Linkuri accesibilitate

Cînd istoria nu vrea să se sfîrșească... (II)


Coperta ultimei cărți a lui Francis Fukuyama

Francis Fukuyama în discuție despre lumea actuală cu politologii Charles Davidson și Jeffrey Gedmin în publicația „The American Interest”.

Devenit o celebritate în urmă cu exact 30 de ani, după publicarea studiului și apoi cărții sale intitulate interogativ Sfârșitul

Francis Fukuyama
Francis Fukuyama

istoriei?, profesorul universitar Francis Fukuyama, din Statele Unite, s-a aflat din nou în atenția comentatorilor politici în lunile din urmă după apariția ultimului său opus, intitulat Identitate. Nevoia de demnitate și politica resentimentului. Subtitlul ilustrează bine o serie de factori mult dezbătuți în ambianța politică actuală internațională, dominată de ascensiunea populismului și a extremismului, atît în Europa, cît și în Statele Unite.

Recenzenții lui Fukuyama observă că politologului i-au trebuit 30 de ani pentru a înțelege că prognozele sale nu au fost tocmai exacte și că, după căderea regimurilor comuniste, democrația liberală, instalată mai mult sau mai puțin, nu a durat decît circa 15 ani. Fukuyama scrie astăzi că „Începînd de la mijlocul anilor 2000, avîntul în direcția unui ordini mondiale mergînd spre deschidere și liberalism, a început să pălească, iar apoi să intre în revers.”

Francisc Fukuyama, moștenirea comunismului și identitatea națională
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:59 0:00
Link direct

El mărturisește, de asemenea, - citat amplu într-o recenzie semnată de Stephen Holmes, în New York Review of Books - că nu ar fi scris cartea dacă Donald Trump nu ar fi fost ales președinte, punînd în evidență măsura extinsă în care „naționalismul alb s-a deplasat de la o mișcare marginală spre o poziție ce tinde să devină curentul principal în politica americană”. Deplasarea în cauză ar fi fost determinată de politicile identitare ale stîngii, de cultul diversității și, dacă Fukuyama pledează în continuare pentru o Americă deschisă imigranților, el cere în același timp o reducere a numărului lor, astfel ca noii veniți să fie atrași într-un proces de asimilare, pentru a se evita genul de șoc cultural, care - susține el - ar fi de natură să dea naștere unei panici demografice.

Pentru cei care îl critică, analiza lui Fukuyama ar fi diluată de folosirea astăzi, din nou, a aceluiași argument utilizat în urmă cu 30 de ani dar pentru o demonstrație contrară. Atunci, el susținea că dorința umană de respect și recunoaștere ar fi forța conducătoare aflată în spatele adoptării universale a democrației liberale. Astăzi aceeași necesitate umană ar fi – îi reproșează Stephen Holmes – forța conducătoare ce stă în spatele repudierii democrației liberale.

Francisc Fukuyama
Francisc Fukuyama

Revenit dintr-un turneu de promovare a cărții sale în Europa, Francis Fukuyama răspundea recent, într-o discuție cu politologii Charles Davidson și Jeffrey Gedmin, pe site-ul publicației The American Interest: „Cea mai mare problemă este dacă democrațiile moderne au nevoie de o identitate națională. În Europa, foarte mulți oameni de stînga nu cred că este necesară. Ei consideră că identitatea națională conduce în mod inevitabil la

Ceea ce nu văd de loc este o poziție de centru, care să spună: da, trebuie să gîndești la identitatea națională, dar ca una care trebuie să fie democrată și deschisă ...

naționalism, agresiune și excludere... La dreapta găsești oameni care gîndesc că identitatea națională este importantă, dar ei doresc o întoarcere spre trecut și să consolideze o înțelegere etnică a identității, care exclude oameni. Ceea ce nu văd de loc este o poziție de centru, care să spună: da, trebuie să gîndești la identitatea națională, dar ca una care trebuie să fie democrată și deschisă.

Fukuyama insistă și pe problema că în Europa centrală și răsăriteană „o întreagă generație actuală nu are o experiență de adult a comunismului. Cred că cei care au fost adulți în acea perioadă sînt cu adevărat recunoscători că trăiesc într-o

Ivan Krastev
Ivan Krastev

democrație.” [...] Îl cred, de asemenea, pe Ivan Krastev” – spune Fukuyama amintind de teza acestuia că Europa Răsăriteană nu a trecut prin liberalizarea socială la fel ca Europa Occidentală.

„Ei au pretins că totul a fost în regulă în termeni de rasă, etnicitate și toleranță sub comunism, dar aceasta doar fiindcă un stat represiv a ținut totul la secret. Dacă te gîndești la Germania, ei au învățat mai multe generații despre Holocaust, despre necesitatea toleranței și diverse alte forme de norme sociale. [...] Nici una din acele țări est-europene nu a procedat la o asemenea curățenie în sînul societăților lor. [...] Este ca și cum comunismul a înghețat acele societăți, pe perioada în care le-a guvernat, în aspic. [...] Apoi, deodată, toate paltoanele au fost dezbrăcate în 1989, iar ele au moștenit societatea care exista în 1945. Dar, între timp, Europa occidentală evoluase în mod considerabil”.

Vezi comentarii (1)

Acest forum a fost închis
XS
SM
MD
LG