Linkuri accesibilitate

Basarabia în cadrul României reîntregite (V): Introducerea limbii române (2)


Primăria orașului Chișinău în epoca interbelică. Sursa: Centrul de Cultură și Istorie Militară, Chișinău

Regulamentul instituit de Ministrul de Interne la 12 februarie 1924 prevedea ținerea în capitala fiecărui județ din Ardeal, Basarabia și Bucovina, cu începere de la 1 octombrie 1924, a examenului pentru determinarea nivelului de cunoaștere a limbii române de către funcționarii statului, județeni și comunali. Cei care luau examenul urmau să fie menținuți în funcții, restul erau destituiți. Prefecții de județ și cei de poliție erau persoanele abilitate cu alcătuirea listelor funcționarilor care urmau să fie testați. Comisiile de examinare erau alcătuite din prefect sau subprefect, în funcția de președinte, un profesor de limba română de la un liceu sau gimnaziu din capitala județului, desemnat de prefect, primarul sau președintele comisiei interimare.

Datele statistice din octombrie 1924 privitoare la testarea funcționarilor din Basarabia demonstrează faptul că problema nerecunoașterii limbii române rămânea una stringentă. Limba rusă era utilizată pe larg, în special în corespondența oficială internă, iar în anii 1918-1919, după cum ne arată memoriile lui Eugeniu Giurgea și Vespasian Erbiceanu, era vorbită doar de funcționarii veniți din Vechiul Regat și un număr mic al funcționarilor basarabeni.

Stema județului Cetatea Albă
Stema județului Cetatea Albă


În urma examenelor, în județul Cetatea Albă au fost destituiți notarii care au manifestat „rea voință deoarece, după ani de serviciu, nu și-au apropiat cunoștința limbii române și necunoscând îndeajuns nici atribuțiile profesionale”. Cu referire la funcționarii de județ, doar o singură persoană a fost înlăturată din administrația comunei Posad-Șaba. Dintre funcționarii primăriei Cetatea Albă, trei persoane care nu au luat examenul, dar posedau „aptitudini și o deosebită bunăvoință în însușirea limbii române”, au fost admise provizoriu în funcții. Conform datelor privind funcționarii zemstvei județene, din cele 13 persoane respinse la examen, 5 au fost menținute provizoriu deoarece își cunoșteau atribuțiile profesionale, erau corecți în funcție și au dat dovadă de aptitudini și o deosebită bunăvoință pentru însușirea limbii române.

În același context se înscria cererea funcționarilor primăriei orașului Chișinău, adresată ministrului de Interne Ionel I. C. Brătianu (care era în același timp și prim-ministru al României) la 6 noiembrie 1924, „dictată de o dorință sinceră și cinstită de a ne îndeplini datoria noastră de funcționari, care am jurat credință Țării și legilor ei”. Semnatarii cererii scriau că în primăria orașului nu exista niciun funcționar care să nu cunoască limba română, încât să nu-și poată onora obligațiile. Aceștia invocau circumstanțele vitrege ale timpurilor de până la Unire, faptul că mulți dintre români nu vorbeau corect limba română, cu atât mai puțin posedau româna basarabenii de alte naționalități. Din totalul de 113 funcționari ai primăriei, 65 au luat examenul, 28 nu s-au prezentat din diverse motive, iar 20 nu au fost promovați.

Situația funcționarilor zemstvei județului Chișinău era de asemenea complicată: din cei 12 funcționari prezenți la examenul de limba română, 6 au fost admiși și 6 respinși. La prefectura poliției județene, din totalul de 37 funcționari prezenți, 33 au luat examenul, iar 4 au fost respinși. La prefectura județului cei trei funcționari prezenți la examen au demonstrat un nivel mediu de cunoaștere al limbii române. Situația ne arată că românizarea aparatului administrativ continua să rămână o provocare pentru statul român chiar și la șase ani după Unire.

Funcționari ai subprefecturii plasei Vascăuți, Soroca
Funcționari ai subprefecturii plasei Vascăuți, Soroca


Observăm din rezultatele acestor examene de limbă, că angajații din instituțiile nou-create, cum ar fi prefectura și poliția, aveau un nivel mai bun de cunoaștere a limbii române, comparativ cu nivelul funcționarilor primăriilor, zemstvelor județene și de voloste. Acest fapt se explică prin numirea prioritară în aceste funcție a regățenilor sau persoanelor educate din rândul basarabenilor, care la rândul lor au impus un standard de competențe lingvistice superioare. În același timp, mulți dintre funcționarii care au ocupat posturi până la Unire nu erau gata să le cedeze, manifestând în mod deschis dezacordul cu obligativitatea depunerii jurământului de credință Regelui și exprimând uneori deschis, alteori fățiș, speranța restabilirii administrației ruse. Pe de altă parte, din lipsa de pregătire a cadrelor de origine română din Basarabia, în mai multe instituții locale au fost angajați funcționari de origine rusă și ucraineană.

Din acest considerent, rezultatele examenelor relevă faptul că în ultimă instanță, erau disponibilizați doar funcționarii care nu cunoșteau absolut deloc limba română și erau în imposibilitatea de a face față sarcinilor de serviciu. Evident, în asemenea circumstanțe au existat încercări de corupere, cazuri de dare de mită în scopul luării examenului de limba română. Spre exemplu, la 13 octombrie 1924, profesorul de limba română M. Rădulescu, membru al comisiei de examinare din județul Chișinău, a primit un plic anonim în care a găsit 500 de lei și un bilet cu mesajul: „de la un funcționar bătrân”. Comisia a decis transferarea sumei Centrului studențesc din București, înființat la inițiativa ziarului „Universul”.

