Linkuri accesibilitate

Aleksandr Lukașenka acuză Occidentul că ar sta în spatele protestelor din Belarus (VIDEO)


Demonstrațiile de la Minsk împotriva fraudării alegerilor. 16 august 2020
Demonstrațiile de la Minsk împotriva fraudării alegerilor. 16 august 2020

Protestatarii care ies în stradă de opt zile cer invalidarea rezultatelor oficiale ale alegerilor prezidențiale, organizarea de alegeri noi și eliberarea deținuților politici.

În Belarus, protestatarii anti-Lukașenka s-au adunat duminică după amiază la Minsk și în alte orașe la ceea ce organizatorii au apreciat că a fost cea mai mare demonstrație de după alegerile prezidențiale controversate din 9 august.

Acuzat că a falsificat alegerile obținând în felul acesta un al șaselea mandat prezidențial, Alexandr Lukașenka a organizat un miting propriu în Piața Independenței din capitala belarusă. El a declarat că tancurile și avioanele NATO au fost desfășurate la 15 minute distanță de granițele Republicii Belarus și că țările vecine îi ordonă să organizeze alegeri noi, dar că el nu are de gând să accepte.

Ceva mai devreme, în timpul unei noi convorbiri cu președintele rus Vladimir Putin, acesta i-a spus lui Lukașenka, potrivit unui comunicat al Kremlinului, că Rusia este gata să-i acorde sprijin militar în conformitate cu acordul de apărare colectivă. Și în comunicatul Kremlinului se spune că Republica Belarus ar fi supusă unor presiuni externe, dar nu se precizează de către cine.

Lukașenka a vorbit la miting în fața suporterilor săi care scandau „Suntem cu batika (tătuca)!”, în vreme ce grupuri de protestatari au început să se adune la un Marș Național al Libertății, scandând la rândul lor pe străzile capitalei belaruse „Pleacă!”

Cum vede Lukașenka protestele ce au cuprins întreaga țară
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:28 0:00

Protestele belaruse au izbucnit după alegeri. Oponenții lui Lukașenka îl acuză că ar fi falsificat scrutinul care i-a adus un al șaselea mandat prezidențial consecutiv, după 26 de ani la putere. Demonstrațiile au continuat în ciuda încercărilor de a le reprima depuse de poliție, care a arestat aproape șapte mii de oameni. Sute de oameni au fost răniți în timpul ciocnirilor, iar cel puțin doi protestatari și-au pierdut viața. Cei eliberați din arest au povestit cum au fost bătuți cu brutalitate în detenția poliției.

Forțată să plece în Lituania după alegeri, principala candidată a opoziției, Svetlana Țihanovskaia, a chemat la proteste pașnice în întreaga țară.

Protestul pro-Lukașenka a avut loc în spatele unor garduri de metal instalate în Piața Independenței în prealabil, iar intrările din străzile adiacente au fost blocate cu tehnică agricolă.

Portalul de știri independent tut.by a relatat că angajaților întreprinderilor de stat li s-a ordonat să vină la miting de către șefii care i-au amenințat cu demisia.

În zilele precedente, angajații mai multor întreprinderi-gigant au făcut grevă contra lui Lukașenka, spunând că nu au votat pentru el și punând la îndoială rezultatele oficiale despre o victorie cu peste 80% a liderului belarus în alegeri.

Într-un anunț neașteptat, ambasadorul belarus la Bratislava, Ihar Leșcenia, și-a declarat solidaritatea cu protestatarii, într-un mesaj video. Alți funcționari publici, inclusiv polițiști și angajați ai televiziunii de stat și-au manifestat și ei sprijinul pentru protestatari.

Un punct culminant al protestelor l-au constituit, sâmbătă, funeraliile lui Alexandr Taraikovski, un bărbat de 34 de ani care a murit luni seara în timpul ciocnirilor dintre protestatari și poliție. Participanții la funeraliile de lângă o stație de metrou, unde s-a produs incidentul, au adus flori și au ridicat pumnul în aer, în timp ce mașinile în trecere au claxonat în semn de solidaritate.

Agenția AP a publicat înregistrări video care par să contrazică versiunea oficială a morții lui Taraikovski. Autoritățile au spus că acesta a fost rănit de un obiect care i-a explodat în mână, când încerca să-l arunce în polițiști. În înregistrările video protestatarul apare cu o pată de sânge pe tricou și clătinându-se, înainte să cadă la pământ, la câțiva metri de un cordon al forțelor de ordine, în apropiere de stația de metrou Pușkinskaia.

Violențele împotriva protestatarilor au fost criticate de guvernele occidentale. Secretarul de stat american Mike Pompeo a spus sâmbătă că Lukașenka trebuie să poarte un dialog cu societatea civilă. El a vorbit în timpul unei călătorii în Polonia, oferindu-se să acționeze în calitate de mediator.

Lukașenka a spus, într-o declarație citată de agenția oficială de știri Belta, că nu are nevoie de mediatori din străinătate.

Protestatarii cer invalidarea rezultatelor oficiale ale alegerilor prezidențiale, organizarea de alegeri noi și eliberarea deținuților politici.

Într-o declarație comună difuzată sâmbătă, prim-miniștrii țărilor baltice au cerut Minskului să organizeze alegeri noi, libere și corecte, care să aibă loc „în mod transparent, cu participarea observatorilor internaționali”.

Cu o zi mai devreme, miniștri europeni de externe au început procesul adoptării unor sancțiuni ale Uniunii Europene pentru pedepsirea demnitarilor belaruși responsabili de folosirea forței contra protestatarilor.

  • 16x9 Image

    Alexandru Eftode

    Fac jurnalism din 1997, specializat la început în crimă, apoi în politică - o evoluție, ar spune unii, în firea lucrurilor... Am condus biroul din Chișinău al Europei Libere când R. Moldova apărea lumii ca prima țară post-comunistă unde la putere erau aleși democratic ... comuniștii. Din management, m-am întors în jurnalismul pur, apoi iar în management, dar nu m-am despărțit o zi de Europa Liberă. Conduc redacția pentru R. Moldova, incluzând biroul din Chișinău, într-o altă perioadă de zbucium post-sovietic. Și atunci, și acum integritatea jurnalistică este mai importantă ca oricând.

XS
SM
MD
LG