Linkuri accesibilitate

China, Rusia și Iranul încearcă să influențeze alegerile prezidențiale americane


Joe Biden și Donald Trump

China ar prefera ca Donald Trump să nu fie reales pe 3 noiembrie, Rusia încearcă să submineze șansele candidatului democrat la președinție, Joe Biden iar Iranul încearcă să adâncească diviziunile din societatea americană și să submineze credibilitatea instituțiilor americane se arată într-un comunicat al Centrului Naţional pentru Contrainformaţii şi Securitate (NCSC), structură care supraveghează monitorizarea interferenţelor străine în viaţa politică americană. William Evanina, directorul Centrului Naţional pentru Contrainformaţii şi Securitate (NCSC) a apreciat însă vineri, că pentru moment „pare dificil pentru adversarii noştri să se amestece sau să manipuleze rezultatele la scară largă''.

Ulterior, într-o conferință de presă la Casa Albă, președintele american Donald Trump a declarat că administrația sa va „urmări” cu atenție cele trei țări care în opinia sa și-ar dori mai mult ca orice ca el să nu fie reales în noiembrie.

Trump a susținut că în raport cu Rusia a fost președintele „cel mai dur”. În cazul Iranului, dacă este reales, s-a declarat convins că „vom ajunge repede la un acord”. În ce privește China, Trump a declarat că este evident că susține candidatul democrat la prezidențiale, pentru că dacă Biden câștigă, „țara noastră va fi în mâinile Chinei”.

Serviciile americane de informații ajunseseră în 2017 la concluzia că Rusia a încercat să influențeze alegerile prezidențiale din 2016 în favoarea candidatului Trump.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG