Cea mai clară concluzie după alegerile din Republica Moldova spune că victoria Maiei Sandu a fost categorică. Această realitate masivă și euforică e, însă, și ultima certitudine. Mai departe vin complicații și limite pe care alegătorii Maiei Sandu nu le bănuie și, în egală măsură, nu le merită. Noua Președintă aleasă a Republicii Moldova pornește, desigur, cu o legitimitate masivă. 15% în turul doi sînt o diferență de-a dreptul neobișnuită. Ea nu mai desparte doi concurenți apropiați ci descrie distanța între un cîștigător strălucit și un învins fără merit. Orginile acestei falii explică atît succesul cît și complicațiile viitoare ale cîștigătorului. Maia Sandu a cîștigat clar pentru că a atras blocuri largi de vot. De aici, intră în loc nuanțele. Căci victoria Maiei Sandu nu e și nu trebuie confundată cu o izbîndă unitară, susținută omogenitatea sentimentelor și speranțelor transformate în vot. E limpede că voturile Maiei Sandu au două izvoare. Mai întîi și cel mai vizibil e valul electoral al diasporei. Moldovenii din afara țării au votat intens și au votat covîrșitor în favoarea Maiei Sandu. Fiecare al șaselea vot pentru Maia Sandu a venit din diaspora. Mai puțin notată, ba chiar ignorată sub presiunea euforiei e a doua sursă de vot pro-Maia Sandu: blocul electoral de voturi (17%) pus la dispoziția Maiei Sandu de Renato Usatîi, marea surpriză a alegerilor din turul întîi. E de crezut că, fără sprijinul declarat al lui Usatîi și al bazinului electoral controlat de el, alegerile s-ar fi tranșat cu un scor mult mai strîns, poate, chiar cu o victorie a lui Igor Dodon. Usatîi a jucat, practic, rolul de arbitru, a decis rezultatul alegerilor și se află, deci, într-o poziție politică excepțională. Dacă ținem cont de această împrejurare, vom înțelege că, deși a cîștigat triumfal, Maia Sandu nu e singura învingătoare. Sprijinul lui Usatîi a fost decisiv și va avea, cu siguranță, un preț. Prin urmare, noua Președintă aleasă nu pornește la drum chiar atît de liberă pe cît ar presupune-o rezultatul final al alegerilor. Diferența între percepția moral-sentimentală și realitatea politică e notabilă. Adevărat, deplasările de vot de la candidații învinși în primul tur spre unul din finaliști nu sînt o noutate și nici o practică condamnabilă. Problema, în cazul motorului atașat de Usatîi la campania Maiei Sandu e alta: lipsa valorilor comune. Astfel, în vreme ce alegătorii ”clasici” ai Maiei Sandu sînt partizanii efervescenți ai liberalismului radical însumat de genericul ”idealuri europene”, alegătorii lui Usatîi urmează un lider pragmatic, fără apetit ideologic și mult mai mult centrat pe propria personalitate. Dacă Maia Sandu a atins apogeul, Usatîi urcă în continuare și își poate ajuta ascensiunea folosind succesul Maiei Sandu.
Cealaltă fisură în blocul care a dat victoria Maiei Sandu vine din condiționările externe. Cu mult înainte de ziua votului fianl, Maia Sandu era asimilată unui vot dat Candidatei Europene. Această imagine e o realitate politică de necontestat. Maia Sandu a fost și rămîne favorita UE. Această poziție aduce și protecție și obligații. Astfel, noua Președintă va fi însoțită, mai mult decît probabil, de o imagine pozitivă și protejată în sînul blocului vestic al UE. În aceeași măsură, Moldova va avea un statut mult îmbunătățit în negocierile și deciziile care aduc finanțare și asistență generală UE. Sprijinul economic și de imagine al UE presupune o Președintă fidelă liniei etico-politice ”europene”, adică instituții, decizii și legislație care pun în practică măsuri anti-corupție și planuri de liberalizare economică. Amîndouă pot conduce rapid la înstrăinarea acelei părți a societății și a electoratului care nu au votat-o pe Maia Sandu sau avotat-o așteptînd, în primul rînd, rezultate palpabile și îmbunătățirea standardului de viață. Însă, oricare ar fi reacțiile, Președinta Maia Sandu poate miza pe sprijin extern,. Europenizarea a devenit conceptul cheie, universal și infailibil în viața Republicii Moldova. Puterea acestei formule e cu atît mai largă cu cît ea pare să fi fost acceptată și chiar favorizată pînă și de Rusia. Moscova nu a mai făcut figura sprijinitorului deschis sau subteran al candidatului socialist ”pro-rus” în alegerile pierdute la scor de Igor Dodon.