Linkuri accesibilitate

Pe fundalul pandemiei de Covid, premierul Canadei câștigă alegerile anticipate


Premierul liberal al Canadei, Justin Trudeau votează la alegerile generale anticipate de luni, 21 septembrie 2021.
Premierul liberal al Canadei, Justin Trudeau votează la alegerile generale anticipate de luni, 21 septembrie 2021.

În Canada, premierul Justin Trudeau a câștigat alegerile generale anticipate, cu puțin în fața opoziției conservatoare. Nu a obținut însă și majoritatea absolută în Parlament pe care și-o dorea și pentru care a organizat de fapt aceste alegeri.

Trudeau a convocat alegerile luna trecută, cu doi ani înainte de termen, mizând că popularitatea pe care o câștigase prin modul în care a gestionat pandemia de coronavirus i-ar putea da partidului său liberal majoritatea care i-a fost refuzată în alegerile din 2018.

Rezultatele votului de luni arată însă că partidul său Liberal a obținut numai 156 de mandate, față de 170 de câte ar fi avut nevoie. Conservatorii rămâne o opoziție puternică, având 122 de mandate.

Popularitatea premierului și a partidului a scăzut imediat după anunțarea alegerilor, canadienii fiind enervați că sunt chemați la urne dintr-un calcul politic meschin, în timp ce noua variantă delta a coronavirului începea să facă din nou ravagii.

În timp ce nemulțumirea cu privire la convocarea alegerilor a dominat campania de cinci săptămâni, pandemia s-a intensificat ca o problemă de campanie în ultimele zile, ridicând din nou cota de popularitate a premierului.

Trudeau a propus vaccinarea obligatorie pentru unele categorii și extinderea utilizării certificatelor Covid, ambele măsuri respinse clar de contra-candidatul conservator.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG