Linkuri accesibilitate

Bogumil Luft: „Această societate este extrem de divizată” (VIDEO)


Bogumil Luft: „Această societate este extrem de divizată”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:23:48 0:00

Interviu cu fostul ambasador al Poloniei la Bucureși și Chișinău.

Bogumil Luft a fost ambasadorul Poloniei la București între 1993-1999, apoi la Chișinău între 2010-2012. E jurnalist și scriitor, a publicat volumul de memorii „Românii în goana după happy-end”, scrie studii despre estul Europei. Într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, Luft spuneuna din cele mai mari probleme pe care le vede în R. Moldova e divizarea exagerată a societății, în timp ce clasa politică are grijă doar de propriile interese. Fostul ambasador mai spune că Occidentul nu poate avea pârghii reale pentru a schimba situația din Moldova cît timp societatea moldovenească nu-și dă seama că este ea însăși în mare parte responsabilă de ceea ce se întâmplă acolo, și că trebuie să se implice pentru a face o schimbare.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:18:11 0:00
Link direct

Europa Liberă: Domnule ambasador Bogumil Luft, Dvs. ați venit în funcție în Republica Moldova în momentul în care țara era o promisiune de succes pentru Uniunea Europeană, era pe un val de democratizare, pe un val de speranțe democratice și europene. Între timp lucrurile s-au schimbat și se pare că am ajuns exact la polul opus. Cum se văd din Polonia, din perspectiva Dvs., aceste evoluții? Cum se vede Republica Moldova acum și de ce credeți că s-a ajuns în această situație?

Bogumil Luft: „Deja de șase ani nu mai sunt permanent în Republica Moldova, am fost pe post de ambasador al Poloniei în Moldova între anii 2010 și 2012, adică doi ani. A fost o perioadă foarte intensă care a fost probabil într-adevăr cea mai bună, în sensul în care a existat o speranță bazată pe lucrurile care se întâmplau – adică o hotărâre a unei mare părți a societății de a da drumul la un proces de integrare cu UE.

După asta, au apărut multe probleme și, dacă pot să spun un lucru care mi se pare cel mai grav pentru dezvoltare și viitor, acesta este faptul că această societate este extrem de divizată. Adică o parte a societății are o viziune total diferită decât cealaltă parte. Au fost perioade în care cei cu deschidere spre Vest au fost cei mai numeroși, au venit și perioade în care, invers, sunt mai mulți cei care au speranțe pentru țară în contextul integrării cu un spațiu post-sovietic foarte vag, de fapt cam inexistent, existent doar în această nostalgie care a rămas.

Bine, sunt și foarte multe alte probleme despre care se știe – corupție, niște obiceiuri politice nesănătoase, sărăcia, multe alte chestii. Dar eu spun că cea mai mare dificultate este faptul că nu s-a ajuns la un dialog suficient de eficient dintre cele două tabere din societate. Și acest lucru nu se rezolvă ușor. Este ceva ce se poate de rezolvat doar într-un proces de dialog. Toate celelalte probleme sunt mai tehnice. Iar această problemă este într-adevăr sufletească.”

Europa Liberă: Pe de altă parte, această problemă este foarte des, practic în permanență din ceea ce vedem noi, folosită de clasa politică ca instrument în lupta politică. Adică se merge pe radicalizare.

Bogumil Luft: „Dar ce înseamnă luptă politică?”

Europa Liberă: Este o încercare de a câștiga puterea prin anumite metode. Inclusiv din această divizare a societății rezultă o foarte mare polarizare geopolitică și se merge pe contradicția dintre Uniunea Europeană și Federaţia Rusă în Republica Moldova. Și această contradicție este exploatată de clasa politică pe interior. Cum se poate ieși din această paradigmă?

Bogumil Luft: „Acesta este un lucru foarte trist. Eu îmi amintesc o perioadă, acum mulți ani, când politica se definea cu totul altfel. De exemplu, Papa Ioan Paul al II-lea, care a avut o mare influență la un moment dat în societatea poloneză, a spus mereu că politica este grija pentru bunul comun. Acum politica este numai bătălie pentru putere. Și asta nu este numai în Moldova. Asta este și în Polonia, asta este și în țările occidentale cele mai civilizate, asta este și în toate țările regiunii noastre europene, cele mai spre Est. Adică este o degradare a politicii care într-adevăr este un lucru periculos.

