Linkuri accesibilitate

Eu și câinele meu, Securitatea (48)


Neculai Constantin Munteanu
Neculai Constantin Munteanu
Eu și câinele meu, Securitatea (48) - amintiri în serial de N.C. Munteanu
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:49 0:00
Link direct

Europa Liberă în direct

10 ianuarie 2008

Moderator: Ileana Giurchescu.

Eu și câinele meu, Securitatea (48)

Dintre cei cinci securiști care, în 1977, s-au ocupat de mine, singurul pe care-l cunoșteam la începutul anchetei era Costică Tănase, vărul meu și cel care aproape șase ani m-a chinuit să mă facă informator. Treptat, am aflat și numele celorlalți securiști. Am aflat cine era Vasile Matei, cel care a condus percheziția și a semnat procesul verbal de percheziție, iar alți doi securiști, Cornel Ion Georgescu și Constantin Cepraga, s-au recomandat ca atare.

Cel de-al cincilea, care nu și-a spus niciodată numele, m-a intrigat cel mai tare. Atrăgea atenția mai ales prin felul în care se îmbrăca. Spre deosebire de colegi, care se îmbrăcau în culorile terne care dominau viața în comunism și, firește, cenușiul Securității, omul ieșea în evidență prin felul colorat de a se îmbrăca. În primele zile, a fost îmbrăcat alternativ în cămașă roșie și cravată verde, și viceversa. Din această cauză, i-am spus Culmea Eleganței.

La percheziție, în timp ce Vasile Matei se agita cu găsirea și inventarierea scrisorilor, iar vărul Costel își scria procesul verbal, Culmea Eleganței n-a răsfoit cărțile. Voia să știe ce citesc, era cu ochii după agendele telefonice și după scrisorile și cărțile poștale aflate la capul mesei. Clar, aveam de a face cu un intelectual. Pe deasupra, era și foarte energic și, culmea, am constatat pe parcurs, avea în ochi și sclipiri de inteligență fără să-i pui o lampă în ureche. Energia și-o folosea vorbind tare și foarte amenințător. El a fost cel care mi-a spus „Băi, fii atent să nu te calce tramvaiul!”. Tonul răstit și amenințător cu care-mi vorbea mă făcea să fiu tot timpul la pândă și mă obosea îngrozitor.

Însă omul lucra cu metodă. Căci, spre deosebire de colegii săi, era atent la detaliile din declarațiile mele. A fost singurul care a observat că în primele declarații scriam România și nu Republica Socialistă România. Observația s-a lăsat cu ruperea declarației și, firește, cu urlete: „Bă, ești în Republica Socialistă România și așa o să scrii, pentru că asta e patria noastră!”. Firește, era patria lui și veghea vigilent la puritatea și exactitatea numelui patriei care-l făcuse om, adică securist.

Apoi, Măieran nu a mai apărut în cursul anchetei, dar n-a dispărut cu totul. El era cel care aduna informații despre mine de la informatoarele „Cati” și „Laura”. Și astfel am aflat că era securistul care se ocupa de revista „Cinema”. Îl chema Vasile Măieran, era atunci locotenent-major. Redactorul-șef Ecaterina Oproiu îi pronunța numele cu respect amestecat cu teamă. Normal, omul lucra la Direcția I Securitatea Municipiului București și păstorea sectorul „Artă, cultură, presă, tipărituri”.

O altă probă a inteligenței securistului Vasile Măieran aveam să descopăr treizeci de ani mai târziu, în Dosarul de urmărire informativă „Vrânceanu”. Pe o notă a informatoarei „Laura”, din iunie 1977, am găsit urmtoarea adnotare: „«Laura» a fost instruită să acționeze asupra celui în cauză, în sensul de a-l influența pozitiv, dar nu de pe poziții politice rigide, care nu au efect asupra lui Nic Munteanu”. Pe scurt, Vasile Măieran a fost singurul securist din ancheta mea care a băgat de seamă că îmi vedeam de drumul meu, chiar și atunci când, silit de meandrele anchetei, ziceam ca ei, dar continuam să fac ca mine.

Și am avut dreptate asupra inteligenței lui Vasile Măieran. Cariera lui, nu numai că a urmat o curbă ascendentă în Securitate până la căderea comunismului în 1989, dar a continuat și după Revoluție, fiind trecut în rezervă în 1999, prilej cu care a fost înaintat la gradul de general de brigadă, printr-un decret semnat de președintele Emil Constantinescu, cel care s-a declarat învins de securiști. Și dacă tot a fost învins, era normal să-i înainteze în grad pe învingători...

La sfârșitul anului trecut, când mă apropiam de sfârșitul acestui serial, cu ajutorul unui ziarist de la „Cotidianul”, am reșit să-l localizez pe vărul Costică Tănase.

Ce a ajuns și cum am reușit să-l localizez pe Vasile Măieran, săptămâna viitoare.

Până atunci, să auzim numai de bine.

Previous Next

XS
SM
MD
LG