Linkuri accesibilitate

Bulgaria ezită între Moscova și Washington în domeniul gazelor


Bulgaria urgentează construcția gazoductului Komotini-Stara Zagora (182 de km) prin care vor fi importate inițial gaze azere.

După cum afirmă opoziia de dreaptă, proiectul, lansat în 2019 urmărește în primul rând neutralizarea eventualelor sancțiuni americane pentru gazoductul de tranzit BalkanStream care, în acest mod va putea fi folosit nu numai de Gazprom, cu peste 80% din capacitatea rezervată, ci și de companii americane și azere.

Bulgaria ezită între Moscova și Washington în domeniul gazelor
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:05 0:00

După ce a inspectat construcția gazoductului Komotini-Stara Zagora, premierul Borisov a anunțat că începând de 1 ianuarie 2021 Bulgaria va primi gaze azere. În acest mod va fi realizată adevărata diversificare energetică.

150 din lungimea de 182 de km a gazoductului cu o capacitate între 3 și 5 miliarde m.c. pe an se află pe teritoriul bulgaresc. Construcția a fost inaugurată în luna mai 2019. Experții însă nu cred că este posibilă încheierea lucrărilor în termenul menționat de Borisov pentru că în decurs de 5 săptămâni mai trebuie sudate peste 100 de km tuburi. Principalul constructor, compania elenă Avax, a cerut amânarea termenului final până la iunie anul viitor. La proiect lucrează sudori bulgari și albanezi. Punerea în funcțiune ce urma să aibă loc în septembrie a fost amânata odată din cauza epidemiei. În octombrie nici nu a îneput traversarea lacului de acumulare Studen kladeneț - cea mai dificilă parte a proiectului.

Ministrul Energeticii Temenujka Petkova a anunțat că în primele luni ale anului gazele azere vor putea intra din Grecia prin gazoductul veche ce traversează Kulata-Promahonas. În acest mod însă volumul livrărilor va fi redus. Nu a fost încă anunțat prețul la care Bulgaria va importa gazele azere.

Ibrahim Ahmadov, purtator de cuvânt al companiei azere SOCAR, a declarat că livrările pentru Europa vor începe în următoarele luni.

Gazoductul Komotini-Stara Zagora va fi folosit și la tranzitarea de gaze lichefiate americane de la viitorul terminal Alexandroupolis la care Bulgaria participă cu 20% de capital. Borisov a declarat că gazele azere și americane vor putea fi exportate în România, Serbia și Ungaria. În acest mod el a încercat să neutralizeze posibila sancționare a proiectului TurkStream din care tronsonul ce traversează Bulgaria este numit BalkanStream.

Întretimp a apărut informația că printr-o anexă a fost prelungit termenul realizării acestuia. Investiția – 1,32 de miliarde euro, este asigurată într-un mod integral de Bulgaria, constructor principal este consorțiul saudit Arkad cu subcontractori - companii din Rusia și Belarus.

Previous Next

XS
SM
MD
LG