Papa Ioan Paul al II-lea a spus mereu că politica este grija pentru bunul comun. Acum politica este numai bătălie pentru putere…

Și evident că cu această mentalitate, unde valoarea cea mai mare din lumea puterii este puterea și nu niște obiective de atins pentru societatea întreagă, pentru popor, pentru țară – în această situație toate mijloacele și toate problemele sunt folosite. Asta nu este normal, dar așa este. Și asta nu se întâmplă doar în Republica Moldova. Peste tot au apărut niște probleme care au existat mai puțin anterior. Adică ceva s-a degradat. S-a degradat și speranța oamenilor. Și nu numai în Republica Moldova, încă o dată vă spun. Și în Polonia o mare parte a societății a pierdut speranța, și în multe alte țări europene, și în Uniunea Europeană întreagă sunt puse semne de întrebare pe tema valorilor. Asta este o situație grea în care toată lumea trebuie să se gândească la sensul vieții – adică ce trebuie să facem, ce trebuie de făcut. De ce toate aceste societăți, și cele bogate, și cele sărace, au început să gândească numai în termenii vieții mai bune, a consumului, a unei vieți cu multe facilități și așa mai departe? Și la un moment dat s-a constatat că aceste lucruri nu sunt suficiente pentru o societate – omul pentru sensul vieții mai are nevoie de ceva.”

Europa Liberă: Vreau să mai rămânem la situația din Republica Moldova. Țara este tot mai des criticată în instituțiile europene, în Consiliul Uniunii Europene, a rămas și fără a anumită parte din finanțarea care venea de la Uniunea Europeană pe partea macrofinanciară. Ce pârghii poate să aibă Occidentul – SUA și UE – pentru a influența la modul real situația din Republica Moldova? Există pârghii reale?

Bogumil Luft: „Nu, eu cred că nu există așa ceva. Pur și simplu dacă o societate nu vrea, nu are niște lideri convingători, credibili, care să fie capabili să spună eficient oamenilor care ar fi drumul cel mai bun, fără asta nu se poate influența o societate care este într-o astfel de dezordine.”

Europa Liberă: Cum să apară acești lideri credibili și devotați cauzei comune, și nu intereselor proprii sau de grup, într-o societate în care, spuneați și Dvs., este multă sărăcie, exod, foarte multă decepție, polarizare? Care este mecanismul prin care elitele politice ar începe să gândească altfel și ar începe să gândească la binele comun mai mult decât la binele propriu?

Bogumil Luft: „Nimeni nu are răspunsul la această întrebare. Vă spun serios.”

Europa Liberă: Care ar fi recomandarea Dvs. pentru societatea din Republica Moldova, pe de o parte, și pentru politicieni, de partea cealaltă, pentru a putea cât decât ieși din această situație?

De fapt, toți oamenii sunt responsabili, fiecare, pentru ceea ce se întâmplă în jurul lor…

Bogumil Luft: „O recomandare din partea mea ar fi în primul rând aceasta – nu credeți în miracole. Nu există nicio soluție radicală și miraculoasă ca să rezolvați problemele pe care le aveți. Rezolvarea acestor probleme poate să fie rezultatul muncii, a gândirii, a bunăvoinței oamenilor, inclusiv a oamenilor de rând. De fapt, toată lumea, toți cetățenii, toți oamenii care trăiesc în Moldova, ca și în alte țări, sunt responsabili, fiecare, pentru ceea ce se întâmplă în jurul lor. Și, în momentul în care numărul oamenilor responsabili și al celor care fac ceva constructiv crește, situația devine mai bună. Dar nu există nicio soluție miraculoasă. Și asta este un lucru pe care l-am observat și în Republica Moldova. În toate societățile care sunt, să zic așa, în căutarea speranței, există acest mecanism – se caută o soluție care va schimba situația radical într-un termen scurt. Și așa ceva nu există.”

Europa Liberă: Dvs. mai credeți că Republica Moldova mai are perspective europene? Este o țară europeană? Are viitor european?

Bogumil Luft: „Asta este o mare întrebare pentru toată Europa, adică o întrebare despre cum se va dezvolta Uniunea Europeană. Eu de exemplu sunt convins că a fost și este un proiect absolut formidabil, cel mai bun lucru care a fost făcut în istoria continentului. Și asta ar fi o mare speranță pentru Europa, în această lume de acum, când cresc și alte puteri, chiar și noi puteri precum China și India, și începe un fel de concurență, în care Europa ar fi eficientă numai în condițiile în care se unește, în care devine un organism economic, politic și cultural comun. Pentru că altfel nu există nicio țară în Europa, nici Germania, suficient de mare, suficient de eficientă, cu suficiente resurse pentru a face o concurență eficientă tuturor acestor puteri. Deci asta este o provocare foarte mare pentru Europa și vom vedea dacă Europa va fi în stare să depășească aceste dificultăți care există acum și mai ales dacă va fi capabilă să creeze o speranță.

De reforme aveți nevoie nu ca să intrați în UE, ci pentru ca țara să fie mai bine construită, mai eficientă, mai democratică, cu mai multă justiție, mai puțin coruptă...

