Linkuri accesibilitate

Ala Mândâcanu (Canada): Se votează cu gândul la „buzunarul concret, la familie, la nănași, la cumetri și vecini”


Ala Mândâcanu este președinta Asociației ”Comunitatea Moldovenilor din Quebec”.

A fost de două ori deputat, militantă pentru drepturile femeilor din Republica Moldova. De 13 ani este stabilită cu familia în Canada. Ea vorbește despre rolul diasporei în alegeri, despre responsabilitatea care îi revine unui parlamentar și despre parcursul european al Republicii Moldova.

Vocea diasporei: Ala Mândâcanu, Canada
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:16:16 0:00
Link direct

Europa Liberă: Iată că și în ajunul aniversării a 30-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova se spune că statul se află la răscruce și că aceste alegeri parlamentare anticipate din 11 iulie ar trebui să decidă încotro Republica Moldova. Dvs. ce spuneți despre această răscruce?

Ala Mândâcanu: „Republica Moldova se află în tranziție complicată anume pentru că nu s-a lămurit încă în ce direcție trebuie s-o ia și acum, pe 11 iulie, Republica Moldova are șansa să-și aleagă o cale bună de dezvoltare, direcția spre Uniunea Europeană, spre valorile democratice, spre democrație, spre drepturile omului, spre un sistem de justiție adecvat, spre diminuarea corupției. De aceea, da, 11 iulie constituie un moment de cotitură, când societatea Republicii Moldova poate și trebuie să-și aleagă un viitor de care să nu-i fie rușine în fața nepoților, în fața zilei de mâine și în fața partenerilor externi și devotați ai parcursului european al Republicii Moldova.”

Europa Liberă: 22 de concurenți electorali vin să ceară votul cetățeanului, se fac multe promisiuni, majoritatea dintre ei spun că vor o Moldovă prosperă, care să scape de sărăcie, de hoție, de corupție, de minciună, de manipulare, de trădare. Cât de ușor îi vine cetățeanului să creadă în aceste promisiuni? Vă întreb pe Dvs. care ați avut două mandate de deputat.

Ala Mândâcanu: „Alegătorul este bine să se maturizeze și să decidă strategic ce vrea el pentru acest stat și să-și dea seama cui dă votul, pentru că Republica Moldova este un stat parlamentar și viitorul parlament va decide cum va trăi societatea peste 1 an, peste 2 ani, peste 4 ani. Deci, este foarte simplu să alegem corect în această situație. Eu trăiesc în Canada, natura aici este exact ca în Republica Moldova, dacă treci prin Canada și nu ai ști că ești în altă țară, ai crede că ești în Moldova.”

Vox : Credeți în promisiunile politicienilor?
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:22 0:00

Europa Liberă: De ce ați ales străinătatea?

Mi-am sacrificat tinerețea și copilăria fetelor mele, dar nu mai vreau să sacrific viitorul nepoților și am plecat în Canada.

Ala Mândâcanu: „Eu am venit în 2008 în Canada, pentru că atunci era la putere Partidul Comuniștilor și eu am simțit că, după 20 de ani de luptă politică, societatea alege din nou ziua de ieri și am zis că eu mi-am sacrificat tinerețea și copilăria fetelor mele, dar nu mai vreau să sacrific viitorul nepoților și am plecat în Canada.

Aici mă simt foarte bine, pentru că suntem familia, toți împreună, dar eu sunt cu gândul tot acolo, acasă, și îi doresc Moldovei un viitor prosper și frumos în marea familie a popoarelor europene. Lucrul acesta nu se poate întâmpla, din păcate, după atâția ani.

Chiar dacă a fost o situație mai favorabilă și am avut partide care au susținut Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană lucrurile încă trenează, pentru că este implicație externă din partea de Est extrem de serioasă, pentru că elitele politice din Chișinău nu sunt solidare între ele pentru parcursul lor.

Dacă la noi toate partidele și-ar dori să acționeze în beneficiul poporului, noi nu am avea problema aceasta, pentru că ar fi între ele o înțelegere – mergem pentru această societate și pentru dezvoltarea și prosperitatea poporului. Lucrul acesta, din păcate, nu se întâmplă și apar în diferite etape istorice partide noi. Aceste partide, sperăm noi, că au un mesaj clar, nou și poporul se orientează după ele.