Problema destituirii funcționarilor care nu cunoșteau limba română a continuat să agite spiritele în provincie și după examene. La începutul anului 1925, președintele comisiei disciplinare a primăriei Chișinău solicita contramandarea deciziei de disponibilizare a funcționarilor care nu fuseseră testați, pentru un termen de un an, în vederea pregătiri acestora pentru un nou examen. Comisia considera că problema destituirii funcționarilor ținea de competența primăriei orașului, iar unii funcționari învățaseră limba română după examen, fapt ce demonstra necesitatea testării repetate.

La 27 ianuarie 1925, ministrul de Interne Arthur Văitoianu adresa prefecturilor de județe din Transilvania, Basarabia și Bucovina un ordin circular (nr. 2 906) prin care se indica faptul că cunoașterea limbii oficiale ar fi „cea dintâi condiție ce se cere unui funcționar”. Se solicita substituirea funcționarilor care nu au dovedit calități suficiente, în același timp, se cerea un comportament loial față de acei funcționari care dădeau dovadă de aptitudini deosebite, corectitudine, bunăvoință și sârguință în învățarea limbii române.

Exigenţa examenelor lingvistice a fost destul de îndoielnică, astfel că un călător străin din epocă, Charles Upson Clark, menționează că, în august 1926, niciunul din angajații Căilor Ferate Române din gara Tighina nu cunoștea limba română, fapt care se întâlnea în mai multe zone ale Basarabiei. Dincolo de măsurile invocate, o mare contribuție la românizarea administrației și a contextului social din Basarabia urma să-l aibă sistemul de educație românesc instituit după 1918.

Liceul de Fete Regina Maria, Chișinău
Liceul de Fete Regina Maria, Chișinău


După 1918 s-au produs mari schimbări în sistemul învățământului public din Basarabia. Partidul Național Moldovenesc încă din martie 1917 a înaintat cerința cu privire la naţionalizarea şcolilor, precum şi la crearea şcolilor primare şi medii româneşti, introducerea limbii române ca limbă oficială în administraţia Basarabiei. În iunie – iulie 1917 au fost organizate de către P. Gore, V. Stroescu primele cursuri pentru învăţătorii de limba română din Basarabia. Guvernul României a înțeles de la bun început necesitatea răspândirii limbii române și a științei de carte în rândul basarabenilor ca o condiţie supremă a progresului general al statului românesc. După Unirea din 1918, ideea şcolii naţionale a fost realizată fără nici un obstacol din partea autorităţilor statului. Deja către anul 1920 în Basarabia începe un mare proces de construcţie a localurilor pentru şcolile săteşti. Aproape în fiecare sat s-a ridicat câte o clădire pentru şcoala primară, care la început avea trei-patru săli de clasă, o cancelarie pentru profesori, un cabinet pentru directorul şcolii, mai apoi ridicându-se clădiri şi pentru şcolile secundare, licee, gimnazii și şcolile normale.

Partidul Naţional-Liberal, intrat la guvernare în anul 1922, adopta la 27 noiembrie 1921 programul privind reforma educațională în Basarabiei, care prevedea următoarele sarcini: 1) îmbunătăţirea învăţământului rural pentru majoritatea populaţiei Basarabiei, 2) lichidarea analfabetismului, 3) construirea în fiecare localitate rurală a unei şcoli săteşti, 4) asigurarea fiecărei şcoli cu cadre didactice (un învăţător la 50 de copii).

Oficial, românizarea sistemului de învățământ s-a încheiat la sfârșitul anului 1922, fapt care corespundea în mare parte realității. Către această perioadă, patruzeci şi opt de școli primare din orașul Chişinău erau românești. Acest număr includea unsprezece școli care fuseseră înainte ruseşti şi nouă care fuseseră evreieşti. Minorităţile naţionale din oraş puteau frecventa şcolile particulare evreieşti, ruseşti, franceze, armene şi baptiste sau şcolile de stat pentru minorităţi (ruse și evreiești) cu limbă de predare româna după 1922 (exceptând orele de religie şi de limbă maternă). În județul Chişinău, din 184 de şcoli primare 181 erau românești şi 3 ucrainene. Remarcabil era faptul că statul român reușise acest lucru într-o provincie care până în anul 1917 n-a avut nicio școală cu predare în limba română.

* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.

Vezi comentarii (1)

Acest forum a fost închis

Despre blogul centenarului 1918 - 2018

1918 – 2018. Un centenar văzut de pe ambele maluri ale Prutului, de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Timp de un an și jumătate, cei doi istorici vor analiza, dezbate (poate și în contradictoriu) și comenta evenimentele anului 1918 si repercusiunile acestora până astăzi. Țelul acestui blog „în tandem” nu este numai de a arunca o nouă privire asupra anului 1918 dar și de a demistifica multe locuri comune ale istoriei contemporane, de a repune in contextual lor istoric „corect” fapte și persoane deseori manipulate de politicieni, de presă sau chiar de istorici.

Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău
Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău

„… fenomenul Unirii de la 27 martie 1918 trebuie privit într-un context amplu al transformărilor la nivel european și regional, în care efectul cumulat al războiului mondial, al revoluției ruse, al pretențiilor teritoriale din partea Ucrainei independente exprimate față de Basarabia și al pericolului bolșevizării, a determinat opțiunea provinciei pentru revenirea în cadrul statului român întregit.” (Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei )

Istoricul Dorin Dobrincu, Iași
Istoricul Dorin Dobrincu, Iași

„ Războiul și ceea ce a urmat nu reprezintă în România doar istorie, ci și memorie. Ambele sensibile. Ca și în alte locuri. Există o istorie oficială, patriotică, justificativă, care mai degrabă pune note la discursul oficial din epocă, după cum există și o istorie critică, care caută să înțeleagă și să explice. ” (Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995).

XS
SM
MD
LG