Linkuri accesibilitate

Armenia și Azerbaidjanul se acuză reciproc că au încălcat o nouă întelegere de încetare a focului


Armenia și Azerbaidjanul s-au acuzat reciproc că au încălcat o nouă întelegere de încetare a focului menită să oprească luptele în regiunea Nagorno-Karabah, la doar câteva ore după intrarea ei în vigoare duminică, 18 octombrie.

O purtătoare de cuvânt a Ministerului Apărării din Armenia a spus că azerii au lansat atacuri de artilerie în zorii zilei. Ministerul Apărării din Azerbaidjan a acuzat ulterior forțele armene că ar fi folosit artileria de-a lungul așa-numitei Linii de Contact care împarte părțile aflate în conflict. Acuzațiile au venit după ce Armenia și Azerbaidjanul anunțaseră cu câteva ore mai devreme că au fost de acord cu noua înțelegere de încetare a focului, postând declarații identice pe site-urile Ministerului de Externe de la Baku și Yerevan noaptea trecută.

Potrivit înțelegerii oprirea focului ar fi trebuit să intre în vigoare la miezul nopții trecute. Declarațiile de sâmbătă spuneau că decizia a fost luată în urma declarațiilor președinților Franței, Rusiei și Statelor Unite, care reprezintă țările așa-numitului Grup de la Minsk al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE).

În urma luptelor care au început pe 27 septembrie, cel puțin 600 de soldați și civili au fost omorâți. Comunitatea internațională este îngrijorată că luptele s-ar putea extinde prin implicarea masivă a Turciei – susținătoare a Azerbaijanului și a Rusiei – care sprijină Armenia.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG