Linkuri accesibilitate

Basarabia în presa anilor 1917-1918 (XII): O polemică dintre Ion Inculeț și marii proprietari


Țărani basarabeni răzvrătiți de bolșevici (decembrie 1917)/ Foto: Centrul de Cultură și Istorie Militară

Scriam într-o serie de articole dedicate basarabenilor din Parlamentul României (numit și Parlamentul Marghiloman) despre activitatea lui Daniel Ciugureanu și a lui Ion Inculeț, care într-o ședință din 13/26 august au avut o intervenție dură la adresa marilor proprietari funciari din Basarabia, intervenție ce a trezit nemulțumirea acestora, dar și multe nedumeriri în România propriu-zisă. Această nedumerire venea de la faptul că însuși guvernul Marghiloman era o emanație a Partidului Conservator, în mare parte alcătuit din mari proprietari de pământ.

În acest context tensionat, ziarul „Lumina” de la Iași (condus de Constantin Stere), prin vechiul ziarist I. Teodorescu (în acel moment și el deputat al Parlamentului), va realiza un interviu cu Ion Inculeț, „pentru că am socotit că e mult mai nimerit să iau calea ziarului, deși puteam să intervin ca deputat, căci, pe calea aceasta, mai la îndemâna oricui, și parlamentarii, și publicul să fie în același timp deopotrivă luminați”. Abordându-l în Parlament pe Inculeț, acesta considera că ar fi bine și folositor să răspundă „în interesul general românesc și în cel special basarabean, la câteva întrebări”.

Ziarul „Lumina”. Sursă: BCU Iași
Ziarul „Lumina”. Sursă: BCU Iași

I. Teodorescu îi declara lui Inculeț că „lumea la noi vă știe ieșiți dintr-o revoluție și lumea noastră, cam timidă și neobișnuită cu acest cuvânt, ajuns atât de banal în țările vechi, își închipuie că cine știe ce oameni fioroși sunteți și ce scopuri răzvrătitoare și răsturnătoare aveți”. Ziaristul opina că dincolo de lucrurile prezentate despre marii proprietari din Basarabia, „s-au găsit unii să declare că voiți să ridicați steagul luptelor de clasă”. Ministrul basarabean curma imediat această îndoială, considerând că „n-am avut deloc gândul să ne punem pe terenul luptelor de clasă. Am țintit numai și numai chestia națională”.

Criticând marii proprietari, Inculeț avea în vedere rolul național pe care marii proprietari l-ar fi putut juca în temeiul averii, culturii și experienței lor politice și sociale, dar pe care aceștia l-ar fi refuzat.

Pantelimon Sinadino/ Foto: Vol. I. Țurcanu, M. Papuc, Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918
Pantelimon Sinadino/ Foto: Vol. I. Țurcanu, M. Papuc, Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918

Ministrul basarabean invoca aici în special refuzul lui Pantelimon Sinadino, președintele Uniunii Proprietarilor, de a însoți delegația basarabeană la tratativele de pace de la București (este vorba de delegația din februarie 1918, alcătuită din I. Inculeț și D. Ciugureanu, care urmă să negocieze la București cu Puterile Centrale – n.a.); faptul că marii proprietari n-au voit să dea o mână de ajutor pe terenul românismului; că au avut atitudine șovăielnică în diferite circumstanțe politice – când au văzut că armatele române ocupă Basarabia, și-au arătat sentimentele într-o anumită direcție, când s-a văzut că Ucraina ridică pretenții asupra Basarabiei, ei s-a manifestat în direcția deosebită, iar când s-au convins că unirea cu România devine temeinică, din nou și-au schimbat sentimentele. Este adevărat, că Inculeț însuși nu era un model de stabilitate, circumstanțele vertiginoase în care se desfășurau evenimentele anilor 1917-1918, determinându-l să evolueze de la social-revoluționar, venit în primăvara anului 1917 în Basarabia cu însărcinarea lui Kerenski de a „adânci revoluția rusă”, spre ideea de autonomie și independență a Republicii Moldovenești, iar în ultimă instanță spre Unire.

Inculeț explica faptul că nu ar trebui de confundat chestia agrară cu lupta de clasă, pledoaria sa fiind extrem de importantă în înțelegerea adevăratelor motive ale reformei agrare: „În Basarabia chestia agrară face corp comun cu chestia națională. Când noi dorim ca pământul să intre în măsură cât mai largă în mâinile țărănimii, ne gândim în primul loc că prin aceasta el va trece din mâinile unei pături subțiri, neromânești, în masele mari românești. E absolut nevoie ca de-a lungul Nistrului, dacă voim ca acolo să se așeze pentru totdeauna temeinic granița răsăriteană a românismului, să avem o populație rurală răsăriteană a românismului, să avem o populație rurală românească întărită, să-i dăm, conform datinilor, o moșie de apărat”.