Așa s-a întâmplat în alegerile prezidențiale care eu nici nu am visat să se termine atât de bine. Și acum avem o șansă, dar lumea trebuie să fie conștientă că nu disputele dintre partide acum contează, ci contează să ieșim la vot și să dăm votul nostru anume pentru direcția strategică a dezvoltării Republicii Moldova și mișcarea ei spre Uniunea Europeană.”

Europa Liberă: Revenim la valoarea promisiunilor făcute în campania electorală. Cât de realiste, cât de populiste și cât de credibili sunt politicienii care fac aceste promisiuni, astfel încât după ce se termină această campanie cetățenii să nu spună că trăiesc iarăși marea dezamăgire?

Politicianul care promite că o să distrugă corupția trebuie să aibă în spatele lui o biografie curată.

Ala Mândâcanu: „Vreau să vă dau un exemplu în acest sens. Cândva, la începuturile restructurării, a fost întrebat președintele Slovaciei: „Cum ați reușit să biruiți corupția?”, la care el a răspuns: „Foarte simplu! Eu nu sunt corupt”. Politicianul care promite că o să distrugă corupția trebuie să aibă în spatele lui o biografie curată. Uitați-vă la fiecare din politicienii care promit marea și sarea și studiați-le biografia, vedeți ce declarații de venituri au, cum au trăit, ce au făcut, ce profesii au și o să vă fie atunci foarte clar că nu poate unul care este implicat în hoție de proporții inimaginabile să vină și să facă pace și bunăstare la tot poporul.

De aceea pentru mine este foarte simplă alegerea în această campanie electorală și sistemul electoral actual, care mie nu-mi pare unul foarte bun, pentru că el susține verticala și acum o să vă convingeți cât e de greu să te orientezi într-o situație când totul depinde de un lider de partid, toată lista, alegătorul nu are contact direct cu deputatul, el nu-l poate suna, el nu-l poate trage la răspundere, pentru că nu-i legat de o circumscripție anumită.

Dar chiar și în aceste condiții vitrege, noi am putea să facem alegerea corectă, susținând un partid, un lider care prin însăși viața lui și exemplul lui a demonstrat onestitate, corectitudine, profesionalism ș.a.m.d.”

Europa Liberă: În alegeri, cel mai mult se vorbește despre Moldova de acasă și Moldova celor plecați, al cui vot este decisiv pentru viitorul statului. Cum vi se pare această atitudine a multor politicieni care încearcă să vorbească despre cele două Moldove și, când e vorba despre votul din diasporă, unii încurajează acest vot, alții, din contra, spun că cei plecați nu ar trebui să decidă viitorul Moldovei, pentru că lor nu le pasă atât de mult sau că nu cunosc atât de bine realitățile de acasă?

Ala Mândâcanu: „Cei care au plecat din Republica Moldova sunt tineri, sunt activi, sunt creatori, ei au reușit să-și facă o soartă frumoasă inclusiv în țările competitive sub aspect economic, social și politic și participarea atât de masivă a diasporei în alegeri este, de fapt, șansa Republicii Moldova să supraviețuiască și să depășească momentele grele.

Câtă greutate are votul din diaspora?
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:46 0:00

Acest capital uman nu-i plecat cu totul, este tezaurul intelectual, profesional și este investiția de durată într-un viitor democratic al Republicii Moldova. În clipa în care Republica Moldova alege acum un parlament pro-european, mie mi-ar plăcea să fie cu o majoritate calificată, care o să promoveze rapid și eficient reforme dureroase, dar necesare, care ne vor apropia de sistemul european judiciar, economic, de luptă cu corupția, de integrare în structurile economice ale Uniunii Europene la general, dar și în particular cu fiecare stat european în parte, deci în clipa când o să avem un astfel de parlament, să știți că noi am tras biletul câștigător din varianta care este acum.

De aceea pentru mine 22 de partide în această campanie nu par a fi o problemă, sunt țări în care și 45 de partide participă.

Importantă este direcția strategică generală, pentru că acest Cod Electoral prevede cumularea de voturi. Deci, dacă tu dai votul la un partid mic sau la unul care nu are șanse să se manifeste în plan național, tu, de fapt, îl dai în mare măsură și pentru echipa adversă, adică îl dai împotriva propriei opțiuni politice. De aceea în astfel de cazuri trebuie să acționăm pragmatic și pragmatismul ne spune nouă să nu aruncăm votul la coș.”

Europa Liberă: Dar ar fi o deosebire între cum înțelege cetățeanul plecat în străinătate, peste hotare să-și exercite dreptul la vot și cum înțelege cel rămas acasă să-și exercite acest drept?

Ala Mândâcanu: „Pentru cei care sunt plecați, în fond, lucrurile se văd altfel, decât atunci când ești în interior. Când ești acasă, în jurul tău ai un primar, ai un vecin, ai un business cu cineva, ai un judecător cunoscut, ești implicat în sute de relații din astea invizibile și, mai ales, ești supus propagandei televizate, care vine masiv dinspre Est și nestingherit.

De aceea, noi, cei din diasporă, suntem mai liberi de această propagandă, privim lucrurile la general. În limba rusă este o expresie frumoasă: «Лицом к лицу лица не увидать, большое видится на расстояние» (frazeologism cu sensul: oamenii care comunică îndeaproape, adesea nu observă unii în alții adevăratele calități care se dezvăluie doar la distanță).

Deci, de multe ori din diasporă lucrurile se văd mai clar, pentru că noi nu suntem încețoșați de mici detalii care îți șterg imaginea, de aceea eu consider că diaspora occidentală instruită, organizată, solidară trebuie să-și spună cuvântul și trebuie să-i influențeze și pe cei de acasă ca Republica Moldova peste 4 ani să fie un stat cu un Produs Intern Brut care este în rândul celorlalte produse ale țărilor europene. Noi putem face lucrul acesta, noi suntem în mijlocul Europei.

Bineînțeles, sunt factori care ne încurcă - este problema conflictului transnistrean, există problema Ucrainei. Slavă Domnului că avem un vecin și un prieten, și un frate cum e România care ne ajută necondiționat și s-a arătat de multe ori înțelegătoare și săritoare la nevoie. Trebuie să apreciem aceste lucruri și să mergem înainte.”

Europa Liberă: De ce totuși apare această deosebire între votanții rămași acasă și cei plecați, doar și unii, și alții vor o Moldovă prosperă, cu politicieni înțelepți la guvernare, cu o clasă politică care ar dori un viitor frumos pentru palma asta de pământ?

Ala Mândâcanu: „Haideți să vorbim un pic cinic: nu mai este cetățeanul din Republica Moldova atât de mult devotat unor principii și valori generale, nu fiecare cetățean din Republica Moldova se gândește la prosperitatea poporului, fiecare se gândește la buzunarul lui concret, la familia lui, la nănașii lui, la cumetri și la vecini, cu care el are un business, o afacere, o dușmănie, o prietenie ș.a.m.d. Ei se fierb în acest suc generalizat și ei nu pot să vadă tot tabloul, mai ales problema mea-i cu propaganda generalizată.

Faptul că în Republica Moldova cele mai populare ziare sunt cele de limbă rusă și posturile de televiziune sunt ale lor, pentru mine, de fapt, constituie un moment de nedumerire - cum poate un stat independent cum e Republica Moldova să admită pe teritoriul său armate întregi ale propagandei dușmănoase cursului nostru spre dezvoltare și democrație?”

Europa Liberă: Dacă Ala Mândâcanu, care a avut două mandate de deputat în parlament, ar fi astăzi ales al poporului, ce probleme ar insista să fie incluse pe agenda legislativului?

Ala Mândâcanu: „Bineînțeles că prima ar fi reforma justiției, doi: eu aș stabili un acord fundamental de colaborare cu România, semnat de doi președinți, care ar prevedea o colaborare de durată și o integrare economică plenară în plan economic, social, politic și militar, așa cum face acum Azerbaidjanul cu Turcia, care Turcia este stat NATO și văd că Rusia tace. Nu văd de ce nu am avea noi un astfel de acord, pentru că un astfel de acord ne-ar permite să ne simțim deja ca în NATO și în Uniunea Europeană, fără a face eforturi suplimentare.

Al treilea moment: aș permite dezvoltarea businessului mic, crearea noilor firme, eliberarea lor pe 3 ani de impozite sau le-aș pune un impozit simbolic, ca să susțin inițiativa oamenilor creatori și buni și să vedeți cum ar începe să vină banii. Bineînțeles, mi-ar plăcea ca acești oameni să investească în Republica Moldova, asta să fie o condiție.

Deci, cam aceste 3 puncte ar fi la mine pe ordinea de zi. Dacă noi ne-am gândi strategic la viitorul Republicii Moldova, am stabili relații bune cu vecinii, în primul rând, cu partenerii strategici și ne-am realiza planul de redresare economică. Nici nu vă imaginați cât ajutor ați avea de la diasporă, dacă ați spune că cei care vin din diasporă și investesc în Republica Moldova sunt eliberați de controale pe 3 ani de zile, cu condiția, bineînțeles, să facă totul prin conturile bancare, nu cash, și banii pe care îi câștigă să-i investească tot în Republica Moldova, în crearea locurilor de muncă, în dezvoltarea businessului care este potrivit Republicii Moldova ca stat geografic ș.a.m.d.

