Linkuri accesibilitate

Aparent, oficialii europeni manifestă preferință pentru „politica struțului” (Denis Cenușă/Contributors.ro)


Revista presei de la București.

Ca de obicei, site-ul G4Media difuzează cu promptitudine știri despre Republica Moldova. Astăzi sunt postate articole despre întâlnirea online dintre președintele Maia Sandu și cancelarul german Angela Merkel, despre editorialul publicat de ambasadorul american la Chișinău (care se declară în favoarea politicilor anticorupție și a alegerilor anticipate susținute de Maia Sandu) și despre o decizie a Curții Constituționale care infirmă o lege votată de actualul Parlament anul trecut. E vorba de legea prin care, între altele, se permitea distribuția de medicamente ieftine, inclusiv prin farmacii mobile (deținute, „ca din întâmplare”, de președintele Partidului Șor).

Analiștii spuseseră deja că asemenea „ajutoare” pentru cetățenii cu venituri reduse, în special din mediul rural, se activau aproape exclusiv în preajma campaniilor electorale, știut fiind că e vorba de alegători care votează în mod tradițional cu stânga.

Platforma Contributors.ro preia analiza lui Denis Cenușă despre turneul în țări ale Parteneriatului Estic întreprins de Președintele Consiliului European Charles Michel. Prezența la Chișinău a durat numai câteva ore și ar fi avut, potrivit analistului, mai ales rolul să semnaleze sprijinul de care se bucură în structurile europene președintele Maia Sandu și politica sa anticorupție.

Denis Cenușă vede însă în nuanțe diferite față de alți analiști acest sprijin al Uniunii Europene...

Pentru că mesajele au fost diferite la Chișinău, Tbilisi și Kiev, el sugerează că Europa nu tratează cu aceeași unitate de măsură nivelul de performanță democratică din aceste țări. „Înaltul oficial european a ținut să reafirme poziția geopolitică a UE vizavi de integritatea teritorială a Georgiei și Ucrainei (aspect omis în discursul de la Chișinău). Or, UE separă dosarul reformelor interne de cel al securității, unde persistă „umbrele” destabilizatoare ale factorului rusesc. Existența unor urgențe autentice de insecuritate, de origine rusească, servește pentru unele forțe politice din Ucraina și Georgia în calitate de „acoperire” sau „justificare” pentru ineficiența reformelor. Din același motiv, UE obiectează foarte atent asupra calității reformelor din Georgia și moderat față de regresele reformelor din Ucraina. Acest lucru contrastează semnificativ cu critica mai tăioasă a Bruxelles-ului observată față de evoluțiile din Moldova, a cărei regiune separatistă pro-rusă își sporește dependența comercială de UE”.

Charles Michel nu a spus nicio vorbă despre blocajul constituțional legat de alegerile anticipate din Moldova. „În comparație cu activismul diplomatic european în privința dialogului politic în Georgia, criza politică moldovenească nu este captată deloc de radarul UE. Aparent, oficialii europeni manifestă preferință pentru «politica struțului»”. „Prin tolerarea devierilor de la reguli, protejate în prezent de instituții independente (Curtea Constituțională), scrie Denis Cenușă, UE riscă să încurajează derapaje noi, de către toții actorii politici (non)sistemici, care vor avea loc în numele democrației.

Traiectoria politică a Maiei Sandu poate căpătă similitudini cu cea a reformatorului pro-occidental Mikhail Saakashvili...

În timp, dacă asemenea scenarii nu sunt prevenite, traiectoria politică a Maiei Sandu poate căpătă similitudini cu cea a reformatorului pro-occidental Mikhail Saakashvili, ale căror gesturi autoritare au provocat crize politice în anii 2007-2012”.

Publicația online Universul.net informează despre scrisoarea transmisă Înaltului Reprezentant pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Josep Borrell, de ministrul român de externe Bogdan Aurescu împreună cu omologii săi din alte opt state membre. Miniștrii europeni solicită includerea pe agenda reuniunii Consiliului Afaceri Externe, din luna aprilie, a unei discuţii strategice cu privire la Balcanii de Vest. Deci implicare, atât în ce priveşte politica de extindere a UE, cât şi în ce priveşte sprijinul acordat de UE în contextul pandemiei de COVID-19.

XS
SM
MD
LG