La câteva zile după acest interviu, pe 14 septembrie 1918, în ziarul ieșean „Evenimentul” era publicată o scrisoare deschisă semnată de V. Boell (în realitate V. Bodi, numele autorului n-a fost descifrat corect de redactori – n.a.), membru al Uniunii Centrale a Proprietarilor de Pământ din Basarabia, care „aflat din fericire ocazional în Iași și în virtutea dreptului la apărare” se vedea obligat să rectifice afirmațiile lui Inculeț. În această polemică se descoperă mai multe aspecte necunoscute ale istoriei noastre, extrem de importante pentru înțelegerea realităților din anii 1918. Bodi considera falsă afirmația lui Inculeț că Sinadino ar fi refuzat oferta de a participa la Tratativele de la București, cerând argumente și considerând că dacă acesta nu va satisface cererea în termen de 8 zile, ea va fi considerată neadevărată. Aceeași cerință era și cu referință la poziția marilor proprietari în cele trei situații de politică externă. Bodi se simțea străin „de afirmarea d. Inculeț privitoare la tratativele de la București... și era la curent cu faptele pozitive despre voința neșovăitoare a majorității marilor proprietari din Basarabia, chiar de la început, pentru unirea lor cu România”. El îi amintea lui Inculeț hotărârile luate de proprietari în județele Soroca, Bălți, Orhei și Bender, prin care se cerea unirea cu România cu mult înainte de actul Unirii de la 27 martie 1918.

Ion Inculeț/ Foto: I. Țurcanu, M. Papuc, Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918
Ion Inculeț/ Foto: I. Țurcanu, M. Papuc, Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918

La rândul său autorul îl acuza pe Inculeț că „Sfatul Țării sub președinția sa a decis de a lua măsuri în contra marilor proprietari spre a-i forța de a nu mai face manifestări de acest fel”. Mai mult chiar, Bodi susținea că „există un document prin care președintele adunării proprietarilor și a zemstvei din județul Bălți, d. Ciolac, a fost amenințat de a fi dus în judecată pentru predarea Republicii Democratice Moldovenești către un stat străin”. Inculeț era ironizat în acest context, căci peste câteva zile, declara Bodi, acest stat străin „i-a devenit patria-mumă”.

Inculeț era acuzat de mai multe „fărădelegi”, printre care: izgonirea tuturor marilor proprietari din toate instituțiile locale pentru a-i înlocui cu partizanii săi, cu marinari, soldați și „diferite alte elemente dubioase bolșevice”; gonirea marilor proprietari (Sinadino, Botezatu, etc.) din Sfatul Țării, iar lui Sinadino i-a fost respinsă repetat calitatea de deputat al Sfatului Țării pentru faptul că a fost „în delegația proprietarilor la Iași și a participat la prezentarea către guvern a Memoriului din 9 martie cu propunerea unirii Basarabiei cu România”.

Lui Inculeț i se mai amintea cuvântările de la Congresul țărănesc de la Orhei din decembrie 1917 și colaborarea sa cu Cătărău, Coturosu, Prahnițchi, Mîdlov etc., împotriva marilor proprietari, precum și campania declanșată împotriva acestora de ziarul „Sfatul Țării”, a cărei lozincă era:„Șerpele trebuiește lovit până ce nu va da nici urmă de viață. Numai atunci vom fi siguri că nu ne va mai invenina”.

Confruntat cu o asemenea retorică contestatoare, la 18 septembrie 1918, Inculeț revenea în ziarul „Lumina” cu un articol de răspuns în care aduce mai multe explicații ale vieții politice din acea perioadă. În primul rând, acesta confirma faptul că la sfârșitul lunii februarie s-a dus personal la domiciliul lui Sinadino și l-a invitat să meargă la tratativele de la București (acest fapt va fi recunoscut ulterior și de Sinadino – n.a.), dar cel din urmă a refuzat să dea un răspuns în timp util.

În al doilea rând, Inculeț declara că „marii proprietari au crezut că armata română va restabili deodată toate economiile (conacele) stricate, pedepsind pe țărani, măcar că stricăciunile cele mai mari nu le-au făcut țăranii, ci trupele bolșevice în trecere. În acest scop proprietarii interveneau pe lângă dl general Broșteanu, ba chiar la Iași. Trupele române aveau însă ordine severe să nu se amestece în trebile astea, păstrând starea de lucruri găsită la venirea lor”.

