Linkuri accesibilitate

Alegeri regionale în Rusia: victorii simbolice ale aliaților lui Alexei Navalnîi


Vot la Tomsk, în Siberia, 13 septembrie 2020.
Vot la Tomsk, în Siberia, 13 septembrie 2020.

În 41 de regiuni din Federația rusă au avut loc alegeri locale, un test, consideră analiștii pentru susținerea de care se mai buncură partidul de guvernământ înainte de alegerile generale de anul viitor. S-a votat pentru 18 guvernatori și 11 administrații locale ca și pentru ocuparea unor locuri vacante în Duma de Stat de la Moscova. Circa 35 de mii de ruși, circa o treime din electoratul Federației, era așteptat duminică la urne.

Din cauza pandemiei de coronavirus, votul a început cu două zile mai devreme dar criticii Kremlinului susțin că ar fi vorba și de o tactică de a falsifica mai ușor rezultatele în favoarea partidului prezidențial Rusia Unită.

La fel ca la referendumul privind amendarea constituției, nici de această dată nu au fost invitați observatori străini.

Votul vine la mai puțin de o lună de la tentativa de otrăvire a lui Alexei Navalniî, unul din cei mai acerbi critici ai regimului Putin.

Aliaţii lui Navalnîi au obţinut duminică victorii simbolice în două oraşe siberiene vizitate de el în timpul campaniei pentru alegerile regionale , înainte de a fi spitalizat.

La Novosibirsk, al treilea oraş ca mărime din Rusia, echipa lui Navalnîi a revendicat victoria lui Serghei Boiko, candidat aflat în fruntea unei coaliţii în cursa pentru alegerea membrilor consiliului municipal.

La Tomsk, un alt oraş siberian, opoziţia a revendicat câştigarea a două locuri în consiliul municipal, dintre care unul de către Ksenia Fadeeva, o candidată în vârstă de 28 de ani, directoare a biroului local de campanie al organizaţiei lui Navalnîi.

În opinia aliaţilor lui Aleksei Navalnîi, o victorie la Tomsk ar avea o conotaţie simbolică pentru opoziţia din Rusia deoarece în acest oraş a fost otrăvit opozantul rus.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG