Linkuri accesibilitate

Alegătorii moldoveni pot depune din 17 octombrie cereri privind votarea în locul în care se află


Alegătorii moldoveni pot depune de astăzi, 17 octombrie, cereri privind votarea în locul în care se află. Cererile pot fi depuse până pe 31 octombrie, precizează Comisia Electorală Centrală într-un comunicat de presă, citat de agenția IPN.

Potrivit legislației electorale, alegătorul care, din motive de sănătate sau din alte motive temeinice, nu poate veni la secția de votare, poate solicita biroului electoral votarea cu urna de vot mobilă. Cererile se fac în scris, începând cu două săptămâni înainte de ziua votării și până la ora 18.00 a zilei precedente votării. În ziua votării, cererile pot fi făcute în scris până la ora 15.00, dacă se prezintă și certificat medical.

În contextul situației de criză în sănătate publică, în ziua alegerilor, până la ora 15.00, pot vota acasă fără obligația de a prezenta certificatul medical doar alegătorii care manifestă simptome ale infecției COVID-19.

În ziua alegerilor, președintele biroului electoral al secției de votare desemnează cel puțin doi membri ai biroului, care se deplasează cu o urnă de vot mobilă și cu materialul necesar votării la locul unde se află alegătorul pentru ca acesta să voteze.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG