Linkuri accesibilitate

APCE solicită Rusiei să-l elibereze pe Alexei Navalnîi din închisoare


Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) solicită Rusiei să-l elibereze pe liderul opoziției Aleksei Navalnîi din închisoare și să se asigure că toate drepturile sale sunt respectate, și că i se acordă și „toate îngrijirile medicale necesare”.

Parlamentarii au făcut apelul printr-o rezoluție de astăzi , la o zi după ce poliția rusă a reținut peste 1.700 de persoane în toată țara în timpul protestelor care cereau eliberarea lui Navalnîi, pe fondul relatarilor legate de deteriorarea stării sale de sănătate. Navalnii este de 3 săptămîni în greva foamei.

Cel mai puternic critic al președintelui Vladimir Putin ar trebui eliberat „imediat și, în orice caz, înainte de următoarea ședință a Comitetului Miniștrilor din iunie 2021”, potrivit rezoluției, care a fost susținută de 105 parlamentari în timpul unei sesiuni a PACE de la Strasbourg.

Documentul solicită autorităților să îi ofere lui Navalnîi „toate îngrijirile medicale necesare, inclusiv examinarea și tratamentul de către un medic la alegere, și să se asigure că drepturile sale sunt respectate pe deplin în temeiul Convenției Europene a Drepturilor Omului și ale dreptului intern."

26 de parlamentari din Rusia, Azerbaidjan și Armenia au votat împotriva rezoluției. Cei care s-au abținut au inclus reprezentanți din Turcia, Serbia și unul din Republica Cehă.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG