Linkuri accesibilitate

Basarabia în presa anilor 1917-1918 (IX): Despre școală și biserică


Abecedarul lui Gurie Grosu (Foto: I. Țurcanu, M. Papuc, Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918)

Epoca despre care relatăm era una mult diferită de timpurile în care trăim actualmente. Începutul secolului XX moștenea tiparele secolului precedent, în care inducerea unei asumări colective a structurilor și idealurilor se făcea, de obicei, prin intermediul autorității morale a Școlii, Bisericii și Armatei. Prin urmare, vom încerca să vedem ce reprezentau și cum erau organizate două domenii ale triadei sociale formative în contextul Basarabiei anului 1918, cel al învățământului și al bisericii, prin prisma unor interviuri oferite de Ștefan Ciobanu, Director al Învățământului din RDM, și de arhimandritul Gurie Grosu, capul Bisericii basarabene. În articolul următor vom prezenta starea armatei și poliției.

Cu referință la starea învățământului din Basarabia, am ales două interviuri ale lui Ștefan Ciobanu, unul pentru ziarul chișinăuian „Sfatul Țării” (nr. 38 din 18 mai 1918), altul pentru ziarul ieșean „Arena” (nr. 149 din 6 august 1918).

Ștefan Ciobanu (Foto: I. Țurcanu, M. Papuc, Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918)
Ștefan Ciobanu (Foto: I. Țurcanu, M. Papuc, Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918)

În primul interviu, Șt. Ciobanu anunța că s-au deschis cursuri pentru prepararea pedagogică a învățătorilor și mai ales pentru a învăța limba, astfel ca să se poată, începând cu noul an școlar, preda în școli în limba națională în următoarele orașe: Chișinău, Bender, Soroca, Akkerman și Bălți. Cursurile pentru învățătorii secundari în Basarabia urmau să se desfășoare de la 1 iunie în Chișinău și durau două luni, iar pentru profesorii școlilor primare, trei luni.

La momentul respectiv în Basarabia existau trei școli normale: una de fete la Chișinău și două de băieți la Soroca și Akkerman. Școala de la Soroca urma să fie complet naționalizată și să devină o școală românească. În cea de la Chișinău „se va introduce obligator limba română, predată serios, iar clasa I-a și cea pregătitoare vor fi naționalizate”. Se avea în vederea deschiderea altor două școli normale, una la Chișinău și alta la Akkerman sau Bălți, existând chiar o solicitare în acest sens de la conducerea orașului.

Gimnaziul de fete „N. Dadiani”, Chișinău (Foto: I. Țurcanu, M. Papuc, Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918)
Gimnaziul de fete „N. Dadiani”, Chișinău (Foto: I. Țurcanu, M. Papuc, Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918)

Ștefan Ciobanu consemna că Basarabia avea una dintre cele mai nenorocite situații în ce privește știința de carte: „astfel, în multe sate moldovenești avem 97% de analfabeți, lucru extraordinar, iar după statistica oficială rusească 91 %”.

Vorbind despre procesul de naționalizare a învățământului, ministrul consemna faptul că în 1917 s-au deschis aproape 700 de școli primare, la care se preda românește. Cele mai puține școli naționale erau în ținuturile Akkerman și Ismail. Acesta enunța speranța ca din toamnă „să avem toate școlile primare complet naționalizate, toate lecțiile predându-se în românește. Abecedarele deja sunt gata și aproape cunoscute de copii. Cartea de cetire și religie se află încă sub tipar”.

Situația era mai complicată cu școlile secundare, care erau mai greu de naționalizat din motivul că doar 3-20 % din elevi erau moldoveni. La Chișinău se anunța crearea unui liceu de fete și unul de băieți, complet românești, pentru completarea lor adunându-se toți elevii moldoveni din toate liceele. Naționalizarea școlilor urma să se facă deocamdată începând cu naționalizarea claselor inferioare, în clasele superioare urmau să fie predate ca obiecte obligatorii limba, istoria și geografia României.

Gimnaziul nr. 1 de băieți din Chișinău (Foto: I. Țurcanu, M. Papuc, Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918)
Gimnaziul nr. 1 de băieți din Chișinău (Foto: I. Țurcanu, M. Papuc, Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918)

Cele mai mari greutăți ale educației din Basarabia erau lipsa cărților și a profesorilor. Pentru aceasta s-au luat măsuri ca să fie aduși din România cei mai buni profesori; o mare problemă era lipsa localurilor pentru școli, mai ales la sate. Cu toate aceste se prevedea în buget crearea a cel puțin treizeci de școli medii. Alte reforme anunțate de Șt. Ciobanu erau: fiecare liceu va propune 15 elevi, care vor primi bursă de la stat și care vor fi primiți cei dintâi la școlile medii; se desființau examenele pentru trecerea de la școala primară la liceu; programele tuturor școlilor se unificau cu cele din România.

