Linkuri accesibilitate

Autoritățile din Belarus anunță că „a fost întărit controlul” la frontierele țării


Frontierele Republicii Belarus erau deschise vineri, la o zi după declaraţia preşedintelui Aleksandr Lukașenka prin care anunţa închiderea acestora şi posibilitatea unui „război” cu vecinii săi, pe care îi acuză de susţinerea protestelor împotriva sa, informează colegii nostri de la serviciul belarus al Europei Libere.

Autoritățile de fronieră din Belarus au anunţat pe aplicaţia Telegram că „a fost întărit controlul” şi au fost „desfăşurate întăriri tactice” la frontierele țării. Dar „punctele de control operează intrări şi ieşiri”, se arată în mesajul Telegram.

Joi, Lukașenka anunţase închiderea frontierelor tării sale, la un forum dedicat femeilor, şi că a mobilizat o „jumătate” din armată la frontierele cu Lituania, Letonia, Polonia şi Ucraina și ca le-a închis pentru a evita ceea ce el a numit un „război fierbinte”.

Premierul lituanian Saulius Skvernelis a minimalizat aceste afirmaţii, calificându-le drept gesticulaţii ‘zgomotoase’ şi relevând că ‘nicio decizie’ de a închide frontierele nu a fost luată deocamdată la Minsk, iar orice acţiune în acest sens ‘ar afecta în primul rând economia şi populaţia din Belarus’.

Liderul de la Minsk se confrunta cu masive proteste împotriva sa dupa controversatele alegeri prezidentiale din 9 august, pe care opozitia si Occidentul le consideră ” fraudate”. Lukașenka se apără acuzind Occidentul de implicare în proteste și a folosi protestele nu numai împotriva sa, dar și împotriva Rusiei.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG