Linkuri accesibilitate

A început votul în diasporă pentru turul doi al alegerilor prezidențiale din România


Secțiile de votare românești din străinătate, inclusiv din R. Moldova, s-au deschis vineri pentru turul doi de scrutin al alegerilor prezidențiale, de pe 24 noiembrie, în care președintele Klaus Iohannis se luptă pentru un al doilea mandat cu fosta prim-ministră PSD, Viorica Dăncilă.

Despre votul în turul doi, urmăriți Live Blog-ul la romania.europalibera.org

La orele 18.00, potrivit Biroului Electoral Central din România, în diaspora votaseră peste 57.000 de persoane între care peste 5.000 în R.Moldova unde sunt deschise 37 de secții de votare. Cei mai activi, de departe, au fost votanții între 45 și 64 de ani, exclusiv din mediul urbn, împărțiți însă egal între bărbați și femei.

La fel ca în primul tur, secțiile de votare pentru alegătorii din diaspora vor fi deschise timp de trei zile, aceștia putând vota și prin corespondență. Facilitarea votului în diaspora, care a avut loc în premieră în primul tur de pe 10 noiembrie, a făcut ca numărul românilor care au votat în străinătate să se dubleze față de alegerile din trecut, depășind 675 de mii. Marea majoritate l-a sprijinit pe Iohannis, care a câștigat detașat primul tur, având șanse mari să iasă învingător și duminică.

Între timp, președintele Klaus Iohannis a reafirmat că și-ar dori organizarea de alegeri anticipate, anul viitor, „mai repede decât în toamnă”. După căderea în octombrie a guvernului social-democrat condus de Viorica Dăncilă, în urma unei moțiuni de cenzură, la putere a venit un guvern liberal minoritar. PSD rămâne cea mai puternică fracțiune în parlament dar la alegerile europarlamentare din mai, Partidul Național Liberal a obținut cele mai multe voturi (27%), urmat de PSD si nou formata alianță USR – PLUS cu puțin peste 22% din voturi fiecare.

XS
SM
MD
LG