Nu vă imaginați ce beneficii ar avea Republica Moldova, nu numai din partea diasporei, din partea tuturor, dar pentru diasporă asta ar fi un semnal extraordinar. Eu știu că Maia Sandu a semnat o strategie care prevede anumite reguli care facilitează implicarea diasporei în viața din Republica Moldova și mi-ar plăcea ca această strategie să aibă valoare practică, concretă în beneficiul omului concret, care-i gata să-și pună la contribuție propriul buzunar și propria minte pentru dezvoltarea Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Pentru că sunt tot mai multe voci care cred că s-ar putea după alegeri anticipate să urmeze încă alte alegeri parlamentare anticipate, pentru că doar 3 forțe ar ajunge în parlament, nu s-ar crea o majoritate și iarăși se va începe o perioadă de instabilitate în Republica Moldova, cu cine ați face alianță dacă ați fi în parlament după 11 iulie?

Ala Mândâcanu: „Eu m-aș arăta încrezătoare că alegătorul Republicii Moldova are minte suficientă să facă alegerea corectă astfel ca în parlament să intre partidele care trebuie și care să facă această coaliție în beneficiul alegătorului, ca să nu mai fie nevoie iarăși de alegeri anticipate. Eu totuși îmi exprim încrederea că alegerile acestea vor fi bune și benefice, așa cum nu s-a așteptat nimeni că Maia Sandu va câștiga alegerile prezidențiale, eu sper foarte mult ca acest parlament să fie unul foarte bun, democratic și lumea din diasporă să zică: „Slavă Domnului, s-a rezolvat, s-a terminat cu tranziția aceasta interminabilă și în parlament au intrat partidele care trebuie!”. Deci, alegătorilor asta vreau să le zic: votați cu mintea, cu inima și cu sentimentul de autoconservare pentru viitorul părinților voștri, al celor rămași în Moldova și al Republicii Moldova, ca al doilea stat românesc.

Anticipate 2021: rezultate

Alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie au fost câștigate de Partidul „Acțiune și Solidaritate” (PAS) iar în noul Parlament vor intra trei partide/blocuri electorale.

Pentru a accede în Parlament, partidele politice trebuiau să întrunească 5% din voturile valabile ale alegătorilor, iar blocurile electorale – 7%. Candidații independenți numai 2%.

Rezultatele parțiale, prezentate de CEC, după numărarea a 100% din voturi.

Prezența la vot a fost de 48,41 la sută.

  • Pe teritoriul R. Moldova, prezența a fost de 44,56%.
  • Peste hotare au votat pese 212 mii de persoane, aproape jumătate fiind între 26 și 40 de ani, arată datele CEC. PAS a obținut peste 86% din voturi, în timp ce Blocul electoral al Comniștilor și Socialiștilor, numai 2,47%.
  • Cei mai mulți alegători din diaspora au fost în Italia, peste 66 de mii. Urmează Germaia cu aproape 26 de mii de votanți, Marea Britanie cu aproape 24 de mii și Franța cu aproape 23 de mii. În România au votat 15.123 de alegători iar în Rusia numa 6.153.
  • La secțiile de votare alocate locuitorilor regiunii transnistrene, 62,21 la sută dintre alegători au votat pentru Blocul Comuniștilor și Socialiștilor, iar 13,59 la sută – cu Partidul Acțiune și Solidaritate. 6,25 la sută au votat pentru Partidul Șor.
  • În total, la cele 41 de secții arondate regiunii transnistrene s-au prezentat la votare 28.780 de alegători.

Previous Next

Radio Europa Liberă în alegeri

RADIO EUROPA LIBERA reamintește ca nu susține nici un partid politic înscris în cursa electorală pentru alegerile anticipate din 11 iulie 2021. Emisiunile noastre electorale, în română și rusă, oferă același condiții de exprimare tuturor candidaților, iar materialele analitice caută să prezinte cât mai exact informațiile publice despre trecutul partidelor aflate în competiție, astfel încât publicul (cititorii si ascultătorii) Europei Libere să facă o alegere informata și la scrutinul din 11 iulie 2021.

XS
SM
MD
LG