Dacă va fi așa, eu sunt convins că și alte țări, inclusiv Republica Moldova, vor fi atrase de acest spațiu. Și când se va întâmpla acest lucru, restul va trebui făcut de moldoveni. Dar eu cred încă un lucru. Foarte des se spunea în trecutul recent că trebuie să facă Republica Moldova niște reforme – politice, economice, sociale și așa mai departe. Dar mereu s-a spus că „de asta aveți nevoie ca să intrați în UE”. Asta este o abordare greșită. Pentru că de aceste lucruri aveți nevoie nu ca să intrați în UE, ci aveți nevoie pentru că sunt necesare pentru ca țara să fie mai bine construită, mai eficientă, mai democratică, cu mai multă justiție, mai puțin coruptă. De aceste lucruri aveți nevoie pentru voi, nu pentru UE sau altcineva. Deci, independent de această perspectivă a UE, fiecare societate are o responsabilitate pentru ea, pentru propria soartă, pentru modul în care trăiește această societate și acest popor. Deci, acestea sunt lucrurile care trebuie să se știe foarte clar – că nu este vorba despre niște europeni care au venit și au spus că lucrurile trebuie făcute așa și așa, iar noi ca buni elevi facem ce a fost indicat de profesori. Nu este o gândire bună asta, pentru că de fapt este vorba despre soarta pe care poporul singur și-o decide.”

Europa Liberă: Vroiam să vorbim un pic și despre România. Dvs. ați fost ambasador și în România o vreme…

Bogumil Luft: „Da, în România am fost mult mai mul timp, peste șase ani, și într-o perioadă foarte interesantă, în anii 1990. A fost perioada în care România s-a transformat foarte profund. Când am venit la București în post, nici Polonia nu intrase încă în UE, dar avea deja o perspectivă reală. Adică s-a convenit deja că asta trebuie să facem și în această direcție să depunem eforturi. Când am întrebat colegii ambasadori din țările mai vestice despre România în acest context, nu s-a răspuns nimic. Toată lumea știa că e ceva de neimaginat. Și în momentul în care am plecat din România a fost exact cu câteva luni înainte ca România să fi fost invitată la negocierile cu UE și după ce NATO a declarat că va primi România ca primă țară într-o extindere viitoare. Asta vă poate spune cât timp am trăit în România.”

Europa Liberă: Și având acest background și asistând la această evoluție a României, cum vi se par lucrurile acum?

Bogumil Luft: „România este o țară care se dezvoltă formidabil din punct de vedere economic. Este un lucru foarte interesant și foarte pozitiv. Și Polonia s-a dezvoltat formidabil, nu așa repede ca România, dar într-adevăr foarte bine. Acesta este un lucru pozitiv.

Dar în același timp, sunt foarte multe fenomene politice care sunt cunoscute și în alte țări europene, mai ales în țările care au intrat în UE în ultimii ani, țări care au trăit în trecut această dramă și tragedie a comunismului, care s-au transformat, care au făcut un mare efort. Un efort care a fost într-un fel obositor pentru o parte a societății. Și aceasta este una dintre cauzele pentru care a apărut această atitudine critică în fața elitei politice, a unei elite politice care și-a cam pierdut din moralitate.

Și în Polonia, și în România, și în câteva alte țări există o anumită tensiune între cei din societate care au profitat puțin mai mult de aceste transformări și de dezvoltare, dar au profitat datorită efortului și muncii lor, adică nu se poate spune că au furat, și o altă parte a societății, pe de altă parte, care din diferite cauze au reușit mai puțin.

Și asta face ca de exemplu un Guvern atât de populist cum este guvernul PSD la București acum, care are și acest mare noroc de a avea o situație economică foarte bună, adică un buget de stat bogat, să profite de asta și să cumpere susținerea acestei părți a societății care nu s-a simțit prea bine în ultimele decenii.”

Este o mare putere această speranță a oamenilor care sunt convinși că se poate schimba realitatea...

Europa Liberă: Unde poate duce această cale?

Bogumil Luft: „Asta nu e bine. Mai întâi, acest lucru duce la o catastrofă economică. Pentru că în momentul în care nu va mai fi creșterea economică, care este formidabilă acum, va fi mai greu să fie continuată politica de azi. O altă problemă este, și în România, acest conflict foarte puternic dintre o parte a societății, o parte a politicienilor, și o altă parte.

A apărut o situație în multe țări europene în care conflictul intern este foarte puternic. În ceea ce privește speranța, se zice că aceasta moare ultima. După mine este o mare putere această speranță a oamenilor care sunt convinși că se poate schimba realitatea. Și se pare că în România această speranță este în mod special mare. Mai ales cu acești români din diaspora care trăiesc în alte țări, care au văzut cu ochii lor cum poate arăta o societate mai bine organizată, cu mai mult respect pentru persoana umană, cu lucruri care sunt foarte importante pentru fiecare persoană – cum se poate crea o societate cu securitate și economică, și de tot felul, în toate domeniile. Acești oameni s-au unit cu societatea civilă din țară într-o luptă pentru a face ca să fie și în România așa. Și eu sper că acest mod de gândire va învinge.”

XS
SM
MD
LG