Linkuri accesibilitate

Amendamentul Platformei DA la legea cetățeniei a fost avizat pozitiv de Guvern


Guvernul a dat aviz pozitiv unui amendament care va face mai transparentă legea controversată privind acordarea cetățeniei străinilor care investesc cel puțin 100 de mii de euro în economia moldoveană. Propus de deputatul Platformei DA de opoziție, Chiril Moțpan, amendamentul prevede că decretul șefului statului de acordare a cetățeniei contra investiții va conține și numele noilor cetățeni, care poartă un caracter confidențial, în condițiile legii actuale. Lansată în 2018 de fosta guvernare condusă de Partidul Democrat, procedura vânzării de pașapoarte moldovene străinilor a fost însoțită de controverse tocmai din cauza clauzei de confidențialitate. Autorii legii au spus că aceasta sporește atractivitatea cetățeniei moldovene pentru străinii cu bani, dar opoziția a inistat că societatea trebuie să știe cine sunt noii cetățeni. Câteva zeci de cetățeni străini au depus cereri de obținere a cetățeniei moldovene contra investiții, iar mai multe cereri au fost satisfăcute. În august 2019, primirea de cereri noi a fost suspendată. În nota informativă care însoțește avizul dat miercuri de guvern pentru amendarea legii cetățeniei, nu se precizează câte asemenea cereri au fost satisfăcute, care este suma investițiilor făcute și în ce afaceri. Comisia Europeană critică schemele de vânzare de pașapoarte, spunând că prezintă riscuri de securitate, permit spălarea de bani și încurajează corupția.

XS
SM
MD
LG