Linkuri accesibilitate

Cehia anexează (în glumă) Kaliningradul!


În urma anexării ilegale de către Rusia a unor părți din teritoriul Ucrainei, cehii au lansat, în glumă, o petiție prin care cer returnarea Kaliningradului.
În urma anexării ilegale de către Rusia a unor părți din teritoriul Ucrainei, cehii au lansat, în glumă, o petiție prin care cer returnarea Kaliningradului.

Mii de cehi și-au pus semnătura sub o petiție în care cer în glumă ca enclava rusă Kaliningrad, de la Marea Baltică, să fie anexată de Cehia, iar internetul abundă de poante pe această temă.

Orașul de la Marea Baltică a fost fondat la jumătatea secolului XIII de regele ceh Přemysl Otakar II, așa că autorii inițativei umoristice susțin că cehii au tot dreptul să „recapete” regiunea.

Ideea a apărut pe rețelele sociale mai întâi în Polonia, după anexarea ilegală de către Rusia a patru provincii din estul și sudul Ucrainei, în baza unor referendumuri nerecunoscute pe plan internațional.

Polonezii sunt cunoscuți pentru simpatia lor pentru literatura cehă, inclusiv pentru celebrul soldat Svejk, al lui Jaroslav Hasek. Unul din ei a propus pe rețele, poate din asemenea rațiuni, ca Polonia să împartă cu Cehia regiunea Kaliningrad, ca să aibă și „frații cehi” mare.

„Oferta polonă” a fost popularizată imediat de eurodeputatul ceh Tomáš Zdechovský: „Cum să nu iubești polonezii?” – a întrebat el, retoric. În internetul rusesc, încă, postarea lui Zdechovský a fost luată de unii în serios.

Ideea polonă a fost îmbrățișată călduros de internauții cehi, care i-au exclus treptat pe vecini de la anexarea Kaliningradului, impunându-se ca singurii stăpâni. Regiunea a fost rebotezată, cehește, Kralovec.

Cehia nu are ieșire la mare, iar litoralul baltic este cel mai apropiat, fiind o destinație de vacanță obișnuită pe vremea comuniștilor.

Gluma continuă să capete proporții.

Miercuri, a intrat în horă și ambasada americană de la Praga, care a spus că Statele Unite ar putea furniza Cehiei un portavion, odată ce țara din inima Europei va avea în sfârșit marină militară.

În unele imagini pe rețele, portavionul cehesc deja se află în Baltică și se numește Karel Gott, după cunoscutul cântăreț de muzică ușoară din anii 1960-2020. Unii internauți polonezi au propus numele Helena Vondrackova – tot o vedetă a muzicii ușoare cehe.

Portavionul imaginar cehesc apare și pe noua pagină de promovare a turismului în Kaliningradul anexat de cehi, redactată în engleză.

Captură a paginii web visitkralovec.cz
Captură a paginii web visitkralovec.cz

Ministrul de externe ceh Jan Lipavsky a scris în glumă pe rețele: „Parteneriatul cu vecinii noștri baltici n-a fost niciodată mai puternic”.

Iar ministrul ceh de finanțe Jiri Valenta a scris că prima sarcină după anexarea Kaliningradului de către Cehia va fi ridicarea PIB-ului regiunii „neglijată de ruși”, creștere care va fi urmată – printr-un proces misterios, parcă inspirat de la Kremlin – de creșterea PIB-ului cehesc cu „cca 10-15%”.

Senatoarea cehă Miroslava Nemcova a publicat pe Twitter copia unei scrisori primită de la ambasada rusă, în care senatorii de la Praga erau înștiințați de anexarea celor patru provincii ucrainene. Politiciana de centru-dreapta a propus ca senatorii cehi să răspundă cu o altă scrisoare: „Senatul Cehiei are onoarea să vă înmâneze documentul referitor la referendumul pentru intrarea regiunii Kralovec în componența Republicii Cehia. Profităm de ocazie pentru a vă asigura că sprijinim necontenit Ucraina și îl disprețuim profund pe V. Putin, ca și regimul lui”.

În joc a intrat și Biroul de Statistică al Cehiei, care a promis că va ține curând recensământul „locuitorilor, locuințelor și porturilor” din Kralovec (fost Kaliningrad).

„Așa cum a demonstrat Rusia în Crimeea, iar acum și în estul Ucrainei, e absolut în regulă să intri pe teritoriul altui stat, să ții referendum și apoi să anexezi teritoriul dorit. În acest fel ni se oferă nouă (cehilor) o ocazie unică de a extinde teritoriul cehesc și de a obține în sfârșit ieșire la mare”, se spune în textul care însoțește petiția-glumă semnată până miercuri de aproape 6000 de oameni.

Guvernul de centru-dreapta de la Praga a condamnat ferm invazia rusească din Ucraina încă din prima zi, iar premierul Petr Fiala a fost unul din primii lideri din UE și NATO care a mers în vizită la Kiev pe vreme de război.

  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

Previous Next

XS
SM
MD
LG