Linkuri accesibilitate

Amendament legislativ pentru echivalarea salariului președintelui cu cel al parlamentarilor


Sergiu Litvinenco

Sergiu Litvinenco a înregistrat un amendament la proiectul de lege avansat de socialiști și legat de salariile deputaților, în așa fel încât și salariul șefului statului să fie redus. Potrivit deputatului Partidului Acțiune și Solidaritate, propunerea sa va echivala salariul președintelui cu cel al parlamentarilor.

Amendamentul prevede micșorarea valorii de referință de la 1300 la 1000 de lei, așa cum era până la 1 ianuarie 2020, spune Litvinenko care a fost președinte al Comisiei juridice, numiri și imunități din Parlamentul de la Chișinău.

XS
SM
MD
LG