Linkuri accesibilitate

„Alexandr Lukaşenka este, probabil, conducătorul emblematic pentru populismul post-comunist” (Lucian Dârdală/Ziarul de Iași)


Ziare de la București

Revista presei de la București.

Link direct

Atenție aparte în presa românească față de manifestațiile anti Lukasenka din Belarus. „Ieşiţi din comunismul totalitar acum trei decenii, avem toate motivele să simpatizăm cu societatea civilă bielorusă şi să sperăm că finalul acestei crize va consfinţi suveranitatea ţării şi dreptul oamenilor de a hotărî cine şi cum trebuie să îi guverneze”. „Alexandr Lukaşenka este, probabil, conducătorul emblematic pentru populismul post-comunist”, scrie Lucian Dârdală în editorialul Ziarului de Iași. Protestele actuale vin după 25 de ani de „supremaţie a vechilor elite (devenite între timp post-sovietice şi post-comuniste) care au patronat transformarea vechiului sistem comunist într-unul de tip capitalism de stat, susţinut de un ansamblu represiv redutabil”. „Preşedintele mereu reales al Belarusului s-a menţinut la putere oferindu-le oamenilor un melanj acceptabil de confort material, libertăţi, siguranţă şi sentiment al apartenenţei (acesta din urmă, în cadrul proiectului de construcţie a naţiunii)”, scrie editorialistul ieșean, care pune revolta bielorușilor pe seama felului în care s-a comportat Lukașenka în perioada pandemiei. În prima fază el a negat și minimalizat pericolul, sau a pus boala pe seama străinătății ostile. Cu totul altfel a procedat Vladimir Putin, care a fost atent „să nu-și compromită imaginea de protector al națiunii”.

Cristian Unteanu (blogurile Adevărul) ricanează caustic la concluziile videoconferinţei de la centrul Uniunii Europene pe tema Belarus : „Ce s-a anunţat azi e asimilabil, pe fond, cu o bătăiţă cu o nuieluşă (dezinfectată în prealabil) peste degetele preşedintelui Lukaşenka care, dacă este om principial şi democrat european, sigur că va trebui să-i crape obrăjorii de ruşine”. „Uniunea Europeană a prestat (…) la nivelul maxim al competenţelor, voinţei şi puterii de angajament a liderilor săi. Legal, în termenii Tratatelor, nu putea să meargă mai departe deoarece. Oricât pare de ciudat, atât şi-au oferit europenii ca prerogative maximale în materie de politică externă”. Răspunsul lui Lukașenko a fost oe măsură: arătat că nu-i pasă. A ordonat întărirea granițelor „în scopul de a preveni intrarea militanţilor străini, a armelor şi muniţiilor precum şi a sumelor de bani destinate finanţării revoltelor”, a dat ordin Ministerului Apărării să țină sub observație mișcările NATO de relocare a trupelor în Polonia și Lituania, iar Internelor și Comitetului de Securitate, să pună capăt protestelor, pentru că oamenii au nevoie de protecție, sunt obosiți și… cer liniște.

În Dilema veche Teodor Tiță pornește de la figura „descumpănită” a președintelui Belarus la întâlnirea cu greviștii unei mari uzine – „Momentul Ceaușescu, cum l-au numit imediat zeci de observatori”. Dar scena din balconul CC-ului, cu Ceaușescu huiduit, a fost acum treizeci de ani. În timp ce România a luat în cele din urmă o traiectorie clară spre Vest, „Belarusul din 2020 arată ca un film derulat pe repede-înainte cu momentele urâte ale României după ce 25 de ani pe ecran a fost prezentă o imagine nemișcată a lui Ion Iliescu”.

Și moțiunea de cenzură a pesediștilor e abordată azi de Cristian Pătrășconiu, pe marginaliaetc.ro. Jurnalistul observă tendința social-democraților de a împinge cât mai departe alegerile parlamentare. Au nevoie de timp ca liberalii să se erodeze. Deocamdată, și-au pregătit câteva posibile victorii, modeste, dar care ridică moralul partidului : eventuala demitere a guvernului Ludovic Orban prin moțiune, perspectiva unui posibil absenteism la urne, ceea ce i-ar avantaja, ar putea scoate un „scor bunicel”.

XS
SM
MD
LG