În al treilea rând, Inculeț descoperă faptul că marii proprietari s-ar fi adresat cu o cerere către Ucraina, prin care aceasta să ia Basarabia, fapt confirmat și de C. Arion, ministrul român de externe, în ședința Camerei Deputaților din 26 iulie 1918. Explicând oprirea de către Sfatul Țării a proclamării Unirii în mod separat, cum au fost cazurile de la Bălți, Soroca, etc., ministrul basarabean înțelegea acest lucru altfel decât era prezentat de marii proprietari: „Acest lucru s-a făcut avându-se în vedere un scop superior, întrucât numai guvernul țării putea să aprecieze și timpul, și modul, cum să se facă acest act însemnat. Manifestările separate – patriotice numai în aparență – puteau mai mult să strice decât să folosească chestiunii naționale”.

Inculeț respinge acuzațiile de bolșevism, susținând că „am început lucrarea mea în Basarabia în calitate de ajutorul comisarului gubernial, colaborând cu dl proprietar Christi și cu avocatul Koenigschatz, pe care toată lumea-i cunoaște că sunt departe de a împărtăși principiile bolșeviste”. El de asemenea recunoștea ajutorul dat de Sinadino, Botezatu și alții la alcătuirea Sfatului Țării, „dar ajutorul a fost de scurtă durată și probabil în contra pornirii lor sufletești, deoarece pe urmă nici dl Stere n-a reușit să-i convingă să participe la Sfatul Țării”.

Cu referire la cuvântările de la Orhei și din alte părți, Inculeț afirma „cu cugetul împăcat că întotdeauna eu și prietenii mei sfătuiam pe țărani să nu distrugă și să nu strice nimic, ci dimpotrivă să apere cu armele proprietățile împotriva bolșeviștilor, care distrugeau bogățiile noastre naționale, căci noi eram adversarii cei mai înverșunați ai bolșeviștilor”. El vedea un merit al Sfatului Țării că o regiune de graniță, pe unde treceau hoardele de bolșevici, a scăpat ca nicio altă parte a Rusiei, iar faptul că inteligența basarabeană „n-a fost omorâtă ca la Odessa, Kiev și pe aiurea, tot nouă ni se datorește, care am confiscat proclamațiile bolșeviștilor ce propovăduiau uciderea ei fără milă”.

În încheiere articolului, Inculeț spunea că nu duce „o luptă de clasă pentru învrăjbire, dar nici nu putem admite ca pământul, acest mijloc puternic, să rămână în mâinile unei clase șovăielnice din punct de vedere românesc. Pământul trebuie să fie stăpânit de țărani, singurul element statornic din acest punct de vedere. La hotarul României, de-a lungul Nistrului, trebuie să avem o graniță temeinică răsăriteană, care să fie ca o stâncă în apărarea românismului. Pentru asta, trebuie ca populația țărănească să fie întărită, dându-i în stăpânire pământul pe care întotdeauna l-a apărat”.

Despre blogul centenarului 1918 - 2018

1918 – 2018. Un centenar văzut de pe ambele maluri ale Prutului, de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Timp de un an și jumătate, cei doi istorici vor analiza, dezbate (poate și în contradictoriu) și comenta evenimentele anului 1918 si repercusiunile acestora până astăzi. Țelul acestui blog „în tandem” nu este numai de a arunca o nouă privire asupra anului 1918 dar și de a demistifica multe locuri comune ale istoriei contemporane, de a repune in contextual lor istoric „corect” fapte și persoane deseori manipulate de politicieni, de presă sau chiar de istorici.

Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău
Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău

„… fenomenul Unirii de la 27 martie 1918 trebuie privit într-un context amplu al transformărilor la nivel european și regional, în care efectul cumulat al războiului mondial, al revoluției ruse, al pretențiilor teritoriale din partea Ucrainei independente exprimate față de Basarabia și al pericolului bolșevizării, a determinat opțiunea provinciei pentru revenirea în cadrul statului român întregit.” (Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei )

Istoricul Dorin Dobrincu, Iași
Istoricul Dorin Dobrincu, Iași

„ Războiul și ceea ce a urmat nu reprezintă în România doar istorie, ci și memorie. Ambele sensibile. Ca și în alte locuri. Există o istorie oficială, patriotică, justificativă, care mai degrabă pune note la discursul oficial din epocă, după cum există și o istorie critică, care caută să înțeleagă și să explice. ” (Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995).

XS
SM
MD
LG