Linkuri accesibilitate

Avertismentul Comisiei Europene: România are o lună să ia măsuri eficiente pentru a combate tăierea ilegală a pădurilor


Marșul pentru Păduri, București, 3 noiembrie 2019

Comisia Europeană a avertizat oficial România că are o lună pentru a lua măsurile necesare în vederea combaterii tăierii ilegale de păduri. Este un prim pas înainte de deschiderea procesului de „infringement” care se poate încheia la Curtea Europeană de Justiție și cu reduceri ale fondurile europene.

Potrivit Comisiei Europene, autoritățile naționale „nu au fost în măsură" să verifice operatorii și să aplice sancțiuni corespunzătoare.

„Inconsecvențele din legislația națională nu permit autorităților române să verifice cantități mari de lemn recoltat ilegal. În plus, Comisia a constatat că autoritățile române gestionează pădurile, inclusiv prin autorizarea exploatării forestiere, fără a evalua în prealabil impactul asupra habitatelor protejate”.

Pădurile din România se întind pe o suprafață de peste 7 milioane de hectare iar pădurile virgine sunt cele mai mari din Europa, cu excepția celor din Scandinavia.

Industria lemnului este estimată la 6 miliarde de euro, fiind dominată de firma austriacă Holzindustrie Schweighoferm acuzată în repetate rânduri că încurajează defrișarea abuzivă a pădurilor.

Potrivit unui studiu oficial, anual se taie 20 de milioane de metri cubi de lemn illegal și 19 milioane, legal.

Tăierile ilegale de păduri au provocat deja proteste de stradă, cel mai recent în noiembrie 2019.

Ministrul mediului Costel Alexe a dat vina pe guvernele social-democrate precedente afirmând că prima atenționare oficială din partea Comsiei Europene a venti cu trei ani în urmă.

XS
SM
MD
LG