Cel de-al doilea interviu a lui Șt. Ciobanu a fost luat cu ocazia vizitei ministrului basarabean la Iași, în august 1918, ceea ce ne permite să vedem o dinamică a schimbărilor care s-au produs în sistemul de învățământ între timp. În debut acesta constată situația deplorabilă a învățământului în perioada țaristă, când „pretutindeni se preda în rusă... iar absolventului școlilor primare îi era calea închisă cu desăvârșire pentru o cultură mai înaintată. Fii de țărani pare că erau condamnați a rămâne în întuneric”.

Șt. Ciobanu consemna schimbările colosale care s-au produs odată cu revoluția rusă: „limba românească se aude pretutindeni, în școli și biserici, dar tot mai avem încă de luptat mult, din cauza streinilor. Așa bunăoară, în școlile secundare avem 20% de români, iar restul streini”. În continuare, el dezvăluia în complexitate procesul de naționalizare a învățământului în Basarabia: „La izbucnirea revoluției, mi s-a dat conducerea învățământului primar în întreaga Basarabie. Tot atunci s-a instituit o comisie școlară, care s-a ocupat cu naționalizarea școlilor din Basarabia. Din ajutorul zemstvelor s-au organizat cursuri practice pentru învățători, unde au urmat peste 800 de luminători ai satelor. S-au deschis peste 700 de școli... Fiecare naționalitate are dreptul a avea școlile sale, dar are obligația de a introduce și limba română în calitate de curs obligatoriu”.

Potrivit ministrului, la momentul interviului, în Basarabia erau 43 de școli secundare și 1 700 inferioare. Din cele 43 urmau a fi naționalizate (românizate) 30, iar școlile primare urmau a fi naționalizate în totalitate începând cu noul an școlar. Cu restul școlilor Ciobanu propunea o abordare moderată: „Naționalizarea o vom face treptat, căci mulți nu știu limba românească. Se vor naționaliza deocamdată clasele pregătitoare și clasa I-a. Vom începe cu Liceul 1 din Chișinău și Liceul 1 de fete, care vor fi naționalizate complet”.

Ministrul se arăta optimist în privința anului școlar, peste 1.500 de învățători care au urmat cursuri practice, fiind pregătiți în acest sens, dar enunța că în Basarabia era nevoie de trei mii de școli și peste șapte mii de învățători. El oferea și câteva date statistice cu referință la starea sistemului educațional din Basarabia: trei școli normale (Chișinău, Soroca, Akkerman) și preconiza deschiderea altor două la Bălți; la Chișinău erau patru licee de băieți, o școală reală și un liceu-internat; licee mai existau la Bolgrad, Akkerman, Soroca, Chilia, Bălți, Hotin, Bender; pentru fii de țărani în licee se înființau burse.

Printre cele mai acute probleme ale sistemului de învățământ se menționau deteriorarea clădirilor din cauza războiului și ocuparea multor școli secundare de către armata română, dar avea promisiune de la Guvernatorul Artur Văitoianu că acestea vor fi în curând eliberate. Prin urmare, din cauza lipsei de școli, în anul 1918, cursurile începeau la 15 septembrie.

În încheiere, Șt. Ciobanu anunța că „în ce privește învățământul superior universitar, pot să vă spun că sute de studenți basarabeni vor urma anul acesta cursurile Universității din Iași”.

Deosebit de captivant pentru cunoașterea situației din sânul Bisericii din Basarabia este interviul oferit de Arhimandritul Gurie, la 20 și 23 mai 1918, ziarului „Sfatul Țării”.

Arhimandritul Gurie Grosu (Foto: I. Țurcanu, M. Papuc, Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918)
Arhimandritul Gurie Grosu (Foto: I. Țurcanu, M. Papuc, Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918)

În câteva considerații istorice, acesta declara, între altele, că „de la răpirea Basarabiei, ce s-a săvârșit în chip mișelesc la 1812, în Basarabia nu mai poate fi vorba de o biserică românească propriu-zisă. Căci ea era socotită drept o parte constitutivă a Bisericii Rusești și ca atare supusă întru toate autorității Sfântului Sinod din Moscova, de unde-și primea și arhiepiscopii... credincioșii fură despoiați de dreptul de a se închina lui Dumnezeu în limba românească, fiind siliți să asculte slujba străină și să învețe „ocinașe” într-o limbă pe care n-o înțelegeau”.

Arhimandritul aducea aminte perioada arhiepiscopului Pavel, care în 1878 a emis un decret să adune cărțile de rugăciune moldovenească și să facă serviciul divin în limba rusă, cât și timpurile arhiepiscopului Iacob, care a încercat să mijlocească tipărirea cărților cu text paralel rusesc-moldovenesc, „pentru a înlesni înțelegerea și învățarea limbii ruse”.

