Bessarabskaia Jizni” a fost unul din ziarele de rezonanță ale Basarabiei la începutul secolului XX. Ziarul a apărut între 1904 și 1919, iar la originile sale au fost editorul F. E. Zaharov și redactorul A. L. Balinsky. Din 1906 până în ianuarie 1911, editor-redactor a fost doar F. E. Zaharov, iar după februarie 1911 funcția a fost ocupată de diferite persoane. Din 1916 editor a fost Isai G. Karnitz. Redacția ziarului a susținut Partidul rus al cadeților și a dus o polemică acerbă cu ziarul „Bessarabeț”, condus de P. Crușevan. În timpul suspendărilor prin cenzură, editorii ziarului au fost forțați să-l publice sub alte denumiri: „Bessarabia” (1911-1913), „Bessarabskii krai” (1911), „Bessarabskii vestnik” (1911-1912), „Segoniașniaia jizni Bessarabii” (1912-1916).
La începutul anului 1918, pe la sfârșitul lunii ianuarie, „Bessarabskaia Jizni” iniția, în premieră pentru viața gazetărească basarabeană, o anchetă însoțită de un chestionar, la care au participat liderii vieții politice din Republica Democratică Moldovenească (RDM). Scopul acestei inițiative jurnalistice era atât aprecierea și informarea cititorilor asupra situației din provincie, cât și identificarea soluțiilor pentru ieșirea din impas.
Printre primii intervievați a fost Vladimir Cristi, Directorul de Interne al RDM, care a fost întrebat dacă Basarabia s-a putea uni cu Ucraina? Întrebarea venea în contextul în care, după proclamarea independenței Ucrainei, Republica Moldovenească își proclama și ea independența. Cristi răspunde franc că unirea Basarabiei cu Ucraina ar fi posibilă dacă aceasta s-ar uni cu Republica Federativă Rusă. El dezvolta în continuare subiectul exprimând ideea că „fericirea Basarabiei cerea declararea independenței Republicii Moldovenești, pentru că, în caz contrar, Basarabia era să plătească”. Cristi opina că „declararea independenței, dacă va fi recunoscută de toți, va da posibilitatea de a crea pe viitor o alianță sau confederare în înțelegere cu popoarele republicii. Chestiunea intrării în alianță sau confederare va depinde de situația generală”.
Ministrul basarabean exprima posibilitatea creării unei federații sudice sau confederații în care vor intra nu numai teritoriile sudice ruse, precum Ucraina, Basarabia, Donul, Caucazul, dar și statele balcanice, în care intră și România.
Această din urmă afirmație a lui Cristi a stârnit mari reacții în epocă. Ziarul ieșean „Timpul” publica la 3 februarie 1918 articolul „În confederația rusă?”, în care aducea critică acestei idei și se întreba dacă marile puteri au decis în acest sens. Asupra acestui fapt s-au referit Nicolae Iorga în „Neamul Românesc”, Onisifor Ghibu în „România Nouă” și Constantin Stere în „Lumina”, care în articolul „Un panslavist basarabean” din 19 februarie/4 martie, arăta că ideea exprimată de ministrul basarabean „este în logica lucrurilor, atât din punctul de vedere rusesc, cât și din acela al situațiunii României”. Consemnând faptul că Vladimir Cristi este nepotul bătrânului Ion Vasile Cristi, „care nu mai știu românește și se simt ruși”, Stere se arăta consternat că „ideea panslavă e atât de înrădăcinată și atât de vivace, încât se poate manifesta chiar sub presiunea grozăviilor de astăzi”. Pe acest fundal, Stere exprima și propria convingere, pe care o propovăduia în spațiul public românesc, că „România nu va putea rămâne izolată și va intra prin alipire (Anschluss) în Mitteleuropa, adică fie în Austro-Ungaria, fie în Germania”.
La 28 februarie 1918, președintele Sfatului Țării, Ion Inculeț, acorda și el un amplu interviu ziarului „Bessarabskaia Jizni”. Cu referire la proclamarea independenței RDM, Inculeț consemna că „prin declararea Ucrainei ca independentă, ale cărei motive pentru a se declara independentă nu le cunoaștem încă, Republica Moldovenească s-a văzut suspendată în văzduh, între două state independente... și ar fi putut fi luată de alții în contra oricărei dorințe a poporului”.
