Linkuri accesibilitate

Avortul în Polonia: conservatorii prinși în propria lor capcană


Proteste la Varșovia împotriva deciziei Curții Constituționale privind interzicerea avortului, 30 octombrie 2020
Proteste la Varșovia împotriva deciziei Curții Constituționale privind interzicerea avortului, 30 octombrie 2020

Confruntat cu o împotrivire populară a cărei amploare nu fusese anticipată, dar și cu o prăbușire vertiginoasă în sondaje, guvernul ultra-conservator al Poloniei caută acum cum să scape din fundătura juridică în care l-a împins decizia Curții Constituționale de a interzice practic în totalitate avortul.

Premierul Mateusz Morawiecki a recunoscut ieri în fața presei că guvernul se află în consultări intense pentru a găsi o soluție. Compromisul propus de președintele Andrzej Duda nu a mulțumit pe nimeni, nici opoziția, nici guvernul și nici manifestanții.

Pentru moment, soluția-catastrofă, provizorie, pentru a câștiga timp, a fost aceea de a nu publica decizia Curții Constituționale în Monitorul Național. Verdictul a fost dat pe 22 octombrie, iar publicarea în Monitorul Național trebuia să se efectueze cel mai târziu luni 2 noiembrie. Deocamdată, așadar, legea nu a intrat încă în vigoare.

Decizia Curții Constituționale interzice de facto orice tip de avort, inclusiv atunci când se constată malformații ale fetusului. Avortul nu mai e posibil acum decât în caz de viol dovedit sau de incest, cazuri care nu reprezintă de obicei decât cca 2% din avorturile practicate în Polonia. Asta a scos în stradă vineri la Varșovia circa 100.000 de manifestanți, cum Polonia nu mai cunoscuse de multă vreme.

Pornind de acolo, nemulțumirea populară generală a lovit guvernul în totalitate, atingând și politica sa economică sau gestionarea crizei sanitare. Partidul Dreptate și Justiție (PiS) al lui Jaroslaw Kaczynski e neliniștit de aceea că majoritatea manifestanților sunt tineri și activi. E vorba apoi de o mișcare mult mai radicală decât până acum: grupuri de manifestanți au pătruns în biserici, perturbând slujbele religioase și au avut loc înfruntări violente cu contramanifestanți de extrema dreaptă.

Deja, lucru nemaivăzut de mai bine de un deceniu, popularitatea partidului s-a prăbușit într-un timp record de la 40% la 30%. La fel a scăzut rapid popularitatea personală a liderului de facto al țării, șeful partidului PiS, Jaroslaw Kaczynski.

În Polonia, ca și în Ungaria, puterea politică a purces în ultimii ani la o ofensivă masivă împotriva justiției, pe care a supus-o executivului, limitând atribuțiile magistraților și plasând pioni ai puterii în posturi cheie. Rezultatul a fost, paradoxal, unul negativ pentru putere, deoarece respectivii noi magistrați supuși, plasați și în Curtea Constituțională, au făcut exces de zel, din rațiuni ideologice și religioase, precum în cazul avortului, făcând ca societatea să se întoarcă împotriva puterii.

Capcana în care sunt prinși acum Kaczynski și Morawiecki este totală: guvernul nu poate modifica sau influența o decizie a Curții Constituționale.

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

XS
SM
MD
LG