În continuare, Gurie prezenta propriile eforturi de a ușura situația românilor din Basarabia în treburile bisericești, începând

Abecedarul lui Gurie Grosu (Foto: I. Țurcanu, M. Papuc, Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918)
Abecedarul lui Gurie Grosu (Foto: I. Țurcanu, M. Papuc, Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918)

cu anul 1905, când a contribuit la înființarea unei Tipografii Eparhiale și a cerut „introducerea limbii și cântării religioase moldovenești în Seminare, Școala Eparhială de fete și Institutul Duhovnicesc”, o cerință neacceptată de autoritățile ruse. La fel ca și încercarea s-a de a scoate un Abecedar Moldovenesc și introducerea sa în școală, contracarată de arhiepiscopul Serafim (Abecedarul lui Gurie va apărea abia în anul 1917 – n.a.)

O chestiunea deosebit de importantă punctată de Arhimandritul Gurie era legată de statutul bisericii după Unirea Basarabiei cu România, care după părerea sa „trebuia să se întoarcă la sânul Mitropoliei Moldovei, de unde a fost smulsă acum un veac și mai bine”. În viziunea sa erau eronate părerile unora că „Biserica din Basarabia ar cădea în erezie dacă s-ar rupe de Moscova”. El considera că „erezia au săvârșit-o însă ei, când au rupt Bisericii Moldovei pe păstoriții din Basarabia; ceea ce se face astăzi nu-i decât îndreptarea unei greșeli, ca să nu zicem altfel”.

Gurie recunoștea că naționalizarea Bisericii întâmpină greutăți: „unii preoți sunt ruși, alții moldoveni care și-au uitat limba și nimeni nu s-a gândit să aranjeze cursuri de limbă românească pentru ei”. Prin urmare, capul Bisericii decidea că greutățile vor fi înlăturate cu timpul: „În chestiunea limbii bisericești se va ținea seama de naționalitatea credincioșilor din fiecare localitate. La Episcopia (Soborul) din Chișinău se va sluji românește, la celelalte biserici – în limba credincioșilor. În general, norma conducătoare în această privință e principiul național. Pomenirea Regelui Ferdinand al României în cursul slujbei dumnezeiești încă n-a fost rezolvată în chip definitiv”.

Cu referire la școlile bisericești, se arăta în interviu că acestea erau trei tipuri: școli de cântăreți, școli duhovnicești, care corespund cam cu patru clase de gimnaziu și seminariile, pregătitoare de preoți. Aceste școli erau cârmuite de preoți. Toate intrau sub administrația Directoratului Cultelor a RDM.

În privința aspectelor politice ale problemei bisericești, Gurie anunța că „Biserica din Basarabia vrea să facă parte din Mitropolia Moldovei, cu rezerva unei autonomii locale”. Controlul suprem rămânea statului, care însă nu se amesteca în chestiunile de dogmă și de administrație internă. Fabricarea și vinderea lumânărilor rămânea monopolul Bisericii, „pentru a împiedica și mai departe specula negustorilor”. Se mai arăta dorința preoților ca ei „să poată fi aleși și ca deputați în Parlamentul Țării”.

Vezi comentarii (2)

Acest forum a fost închis

Despre blogul centenarului 1918 - 2018

1918 – 2018. Un centenar văzut de pe ambele maluri ale Prutului, de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Timp de un an și jumătate, cei doi istorici vor analiza, dezbate (poate și în contradictoriu) și comenta evenimentele anului 1918 si repercusiunile acestora până astăzi. Țelul acestui blog „în tandem” nu este numai de a arunca o nouă privire asupra anului 1918 dar și de a demistifica multe locuri comune ale istoriei contemporane, de a repune in contextual lor istoric „corect” fapte și persoane deseori manipulate de politicieni, de presă sau chiar de istorici.

Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău
Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău

„… fenomenul Unirii de la 27 martie 1918 trebuie privit într-un context amplu al transformărilor la nivel european și regional, în care efectul cumulat al războiului mondial, al revoluției ruse, al pretențiilor teritoriale din partea Ucrainei independente exprimate față de Basarabia și al pericolului bolșevizării, a determinat opțiunea provinciei pentru revenirea în cadrul statului român întregit.” (Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei )

Istoricul Dorin Dobrincu, Iași
Istoricul Dorin Dobrincu, Iași

„ Războiul și ceea ce a urmat nu reprezintă în România doar istorie, ci și memorie. Ambele sensibile. Ca și în alte locuri. Există o istorie oficială, patriotică, justificativă, care mai degrabă pune note la discursul oficial din epocă, după cum există și o istorie critică, care caută să înțeleagă și să explice. ” (Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995).

XS
SM
MD
LG