Conștient de profilul etnic și social al cititorilor ziarului de limba rusă, acesta declara că „există în unele cercuri părerea că prin declararea independenței sale, Republica Moldovenească a procedat în mod ingrat față de Rusia, părăsind-o. Dar aici s-ar putea spune tocmai contrariul: în voia soartei istorice nu Moldova (Basarabia) a părăsit Rusia, ci dimpotrivă, Rusia a părăsit Moldova la voia întâmplării”.
Președintele Sfatului Țării miza foarte mult pe sprijinul Aliaților, în primul rând al Franței, și exprima ideea că „după toate probabilitățile, în viitor Moldova va trebui să fie în legături confederative cu alte state, care există în momentul de față”.
Interviurile lui Cristi și Inculeț arată o anumită „defazare” față de contextul internațional și de evenimentele care se întâmplau în România. Atât Cristi, cât și Inculeț vorbesc de susținerea Aliaților (Franța, Anglia și America), fără a pomeni de Puterile Centrale, care la acel moment controlau practic situația militară în estul Europei. Mai mult decât atât, la Iași venea la cârma țării guvernul Averescu a cărui sarcină principală era să trateze cu Puterile Centrale condițiile unei păci separate, care avea drept cerere principală îndepărtarea misiunilor aliate din Moldova. Este adevărat că oamenii politici de la Chișinău au rămas în continuare „antantofili”, iar părerea ambasadorilor Aliați de la Iași, în primul rând a lui Saint-Aulaire, a contat foarte mult în decizia lui Inculeț și a colegilor săi de a vota Unirea la 27 martie 1918. Inculeț va reitera acest lucru într-un volum omagial dedicat în anul 1930 ambasadorului francez, unde susține că anume acesta a fost unul din principalii susținători ai Unirii, sugerând la întâlnirea din 23 martie „să facă Unirea cât mai curând posibil” (lucru susținut de Vopicka, ambasadorul SUA, și Barclay, ambasadorul Angliei).
Cel de-al treilea om politic intervievat a fost Pantelimon Halippa, vice-președintele Sfatului Țării, care se deosebește flagrant de ante-intervievații ziarului. Dacă Cristi era un „panslavist basarabean”, iar Inculeț pleda pentru independență și ulterior Unire „prin condițiuni”, Halippa spunea că „în Basarabia totdeauna a existat un grup de persoane, care și-a exprimat hotărât orientarea românească. Acest grup acum colaborează la gazeta „România Nouă”, care apare în Chișinău și-și pune ca scop unirea politică și culturală a tuturor românilor”. Acest lucru a fost foarte mult ajutat de decizia Ucrainei de a-și proclama independența. Prin urmare, dacă Cristi vedea proclamarea independenței într-o federație sau confederație sudică rusă, iar Inculeț miza pe ideea independenței în sine sau în legături confederative cu alte state, atunci Halippa vorbea deschis despre Unirea Basarabiei cu România, considerând că „unirea sau uniunea federativă a Basarabiei cu România va fi dorită chiar de toată democrația Basarabiei, când în România va începe înfăptuirea reformelor democratice, ca cea agrară, de alegeri, ș.a.”
Fruntașul basarabean era extrem de critic față de situația din România, considerând că „Uniunea între Basarabia, republică, și România, monarhistă, e posibilă, precum a fost posibilă și uniunea Rusiei țariste cu Franța republicană. În ce privește România, acolo Regele este o ficțiune. Deocamdată duce țara oligarhia de acolo, dar reformele începute vor preface România de azi într-o țară democratică”.
Halippa mai consemna că „ardelenii sunt cea mai democratică parte a poporului român, deoarece sute de ani au trăit sub jugul maghiar și aceasta a trezit în toți un spirit de protestare. Și cu toate acestea, ei nu se sperie de unirea cu România, ci cred chiar că anume această unire va îndrepta-o pe România pe cale reformelor democratice”. Cu referire la proiectul partidelor social-democratice balcanice despre Federația Balcanică, Halippa considera că această construcție este posibilă și în ea va intra, poate, și România, iar „dacă va intra România, va intra și Basarabia, ca parte de sine stătătoare”.
