite de zecii de baroni și baronași din cele două mari partide (PSD și PNL). Tineri care vor să fie reprezentați de primari și parlamentari cu care au senzația că pot bea o bere, pot discuta despre ultimul film Netflix, despre un city break la Praga sau despre o școală bună pentru copii. Vă imaginați discutând așa ceva cu Marcel Ciolacu ori Ludovic Orban?” Pantazi constată că în România a făcut în sfârșit „masă critică” generația celor cu studii în străinătate (vezi Nicușor Dan). „Paradoxal, scrie el, cei 4 milioane de români pierduți de pe piața forței de muncă au adus acasă și au impregnat în comunitățile lor conduita politică normală”. Mai e apoi desprinderea de „emoția politică (…) stârnită de personajele histrionice, balcanic-dâmbovițene, precum Traian Băsescu ori Nicolae Robu”. În sfârșit, „Normalitatea (unor Nicușor Dan sau Dominic Fritz) începe să aducă voturi, iar USR PLUS va miza enorm pe această carte la parlamentare”.
Evident, scepticii nu lipsesc : Cătălin Onofrei, de la Ziarul de Iași, crede că rezultatele țin de strategia la care apelează periodic electoratul din România atunci când nu știe ce să facă : optează pentru schimbare. Costi Rogozanu (Libertatea) nu-și dezminte stilul consacrat „acru” : era de așteptat schimbarea, pentru că între timp s-a format cât de cât o clasă de mijloc, care știe ce vrea : „Vor un stat social doar pentru ei. Vor o Românie dreaptă și corectă pentru o treime din populație, restul, la muncă”.
