Linkuri accesibilitate

Bine calificați, refugiații din Ucraina reprezintă o șansă (ministra de Interne a Germaniei)


Refugiați din Ucraina la unul din punctele speciale de informații din gara din Dresda, Germania (foto arhivă)

Majoritatea celor peste 1 milion de ucraineni care s-au refugiat în Germania după invazia rusă se simt bineveniți și aproximativ 37% ar dori să se stabilească definitiv sau pentru câțiva ani, se arată într-un sondaj realizat recent de mai multe organizații internaționale, o situație care se repetă și în Polonia.

Refugiații ucraineni din Germania și Polonia, un potențial
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:17 0:00

La sondajul realizat de mai multe organizații, inclusiv Oficiul Federal pentru Migrație și Refugiați din Germania, au participat peste 11.000 de refugiați.

Dintre aceștia, 34% au spus că intenționează să rămână în Germania până la sfârșitul războiului, iar 27% sunt indeciși. Aproximativ 2% plănuiesc să plece într-un an.

De la lansarea invaziei ruse în Ucraina pe 24 februarie, Germania a primit cei mai mulți refugiați ucraineni din țările Uniunii Europene, cu excepția Poloniei, reamintește Reuters.

Potrivit Agenției ONU pentru Refugiați (UNHCR), este cel mai mare val de refugiați din Europa de la al Doilea Război Mondial: în noiembrie, se înregistraseră aproape 8 milioane de refugiați ucraineni în Europa.

Cancelarul german Olaf Scholz s-a angajat în repetate rânduri să sprijine Ucraina „cât timp este nevoie”, iar împreună cu alți aliați occidentali a trimis ajutoare umanitare și arme în Ucraina pentru a o sprijini în fața agresiunii ruse.

Ministra de Interne, Nancy Faeser declara recent că Germania este pregătită pentru un nou val de refugiați din Ucraina în această iarnă, provocat de atacurile intense ale armatei ruse împotriva infrastructurii de bază din Ucraina, bombardamente care lasă repetat milioane de ucraineni fără căldură și lumină.

„Pentru noi este clar că, dacă va crește numărul de refugiați din Ucraina, avem nevoie și de o distribuție mai bună în toată Europa”. „Vreau să subliniez din nou că este un act important de solidaritate”, a mai spus Faser săptămâna trecută.

În Germania, arată sondajul, marea majoritate a refugiaților ucraineni adulți - aproximativ 80% - sunt femei, și tind să fie mai educați decât ucrainenii obișnuiți, 72% având o diplomă universitară.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a ordonat o mobilizare în masă la începutul războiului, interzicând bărbaților incorporabili să-și părăsească țara.

Potrivit sondajului, doar 4% dintre ucraineni cunosc bine limba germană, iar jumătate urmează cursuri de germană. Trei sferturi locuiesc în locuințe private și doar 9% locuiau în centre pentru refugiați.

Aproximativ 17% dintre refugiații ucraineni în vârstă de muncă erau angajați la momentul sondajului, iar 71% dintre refugiații angajați aveau un loc de muncă care necesita o diplomă profesională sau universitară.

Polonia

Situația din Polonia este similară, arată sondajul efectual săptămâna trecută, la care a participat și Centrul pentru Studii Europene al Universității din Varșovia. Până în acest moment, Polonia găzduiește de departe cel mai mare număr de refugiați din Ucraina: aproape 1 milion 500.000. Jumătate din cei care au găsit de lucru, majoritatea în industrie și servicii, vor să rămână în țara gazdă temporar (VisitUkraine.today).

Vârsta medie a ucrainenilor angajați în Polonia este de 39 de ani, aproape jumătate au studii superioare sau neterminate. Experții remarcă potențialul profesional ridicat al refugiaților ucraineni: 20% dintre respondenții angajați merg la cursuri de perfecționare, iar peste 40% dintre refugiați plănuiesc să facă acest lucru în viitor (Schengenvisainfo).

Cu toate acestea, autoritățile poloneze au suprimat deja o serie din ajutoarele directe, cum ar fi accesul gratuit la transportul în comun sau o plată unică, în numerar, la sosire, de 300 de zloți (67 de dolari) – primită deja de peste 1 milion de ucraineni înregistrați.

Din martie anul viitor, refugiații care stau în Polonia mai mult de 120 de zile vor trebui să plătească 50% din costului cazării oferite de stat și vor fi obligați să solicite un număr personal (PESEL).

Situația generală a migrației în EU

„Scopul lui Putin este să creeze o criză a refugiaților și să pună și mai multă presiune asupra noastră”, spune Ylva Johansson, comisarul UE pentru migrație.

Într-un interviu cu Financial Times, Johansson a precizat că în acest moment fluxurile de migranți din Ucraina în Uniunea Europeană depășesc doar cu puțin numărul celor care se întorc în Ucraina, dar UE se pregătește pentru noi sosiri pe timpul iernii. „Dacă vedem milioane de oameni venind în timpul iernii, desigur că va fi o provocare uriașă, dar cred că ne vom descurca cu succes”, a mai spus ea pentru Financial Times.

„Retorica politică în jurul imigrației se intensifică în Europa, ceea ce subliniază dificultățile pe care le întâmpină multe state membre pentru a găsi soluții coerente”, atrage atenția, pe de altă parte Alberto-Horst Neidhardt, specialist în migrație în cadrul think-tank-ului European Policy Center.

Între ianuarie și septembrie 2022, țările din UE au înregistrat, în total, 4,4 milioane de cereri de protecție temporară din partea refugiaților din Ucraina. În plus, țările din Uniunea Europeană, plus Norvegia, Elveția, Islanda și Liechtenstein au primit peste 680.000 de cereri de azil de la cetățeni ai unor țări precum Siria, Afganistan și din alte părți ale Africii și din Asia - cu 54% mai mult față de aceeași perioadă a anului precedent, potrivit datelor europene.

Previous Next

XS
SM
MD
LG